iunie 2010
Sighişoara Film Festival, 2010
Odată cu extinderea conceptului de Sărbătoare a filmului premiat, Fundaţia Română pentru Educaţie şi Educatori dedică o întreagă zi unei noi secţiuni din cadrul evenimentului: Ţara invitată. Cea de-a doua ediţie a SFF aduce în prim plan cinematografia şi cultura maghiară miercuri, 23 iunie 2010. Asta înseamnă film, program pentru cei mici, un ceaun de gulaş aburind, o cupă de ţuică ardelenească şi multă muzică bună.

La ora 12:30 se va da startul proiecţiilor în Sala Port.ro (Sala de festivităţi a Primăriei Sighişoara) şi în Club Aristocrat, cinematograful sighişorenilor. Filmele invitate vor fi dintre cele mai variate: animaţii de scurtmetraj, filme documentare, scurtmetraje de ficţiune şi lungmetraje consacrate de premiile numeroase cu are au fost recompensate la festivaluri internaţionale de renume.

Programul numără zece producţii ungureşti, printre care Another Planet r.: Ferenc Moldovayi, unul dintre cele mai apreciate producţii maghiare din ultimii ani, Mama, scurtmetrajul animat al multi-premiatului regizor Géza M. Toth, sau The History of Aviation, scurtmetrajul lui Bálint Kenyeres. premiat în 2009 la Festivalul de Film de la Sarajevo şi la Next 2010.



Spre seară, în jurul orei 19:30, formaţia de cover-uri Groovy Base Band va susţine un concert în Piaţa Cetăţii, înveselind atmosfera cu sunete funcky şi beat-uri groovy. Apoi, acelaşi loc va găzdui proiecţiile a două filme maghiare ce au cucerit publicul festivalier şi au fost adevărate succese comerciale: de la ora 19:00 vedem Gluma / Tréfa în regia lui Péter Gárdos şi de la ora 23:00, Anchetatorul / A nyomozó de Attila Gigor. Unii dintre realizatori vor fi prezenţi la festival şi vor susţine sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu cei interesaţi.

Pentru cei mici, Sighişoara Film Festival a pregătit ateliere de lucru manual ce vor avea loc tot pe 23 iunie 2010, începând cu ora 11 în Piaţa Cetăţii din Sighişoara. Atelierele vor fi susţinute de reprezentanţii ONG-ului Cloud Factory şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. În decursul a şase ore aceştia vor învăţa să facă păpuşi şi marionete, vor colora pungi ecologice sau îşi vor crea propria insignă din capace reciclate de răcoritoare.

Pentru mai multe informaţii despre evenimentele din Ziua Maghiară, accesaţi hu.sighisoarafilmfestival.ro sau www.cloudfactory.ro sau www.sighisoarafilmfestival.ro.

Descarcă programul festivalului Sighişoara 2010 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus