Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Felicia, înainte de toate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare acasă - Felicia, înainte de toate


iunie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ioni,

Mai ştii poza aia a noastră, împreună, când tu îmi ajungeai la umeri, erai tunsă ca cel mai frumos băieţel blond pe care l-am văzut vreodată şi purtai rochia aia verde cu iepuraş şi morcov în mână? Aia care-ţi era aşa de scurtă că îţi vedeam dungile de la ciorapii din lână? Ştii de care zic? Şi eu o aveam pe-aia de culoarea caisei, cu floare roşie şi eram încruntată spre domnul fotograf care nu mai ştiu ce ne făcuse, dar clar că ne făcuse ceva pentru că tu arătai speriată şi nici măcar braţul meu pe după umărul tău nu te-a putut calma. Cât să fi avut? Eu cred că tu aveai 4, deci eu 6. Iubesc poza aia. Suntem amândouă frumoase acolo :)

Tu-ţi mai aminteşti cum eram atunci? Eu ştiu tot mai puţine. Ne era bine? Unde erau mama şi tata? Ei ce ziceau de încruntarea noastră? Cum vorbeam cu ei când eram mici? Mai ştii ceva despre asta? Hai, încearcă. Îţi aminteşti vreo vorbă pe care ne-o spuneau ai noştri când eram mici? De ce nu-mi amintesc nimic de-atunci? Trebuie să fi fost lucruri frumoase. Nu se poate să nu fi fost nimic. De ce mai toate amintirile mele legate de conversaţiile cu ai noştri sunt triste sau pline de nervi şi nerăbdare şi vorbe urâte? Şi am senzaţia că şi tu tot de asta îţi aminteşti. Ei trebuie să aibă altă părere. Tu i-ai întrebat vreodată clar? Eu nu.

Nu fac pe moralista. Ştiu că mie mi-e cel mai uşor să vorbesc. Eu am plecat de-acasă, v-am lăsat şi-am plecat. Tu eşti încă acolo. Ştiu că uneori mă invidiezi că eu stau doar două-trei zile şi plec. Două-trei zile nu e mult... Zici că tata încă mai deschide uşa de la cameră şi rămâne proptit în tocul uşii, agasant, să ştie el tot ce mişcă, să se uite veşnic nemulţumit, să comenteze şi să găsească ce să-ţi reproşeze până la urmă. Aşa poate el să vorbească cu noi, enervant. Şi am auzit că mama tot mai intră şi se pune în pat ca o mâţă. Ai văzut cum tace şi parcă cerşeşte să vorbească cu noi? Eu ştiu, dar nu găsesc ce-i de spus, altceva decât ce-i zic şi la telefon când sunt aici, adică mai nimic din ce-i cu mine de fapt.

Îţi aminteşti primul Crăciun în care le-am cumpărat noi lor cadouri? Cum pusesem pachetele dincolo de uşa de la camera în care ne stăteam şi ei au ieşit de trei ori afară, au văzut cadourile în prag, s-au speriat, au întors privirea miraţi şi au făcut pasul mare peste ele. Au intrat înapoi ruşinaţi şi fără să pomenească o vorbă. Cred că dacă nu le-aş fi zis până la urmă că sunt pentru ei, aşa cum credeau, nu ar fi îndrăznit să le atingă. Şi acum mă mai gândesc la tine, în curte, în Crăciunul ăla în care eu n-am fost, iar tata şi bunicul s-au certat atât de tare că parcă nu veniseră să omoare un porc, ci să se omoare între ei... Eu n-am fost acolo. Mai bine, nu? Da, o fi mai bine, dar am senzaţia că timpul ăsta pierdut ne costă pe toţi.

Ioni, fii atentă, ştiu că n-ai mai fost la cinema de o căruţă de vreme, dar vreau să-mi promiţi că o să mergi la Felicia, înainte de toate. Promiţi? O să merite fiecare nod înghiţit. Ai încredere în mine. Pentru că nu e cum facem noi. Felicia o să spună ce-i de spus. O să vorbească şi pentru tine, ai să vezi. Du-te şi ascultă limpede cum spune ea şi fă şi tu apoi acasă. O să repet şi eu aici cu cine pot. Şi data viitoare, când vin, o să repetăm împreună cu mama şi cu tata.

Fii atentă la fiecare detaliu, ai să vezi că nimic nu e pus întâmplător acolo. Uite, şi asta ar trebui să repetăm: cum să nu mai punem lucruri de umplutură. Cască ochii. O să vezi că până şi pick-up-ul şi vinilul cu Glen Campbell nu sunt întâmplător în camera ei. Ai ascultat Bring back my yesterday? Ascult-o. Nici globul pământesc nu e înăuntru pentru că dă bine. Felicia trăieşte în Olanda de 19 ani şi mereu vine pentru două săptămâni la părinţii ei, în România. O să vezi cum vorbeşte la telefon ba în română, ba în olandeză, cum e ruptă în două, nici aici, nici acolo şi cum, în clipa în care se enervează pe fostul ei soţ, Maarten, vorbeşte doar în română. O să-l vezi pe tatăl Feliei care a ajuns dintr-un bărbat puternic şi dominator, un copil bătrân, bolnav de cancer. Eu m-am întrebat ce ne facem dacă ajunge şi tata aşa? Ai văzut că nu are deloc grijă de sănătatea lui. Şi, la fel de rău, dacă mama o să ajungă să "se răzbune" atunci pentru toate capriciile lui de-acum, cum face mama Feliciei? O să vezi că e important că sora ei nu mai poate să vină s-o ia cu maşina. Totul e important şi cu cât o să prinzi mai multe detalii, cu atât o să te bucuri mai mult de filmul ăsta. N-amţi-l povestesc, îţi spun doar că ai să ne vezi acolo, pe noi, pe mama şi pe tata, pe bunica şi bunicul, pe unchiul şi mătuşa, pe toţi. N-o să te mint. Nu e un film uşor. La cum te ştiu, o să plângi sănătos. Poate o să şi râzi, nu ştiu. Eu n-am putut. Poate la a doua vizionare. Dar îţi promit că o să merite fiecare minut. Din ce Dumnezeu o fi făcut neamul ăla al Feliciei că parcă nu se mai termină, parcă suntem toţi în el.

Faci asta pentru mine? Şi după ce ieşi, dă-mi un telefon să vorbim cum facem să-l vedem toţi patru curând.

Tu ştii cum e în Soest, orăşelul în care locuieşte Felicia în Olanda? Răzvan Rădulescu, cel care a scris şi regizat filmul împreună cu Melissa de Raaf spune că arată ca Saturn sau Neptun în afara sezonului. Deprimant de liniştit şi singur. Ozana Oancea, care o joacă pe Felicia, zicea că ajunsese să se întrebe cine spală totuşi geamurile clădirilor, atât de puţini oameni erau. Bucureştiul e înţesat cu oameni. Şi Piteştiul are destui. Dar asta nu schimbă prea mult lucrurile, nu? Aşa că, fă bine şi mergi să-l vezi.

Aşteaptă-te ca în zilele următoare să găsiţi acasă trei cărţi poştale. Le-am primit ieri seară, când am fost la vizionarea Tabu, că aşa am ajuns să văd filmul înainte să intre în cinematografe şi sunt tare recunoscătoare pentru asta. Pe astea trei cărţi poştale, care au în background tapet, modele de zugrăveală şi podele, e lăsat un spaţiu gol, într-o casetă, iar sub casetă scrie "......., înainte de toate". De la titlul filmului, da. Mâine mă duc să vi le pun la poştă. Pentru mama şi tata am scris în spaţiul ăla alb "Şi eu te iubesc." Înainte de toate prostiile pe care le-am făcut, spus şi tăcut. Ce-am scris pentru tine, o să vezi când o să ajungă.

Mai e timp să facem să fie puţin mai bine.
Şi ştii ce vreau de ziua mea? Să-mi înrămezi poza aia cu noi două şi să mi-o trimiţi.

Drag,
Mihaela

Câteva zile mai târziu, am primit un plic alb.

(Tata, eu şi mama cu Ioni înăuntru. O aşteptăm să vină)

(Eu şi Ioni împotriva fotografului, a aparatului şi a lumii în general)





 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


2 comentarii

  • %
    Ozana, 27.06.2010, 23:11

    eu azi am implinit 42 de ani si ieri am incheiat (cred) activitatile legate de tot ce a insemnat premiera/promovarea Feliciei si o alta chestie la care m-am muncit in ultima vreme.
    Asa ca azi am stat asa cu inima grea si nu prea m-am veselit (pentru ca ziua de veselit e marti, sa fie toata lumea around- prietenii that is). Si asa ca acum am inceput sa citesc reactii la film pe care nu le-am citit inca, pentru ca nu am apucat.
    Si acu chiar ca am ditamai bolovanul pe inima...mda...eu nu am frati, surori si sincera sa fiu, m-am gandit- imi dau seama acum- prea putin la sora din Felicia, m-am gandit la mama si la fiica din ea...marturisesc ca acum mi se pare ca am gresit in procentajul gandurilor mele. Si deci multumesc ca m-ai ajutat sa imi descopar greseala asta- cred ca pot invata din ea, chiar daca pentru Felicia acum e too late. Dar pentru alta, poate.

    • RE: %
      Mihaela Iancu [membru], 28.06.2010, 04:43

      Ca o soră care pierde des din vedere ce înseamnă cu adevărat să fii cealalţă, care a rămas acasă, cu ei, nu am simţit o lipsă în Felicia. Cred că, pe undeva, scăparea asta face parte din ea. Felicia mi s-a părut că are mult prea mare nevoie să se adune, să-şi cureţe viaţa, ca să se poată gândi rotund la ceilalţi.

      Poate că de asta a şi ajuns aici. Mi-a dat senzaţia că a încercat mereu să facă ce trebuie, să se gândească la alţii, să vină acasă, chiar dacă ştia de fiecare dată, cu precizie, ce presupunea asta. Poate că asta o ajută pe undeva să evite să se gândească la lucrurile care îi lipsesc şi o macină. Nu sunt sigură că ştie, nici măcar ea, de ce are nevoie mai întai.

      Poate că răbufnirea din final nu ar fi fost atât de puternică dacă nu ar fi fost momentul în care ea să recunoască, în faţa mamei ei, că e ruptă în două şi că are nevoie să fie întreagă. Când ţii asta sub dop cred că e greu să te gândeşti şi la soră. Poate e o greşeală, poate nu e moral, dar e veridic.

      Nu ştiu cum ar fi arătat o Felicia altfel, ştiu însă că e vie, că are un trecut, că pot să-mi imaginez un viitor pentru ea şi că are multe gânduri nerostite. O simt mereu în clocot şi mulţumesc mult pentru asta.

      La mulţi ani senini! Tot ce e mai bun.

      Cu recunoştinţă,
      Mihaela

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihaela Iancu


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Alegerea Feliciei - Felicia, înainte de toate, Iulia Blaga
 Emoţia, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Ileana Bîrsan
 Cu un martiriu toţi sîntem datori - Felicia, înainte de toate, Codruţa Creţulescu
 Cinemaul românesc, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Valerian Sava
 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer