Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Felicia, înainte de toate

România e ca o mamă dificilă: o iubeşti, dar nu poţi supravieţui decât departe de ea - Felicia, înainte de toate


Hotnews.ro, iunie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Înainte să văd filmul Melissei de Raaf şi al lui Răzvan Rădulescu auzisem comentarii de genul "E ok", "E bun, dar nu e de premiat în festivaluri", "Ozana Oancea e mişto, filmul mai puţin". Felicia, înainte de toate e, însă, o mare surpriză. Da, Ozana Oancea e extraordinară, dar de puţine ori ai senzaţia într-un film românesc că ceea ce vezi pe ecran sună adevărat pas cu pas. Lipsa de ostentaţie şi onestitatea însoţesc o operaţie chirurgicală pe sentimente deschise. E şi pentru prima oară când un film românesc face o incizie în complicatele legături dintre tinerii plecaţi după '90 şi ţara lăsată în urmă.
 
Răzvan Rădulescu debutează în regia de film alături de olandeza Melissa de Raaf cu o poveste de actualitate, personală pentru el - datorită experienţei vieţii în altă ţară -, dar universală pentru tinerii români care s-au relocat sau care au relaţii dificile cu părinţii, ori pentru o categorie şi mai largă de public, indiferent de naţie, care poate percepe manipularea şi resorturile sensibile din interiorul relaţiilor de familie.
 
Dacă pentru Melissa de Raaf interesantă a fost abordarea relaţiilor familiale prin prisma luptei "eroice" (cum spune ea) pentru afecţiune care guvernează relaţiile dintre părinţi şi copiii lor mari, pe Răzvan Rădulescu l-a interesat şi legătura pe care românii de o anumită vârstă, plecaţi din ţară după '90, o păstrează cu locul natal pe care îl vizitează de câteva ori pe an. Aceştia au, spune Răzvan Rădulescu pe site-ul oficial al filmului, www.feliciafilmul.ro, un dublu complex la întâlnirea cu Occidentul: unul de inferioritate şi, simultan, altul de superioritate - ambele ca reflex al traiului în comunism care ne dă nu doar stângăcie în relaţia cu Occidentul, dar şi sentimentul că noi, românii, suntem mai "tari" decât vesticii.
 
Felicia e o femeie care a plecat în urmă cu 20 de ani în Olanda, unde s-a măritat, a făcut un copil şi a divorţat. Revine în România doar de două ori pe an, dar, cu toate astea, pentru părinţi ea nu pare plecată "de tot". Nu au "scos-o din cartea de imobil". Felicia revine la Bucureşti mai mult din obligaţie, pentru că relaţiile cu ai ei (tată, mamă, soră) nu par să aibă căldura şi sinceritatea aşteptate (nici nu ştim dacă le-au avut vreodată) şi ea nu face mare lucru în cele două săptămâni pe care le rupe cu un oarecare efort din rutina olandeză, dar faptul că tatăl ei are cancer şi că trebuie să îl părăsească neştiind dacă îl va revedea face acum despărţirea mai grea.
 
Ritualul vizitei, o anumită teatralitate care dă aparenţa unei armonii familiale - de fapt obţinute prin ignorarea unor adevăruri mai puţin plăcute -, sunt sabotate acum nu doar de boala tatălui, dar şi de promisiunea neonorată a surorii Feliciei care o face pe aceasta să piardă avionul şi să rămână cu programul în aer, simţind din plin dezavantajele situaţiei de femeie singură cu un copil.
 
Suspendată cu un picior afară din România, presată în aeroport de o mamă care vrea să dea impresia că ajută, dar care de fapt îi ia aerul, Felicia e împinsă cu fiecare secundă spre punctul critic.
 
Răzvan Rădulescu nu-şi ştirbeşte reputaţia unuia dintre cei mai buni scenarişti români contemporani, imaginând o "întâmplare simplă" care pentru câteva ore dezvăluie răni dureroase şi dozând tensiunea - în ciuda aparentei lipse de ritm - până la o descărcare electrică aproape implorată de bioritmul personajelor, dar şi de al nostru. Cei doi regizori sunt, din acest punct de vedere, "cumsecade" cu spectatorul. Radu Muntean în Marţi, după Crăciun nu e:))
 
S-a spus despre Felicia... că e un film lipsit de amplitudine, un film cu o miză destul de măruntă. Oare? Dar deschide atât de multe uşi!... O dată că în spatele dificilei relaţii dintre Felicia şi mama ei se află dificila relaţie dintre două generaţii - şi nu e eternul conflict dintre generaţii, ci falia precisă dintre generaţia de dinainte de '89 şi cea de după. Sunt două lumi care comunică greu sau deloc.
 
E apoi relaţia complicată dintre părinţi şi copii, care nu are nevoie neapărată de un context geografic sau istoric, deşi capătă o rezonanţă specială în ţările foste comuniste. Filmul nu e doar unul de actualitate, dar şi o dramă psihologică despre manipulare şi luptă pentru putere în interiorul relaţiilor părinţi-copii. Numai cine a trecut prin aşa ceva simte cât de bine dozează autorii veninul picurat de mamă până la a-l face să ardă platoşa făcută din solicitudine, remuşcări şi păreri de rău a fiicei, cât de greu e de recreat pe ecran o relaţie în care comunicarea reală a lipsit tot timpul, deşi ambele părţi s-au străduit s-o mimeze.
 
Filmul face asta în convenţia unităţii de timp şi aproape şi de spaţiu - mare parte din film se petrece la Otopeni - şi în coordonatele unei intrigi simple - Felicia pierde avionul şi nu ştie ce să facă. Tot filmul e o aşteptare care devine tot mai sufocantă. Dacă nu te plictiseşti nicio secundă e pentru că reacţiile personajelor şi replicile lor sunt autentice, şi pentru că povestea curge ca o apă înceată care strânge toate aluviunile ducând la o stare de spirit care cere să irumpă la final - măcar ca reacţie igienică.
 
Nu am cuvinte pentru Ozana Oancea care debutează pe picior mare în cinema, demonstrând că actoria de film nu cere doar talent şi fotogenie, dar şi tenacitate şi răbdare. Am aflat că scena cea mai puternică a filmului, care e un monolog de cinci minute al eroinei, a fost turnată în vreo trei duble. Prima a fost cea mai bună. Cu o altă actriţă în rolul Feliciei, am fi văzut alt film. Cu Ileana Cernat în rolul mamei, la fel. Şi ce alchimie, de fapt anti-alchimie, e între cele două actriţe pe ecran!...
 
În ultimă instanţă, relaţia dificilă dintre Felicia şi mama sa poate fi citită şi în altă cheie. Poate că Felicia a plecat din ţară mai ales pentru că mama sa o sufoca şi o vampiriza, deşi Felicia îşi iubeşte mama. Generalizând, am putea spune că tinerii părăsesc România din acelaşi motiv: o iubesc, dar nu pot supravieţui, nu se pot împlini decât departe de ea.
 
Felicia, înainte de toate
regia şi scenariul: Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf,
cu: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Mentzel,Victoria Cociaş, Gelu Niţu, Clara Vodă.




 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Alegerea Feliciei - Felicia, înainte de toate, Iulia Blaga
 Emoţia, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Ileana Bîrsan
 Cu un martiriu toţi sîntem datori - Felicia, înainte de toate, Codruţa Creţulescu
 Cinemaul românesc, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Valerian Sava
 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer