Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Felicia, înainte de toate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Stare de graţie - Felicia, înainte de toate


iunie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acest debut plin de graţie va fi, probabil, considerat de critica de film autohtonă, drept o aşa-zisă "felie de viaţă" asemănătoare cu Cea mai fericită fată din lume, debutul (reuşit) lui Radu Jude din 2009. La fel ca filmul lui Jude, şi acesta prezintă o "situaţie de fapt" într-un interval de timp limitat (aproape de 12 ore în ambele cazuri), neimportantă pentru personajele în sine. Putem bănui că totul va dispărea din memoria lor în 10, 15, ori 20 de ani; este o experienţă probabil nerelevantă pentru evoluţia vieţii lor. Este, însă, vitală pentru spectator şi pentru spectacolul în sine - exact în cotidianul întâmplării constă toată esenţa vieţii lor, acest episod aparent frivol escamotează totul: trecutul personajelor, trăsăturile lor, motivaţia acţiunilor lor, cauza reacţiilor lor, precum şi aria largă de sentimente, emoţii, tensiuni dintre ele. Este rezumatul succint al câtorva decenii, un "acum" şi un "aici" care scot la suprafaţă "atunci"-ul şi "acolo"-ul.

Aş dori să menţionez de pe acum că Felicia, înainte de toate este chiar mai generos şi mai complex din punct de vedere dramatic (structural, conceptual, tematic). El poate fi luat şi ca o dramă foarte personală în două personaje principale (plus câteva secundare remarcabil dezvoltate), şi ca o cronică a clash-ului dintre civilizaţii, a superficialităţii relaţiilor umane, şi chiar despre "conflictul dintre generaţii" (deşi aceasta mi se pare o pistă falsă).

În primă instanţă, ca dramă personală, Felicia... este de o subtilitate rară iar autenticitatea portretelor pe care le propune (clădite dintr-o serie de situaţii normale, rutinoase sau ocazional frustrante) n-am mai simţit-o decât la Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea al lui Cristi Puiu, un alt film (un scurt-metraj, de data aceasta) care concentra în aproximativ 20 de minute toată arhitectura unei relaţii, aceea dintre un tată (un "om normal", un paznic, simplu îmbrăcat şi vorbind ca atare) şi un fiu (un avocat destul de acru şi insensibil, îmbrăcat în costum şi folosind cuvintele sale ca un arsenal destul de batjocoritor la adresa celui dintâi). Cinefilii pasionaţi de Noul Film românesc ştiu deja că Răzvan Rădulescu a lucrat de câteva ori cu Puiu în calitate de scenarist. Filmul său de debut în regie (co-semnat de Melissa de Raaf) îi scoate în lumină excelentele abilităţi intuitive, logica şi anvergura dramaturgică. Încă din prima scenă, în care o femeie de vreo 40 de ani (Felicia, jucată de Ozana Oancea) dă un telefon în Olanda, el ar fi putut face lucrurile mult mai evidente (că ea locuieşte de 20 de ani în Olanda şi că vorbeşte acum cu fostul ei soţ, cu care a avut un copil pe care îl creşte singură), însă preferă să păstreze totul în sfera "imediatului" (totul la timpul lor, prin apropo-uri şi sugestii, mai rar prin dialog direct). În tot ceea ce urmează (ea merge împreună cu mama ei la aeroport, însă pierde avionul şi trebuie să îşi amâne călătoria cu o zi, riscând să îl lase singur pe băiatul ei care trebuia să se întoarcă dintr-o tabără ziua următoare), aceste "apropo"-uri din dialoguri construiesc toată structura dramatică: ne dăm seama că mama a avut o fiica "favorită" (nu Felicia) şi că ea nu atât că nu o ascultă, ci mai degrabă se face că nu aude anumite lucruri importante, tocmai pentru că dacă le-ar răspunde ar însemna să scormonească în toţi aceşti ani. Felicia îndură toată afecţiunea superficial-sufocantă a mamei cu demnitate, nu ridică vocea la ea, nu o ia în râs decât ocazional. Sinceritatea ei uneori rece (la un moment dat îi spune indirect mamei că o deranjează prezenţa ei la aeroport) suscită şantajele emoţionale ieftine ale mamei ("Aşteaptă că o să scapi de noi curând" etc), pe care ea le înfruntă cu aceeaşi demnitate. Când în final fiica are o izbucnire emoţională faţă de mamă, aceasta din urmă ascultă, deoarece pur şi simplu nu ar putea răspunde; însă chiar şi aşa, ascultă cu un interes doar moderat... Iată cum aşa-zisul "conflict între generaţii" devine mai degrabă un conflict personal. Asta face Rădulescu - individualizează întregul conflict, nu merge nicio clipă pe generalităţi banale, exagerate sau contrafăcute (primul film al lui Dan Chişu, WebSiteStory vorbeşte despre nişte lucruri asemănătoare, însă felul în care o face e total inept), deoarece acesta este cel mai generos act faţă de spectator, "tema pentru acasă" cea mai sănătoasă: numai pornind de la nişte adevăruri la o asemenea scală mică poţi ajunge la altele "mari", la o percepţie "prezbită" asupra lumii. Cu aceste roluri fine in mâinile unor actriţe precum Ozana Oancea (elegantă şi reţinută) şi Ileana Cernat (într-o prestaţie extrem de concentrată şi constantă), replicile ard şi tensiunile mocnesc, iar cu numeroasele replici de un umor absurd, spectacolul este total.

Felicia, înainte de toate observă cu un ochi fin şi ciocnirea dintre civilizaţii. În multe scene din film, "grosolăniei prietenoase" româneşti îi este opus spiritul tolerant şi politicos occidental. Într-una din scene, un taximetrist explică cum nu a reuşit niciodată să înţeleagă "horcăiturile" de pronunţie ale limbii olandeze, iar Felicia se abţine elegant de la comentarii. În alta, la aeroport, cele două femei se întâlnesc cu un cuplu în vârstă pe care nu l-au mai văzut de mulţi ani de zile - este o altă ocazie de a observa superficialitatea afabilă a discuţiilor despre nişte relaţii care, la urma urmei, s-au răcit total. Problema nu este că "străinii" s-ar ajuta mai uşor sau mai cu inimă (fostul soţ al Feliciei se poartă destul de iresponsabil), dar măcar ei nu se ascund în superficialitatea tipic autohtonă, în care lumea îşi zâmbeşte cald şi fără motiv. În opoziţie, "ei" sunt reci, sinceri, direcţi, calmi; "noi" suntem calzi, vorbăreţi, frivoli şi complet neserioşi (sora Feliciei nu apare să o ducă la aeroport, iar atunci când apare, are un dezinteres evident atât faţă de mama, cât şi faţă de soră).

Filmul lui Rădulescu şi de Raaf porneşte de la o situaţie şi ajunge la o stare mai înaltă, în care cristalizează universul unor personaje într-un "atot-prezent". Sunt filme care pornesc de la o "stare de fapt" şi ajung la o stare de graţie, iar Felicia, înainte de toate este unul din ele. Este, de asemenea, şi o cale foarte sănătoasă de a ajunge la arta.




 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate
Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Bangu


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Alegerea Feliciei - Felicia, înainte de toate, Iulia Blaga
 Emoţia, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Ileana Bîrsan
 Cu un martiriu toţi sîntem datori - Felicia, înainte de toate, Codruţa Creţulescu
 Cinemaul românesc, înainte de toate - Felicia, înainte de toate, Valerian Sava
 Toate articolele despre Felicia, înainte de toate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer