Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Felicia, înainte de toate

Emoţia, înainte de toate - Felicia, înainte de toate


Observator Cultural, iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lungmetrajul de debut al importantului scenarist Răzvan Rădulescu, Felicia, înainte de toate, realizat împreună cu Melissa de Raaf, este o piesă delicată şi emoţionantă, un exemplu destul de rar în registrul Noului Cinema Românesc. Noul Cinema Românesc îi datorează enorm scriitorului şi scenaristului Răzvan Rădulescu, omul care seduce prin dialogurile şlefuite pînă la autenticul dureros de crud sau la verosimilul nuanţat de umor şi de absurd.

Debutul regizoral al lui Rădulescu aduce povestea unei femei care pendulează între două lumi fizice (străinătatea, Olanda în care trăieşte de peste douăzeci de ani, alături de băiatul ei, şi ţara natală, în care îşi petrece toate concediile alături de părinţii ei) şi care bîjbîie haotic, frustrant şi depresiv într-un fragmentarium emoţional, care o domină pînă la disperare. Extrem de fin, delicat şi discret este demersul lui Rădulescu de a devoala micile mistere din culisele unor drame familiale şi, de altfel, extrem de familiare.

Felicia, femeie divorţată şi cu un copil, plecată în '89 în Olanda, îşi petrece ultimele ore înaintea plecării spre casă împreună cu tatăl său - bolnav şi nevolnic, de care îi este milă, dar pe care ajunge să nu-l mai suporte tocmai din pricina neputinţei şi a inadecvării - şi cu mama sa, care o însoţeşte la aeroport, o femeie cu bune intenţii şi spirit voluntar, care ştie întotdeauna cum stau lucrurile şi cum să controleze situaţiile, dar pe care nu o mai suportă tocmai din cauza autoritarismului sufocant. Felicia pierde avionul şi, urmărită în permanenţă de umbra binevoitoare a mamei, încearcă să găsească o soluţie pentru a se întoarce la Amsterdam, pentru că fiul ei trebuie luat din tabără a doua zi.
 
Alături de un alt film de debut, Cea mai fericită fată din lume, regizat de Radu Jude, Felicia, înainte de toate caută să atingă emoţional spectatorul prin conflicte şi dileme extrem de recognoscibile, situaţii prin care toţi am trecut, în care reacţiile sînt uimitor de fidele şi ne fac să roşim, să pufnim sau să surîdem amar.

Neîmplinirea, din păcate, a scenariului lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf nu vine din ceea ce unii reproşează în ultimul timp filmelor româneşti, şi anume miza filmului sau felia de viaţă mult prea insignifiantă pentru două ore; un astfel de punct de vedere inept şi arogant nu trebuie luat în seamă, tocmai din pricina suficienţei.
 
Însă, filmul suferă din pricina lipsei de măsură în jocul complex şi foarte fin al emoţiilor, în ciuda faptului că Rădulescu şi de Raaf dozează bine timpul şi dinamica situaţiilor (pentru că nu poate fi vorba de o poveste, aici), printr-un montaj (atipic realismului românesc de dată recentă) adecvat, o mizanscenă vie, colorată, cu o tehnică fină a contrapunctului şi o coregrafie subtilă. Dezechilibrul filmului vine dintr-o dozare eronată de multe ori a emoţiei, fie prin exhibarea afectivă în contrast cu psihologia personajului, cu situaţia creată sau cu relaţia dintre personaje (de pildă, momentele de confidenţe ale Feliciei sînt total inadecvate relaţiei pe care o are cu mama sa sau scena dezvăluirii bolii de care suferă tatăl ei falsifică reacţiile pe care Felicia le-ar avea, chiar şi în situaţia-limită în care se află), fie prin lipsa de reacţie, chiar şi pentru pielea unui personaj rezervat, discret, îngăduitor şi umil, cum este cel al Feliciei; ceea ce face ca scena izbucnirii din ultima parte a filmului să seducă prin performanţa Ozanei Oancea, dar să dezamăgească prin lipsa de rezonanţă cu personajul devoalat în paşi mici şi fragili, personaj care nu mai prezintă nici un mister în final, din păcate.

Personajul Feliciei suferă fie de aura de martir pe care tînjim să îl cunoaştem, dar care, în final, ne dezamăgeşte prin lipsa de charismă, fie este o foarte umană structură, de la care avem alte pretenţii, în cele din urmă. Cu oricare dintre aceste feţe, Felicia ca individ (ca Felicia Mateescu), nu ca fiică, în general, este plasată într-un contrast mult prea gros şi absurd cu mama ei, nu ca individ, ci ca imagine clişeizată a mamei, ceea ce nu e deloc corect pentru un duel continuu al puterilor într-un foarte clasic conflict, în care, sigur, fiecare îşi recunoaşte slăbiciunile, hibele şi fiecare va fi atins în punctele vulnerabile.




 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ileana Bîrsan


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Alegerea Feliciei - Felicia, înainte de toate, Iulia Blaga
 Cu un martiriu toţi sîntem datori - Felicia, înainte de toate, Codruţa Creţulescu
 Cinemaul românesc, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Valerian Sava
 Este, de fapt, o femeie geloasă ţărişoara asta - Felicia, înainte de toate, Iulia Blaga, un interviu cu Răzvan Rădulescu
 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer