Cum ajunge un actor român să joace în filme străine? Care e rolul agentului? Au românii şanse să ajungă în producţii străine importante? Sau noi venim tot cu caii? Părerile sunt diferite, dar ce e clar e că există o competiţie dură. Nu e suficient să ai doar talent. Mai trebuie să fii rezistent şi să ai răbdare. Citiţi mai jos despre experienţele fericite sau amare ale Anamariei Marinca, Emil Hoştină, Alina Berzunţeanu, Clara Vodă sau Bogdan Vodă cu regizori ca Terry Gilliam, Neil Jordan, Tarsem Singh sau Daniele Luchetti.
Când îl întrebi cum se face că a jucat în mai multe filme în străinătate decât în ţară, Emil Hoştină spune că nu ştie. "Agentul din Londra mă trimite la probe. Pe unele le iau, pe altele, nu. Treaba mea e sa mă sui în avion şi să fiu cât mai pregătit." Lucrurile nu stau la fel în ţară. "În România nu trebuie să ai agent ca să treci din film în film. Sau să nu ţi se ofere nimic. Aceasta poate fi observat foarte uşor", spune pentru HotNews.ro actorul care afară a lucrat cu Terry Gilliam sau Neil Jordan, dar căruia în ţară nu i s-au oferit multe roluri în cinema.
Emil Hoştină este unul dintre puţinii actori români care au un agent străin, la Londra (mai au Marcel Iureş şi Anamaria Marinca). A jucat anul trecut în The Imaginarium Of Dr. Parnassus, de Terry Gilliam, alături de Heath Ledger, Jude Law şi Colin Farrell, în Ondine, în regia lui Neil Jordan, unde rolul principal era interpretat tot de Colin Farrell, precum şi în The Wolfman, de Joe Johnston, unde protagonist era Benicio Del Toro. A mai jucat în Anaconda 4: Trail of Blood, The Fall de Tarsem Singh sau Sex Traffic de David Yates, serialul britanic distins cu mai multe premii BATFA, printre care şi cel pentru interpretare feminină - Anamaria Marinca.
Există un traseu prestabilit? Emil Hoştină crede că a ajuns aici prin "pasiune, muncă şi noroc", spunând că drumul său a fost marcat atât de profesoara Sanda Manu cât şi de cursurile postuniversitare de cinema şi televiziune pe care le-a făcut, de întâlnirile profesionale cu Lucian Pintilie, Dan Piţa, Costa-Gavras, David Yates, Tarsem Singh sau de colegii de la UNATC în ale căror filme a jucat - Gheorghe Preda, Titus Muntean, Radu Muntean şi Tudor Lucaciu (de la ultimul aflând "cât de important e să ai o relaţie impecabilă cu directorul de imagine, de aceea mai târziu am colaborat excelent cu Nicola Pecorini, Chris Doyle sau Chris Soos".)
"Aşa am strâns în CV proiecte precum şi o sumă de abilităţi ce au permis recomandarea mea unui agent. Nu am jucat în filme de vizibilitate festivalieră, filme novatoare conceptual sau populare pur şi simplu. Drumul meu a fost ocolit şi anonim. El continuă aşa", spune Emil Hoştină, admiţând că de câţiva ani lucrează cu o "oarecare regularitate", permiţându-şi să regizeze propriile scurtmetraje. Munceşte însă încontinuu ca să se menţină în formă - "emoţional, intelectual, fizic - şi chiar şi spiritual, de aici pasiunea pentru kendo, filosofia marţială orientală, continua îmbunătăţire a limbii engleze, cercetarea adâncită asupra raportului dintre imaginar şi putere în teatrul lui William Shakespeare".
Românul îşi aminteşte exact ziua când l-a cunoscut pe Terry Gilliam. "Viaţa, misterioasă şi mai vastă decât imaginaţia mea, m-a trimis pe Long Accre Street să mă văd la ora 12, într-o zi de noiembrie, la probă cu Terry Gilliam şi Irene Lamb (directorul de casting). Restul - totul - a fost memorabil. I-am văzut lucrând pe Heath Ledger, Cristopher Plummer şi Jude Law. L-am văzut lucrând pe Gilliam..." La The Imaginarium Of Dr. Parnassus a filmat timp de două săptămâni, în Londra şi Vancouver.
Emil Hoştină spune că e tratat în producţiile străine la care lucrează "cu respect şi atenţie" şi că e plătit "în funcţie de proiect şi de abilitatea agentului de a-mi vinde serviciile".
Experienţă italiană a Alinei Berzunţeanu
Alina Berzunţeanu a ajuns cu primul film făcut în străinătate direct la Cannes. Actriţa care jucase în 2005 în Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, a povestit pentru HotNews.ro cum a ajuns să joace în La nostra vita, de Daniele Luchetti, selecţionat în acest an în Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes: "Mai întâi am dat o probă în România, la casa de producţie HiFilm, după care a urmat încă o probă la Roma cu regizorul şi cu actorul principal (n.red.- Elio Germano).
M-am simţit foarte bine la filmări. Atât Elio Germano cât şi Raul Bova au fost nişte parteneri extraordinari, iar Luchetti e un regizor care îţi oferă multă libertate, iar asta te ajută să ai şi mai multă încredere când lucrezi, mai ales într-o ţară străină".
Rolul Alinei Berzunţeanu în filmul lui Daniele Luchetti (care anterior semnase apreciatul Mio fratello è figlio unico) a fost cel al unei românce, Gabriela, care trăieşte în Italia, unde are un mic restaurant şi care vine pe şantierul unde lucrează eroul filmului ca să-şi caute fostul soţ. Gabriela are un fiu adolescent, Andrei (interpretat de neprofesionistul Marius Ignat), cu care personajul jucat de Elio Germano se va împrieteni. La nostra vita e centrat pe drama eroului principal care rămâne văduv prea repede, fiind e o pleoarie pentru respect şi relaţii normale între oameni.
Dacă filmările au decurs agreabil, experienţa de la Cannes n-a fost însă dintre cele mai fericite. "La conferinţa de presă oficială, doar cu câteva minute înainte de începere, ni s-a comunicat că cei doi actori români nu mai au loc la masa oficială, lucru care a fost derutant şi neaşteptat pentru noi. După conferinţă, atât actorii cât şi regizorul au fost revoltaţi de această decizie. Al doilea lucru ciudat a fost că atât eu cât şi Marius Ignat nu am fost trecuţi pe afişul oficial al peliculei", spune Alina Berzunţeanu care a păşit pe covorul roşu, la premiera oficială a filmului, fără să-şi audă numele rostit de announcer.
Coincidenţa a fost că în acest an s-au aflat la Cannes cu câte un film toate cele trei actriţe românce care au dat probă pentru rolul Gabriela din filmul lui Daniele Luchetti: Alina Berzunţeanu, Clara Vodă şi Mirela Oprişor (ultimele două prezente cu filmele Aurora, respectiv Marţi, după Crăciun).
Alina Berzunţeanu, care a terminat recent filmările la lungmetrajul de debut al lui Gabriel Achim, Visul lui Adalbert, nu are un agent în străinătate şi singura modalitate prin care poate juca din nou într-un film străin e să se prezinte în continuare la castinguri. De plătit, spune ea, "se plăteşte mai bine decât în ţară. Faţă de un actor italian rate-ul este ceva mai scăzut, dar nu semnificativ."
Clara Vodă: Romanian actors can't jump
Dacă pentru copilul Vlad Vodă, fiul cuplului de actori Clara şi Bogdan Vodă, lucrul cu regizorul Joel Schumacher a fost impresionant mai ales pentru "condiţiile de pe platou", pentru faptul că "ne-a adus bomboane din America şi că am avut un partener de joacă (Albert Gherasim) care s-a purtat cu mine ca şi cu un adult", Clara Vodă a ratat ocazia unui rol principal în 7 Seconds, alături de Wesley Snipes, pentru că s-a opus Sindicatul Actorilor Americani de Film.
Iată ce a declarat ea pentru HotNews.ro: "Experienţa mea ratată cu Wesley Snipes a început acum şase ani cu o probă la Castel Film. Am fost chemată la casting de regizorul american Simon Fellows deoarece mai filmasem la el şi tot la Castel într-un film în care juca David Hemmings (actorul din Blowup-ul lui Antonioni care din păcate a şi murit a doua zi după ce l-am cunoscut.)
Am fost chemată pentru rolul principal din acest film cu Wesley şi în mintea mea aveam şanse să joc pentru că personajul era o emigrantă româncă. Am primit textul (mult şi în engleză), l-am învăţat şi am fost chemată de trei ori la casting. La sfârşitul celei de-a treia probe, regizorul mi-a zis: "E ok, ne vedem la filmare". După asta am aşteptat şi aşteptat până când mi s-a comunicat că trebuie să joace o actriţă din sindicatul american. Pentru ca Simon vroia să joc oricum în film, m-a chemat pentru alt rol.
Am învăţat alt text, am dat proba pentru alt personaj, iar mi s-a spus "e ok, ne vedem la filmare" şi iar am aşteptat, dar de data asta mi s-a comunicat pe un ton mai suav că nu pot să joc deoarece trebuie să joace iubita producătorului american!! Atunci mi-am dat seama că pentru mine nu White Men Can't Jump (celebrul film cu Wesley Snipes), ci Romanian actors can't jump. Dar lucrurile s-au mai schimbat de atunci, nu?"
Bogdan Vodă: Noi, românii, suntem proştii ăia
Bogdan Vodă are o poveste şi mai amplă despre colaborările la producţii străine, mai ales că s-a "perfecţionat" în personaje clare - bătăuşul sau poliţistul. Povestea lui nu e este însă şi foarte veselă: "Din 1993, cam de când Vlad Păunescu a adus prin Castel Film foarte multe filme americane, am început să fiu ales în urma probelor să joc în aceste filme. Nu pot spune că era vorba de mare actorie, ci de secvenţe de luptă. Americanii sau, mă rog, străinii, nu au încredinţat niciodată un rol adevărat românilor. Deşi în unele filme am filmat şi 18 zile (de pildă, la Blood & Chocolate) apar în film mai puţin de cinci minute şi e vorba tot de secvenţe de luptă.
Nu cred că rolurile se iau pe pile, dar e vorba de altceva: dacă agenţia de casting te cheamă numai pe anumite roluri, adică te încadrează la o anumită categorie - în cazul meu, poliţişti şi bătăuşi -, atunci nici nu poţi juca altceva. La castinguri vin mulţi actori (şi neprofesionişti) şi e destul de greu să iei o probă, aproape imposibil. Colegul meu Gheorghe Ifrim aşa se şi recomandă - Gheorghe Ifrim, actor de probe."
"De câştigat", spune Bogdan Vodă, "se câştigă la limita subzistenţei, la preţuri de figuraţie în Occident, şi asta te descurajază total, iar după ce ţi se întâmplă asta 20 de ani la rând, ajungi să crezi şi tu despre tine că nu valorezi nimic şi că totul nu are nici un rost..."
Cât priveşte perspectiva lansării unei cariere internaţionale, actorul român e sceptic: "N-am să cred niciodată că ceea ce am făcut în România în filmele străine va putea fi o trambulină pentru roluri mai importante în străinătate. Singura şansă e să faci un rol într-un film românesc şi de acolo să te vadă un impresar străin şi sa te vrea pentru că în general filmele care se fac în România sunt de serie B, dacă nu chiar C sau D, şi nu prea se uită impresarii la aşa ceva."
Să joace însă alături de actori străini cunoscuţi e o ocazie pentru actorii români să descopere nişte oameni foarte drăguţi. "Cu Peter Coyote am petrecut multe clipe frumoase, am fost şi la Pucioasa la părinţii Clarei, l-am dus la Târgovişte unde a văzut Turnul Chindiei. E un om normal fără niciun fel de fiţe sau pretenţii. La fel e Olivier Martinez cu care am filmat, după cum am spus mai devreme, 18 zile şi cu care m-am înţeles extraordinar", declară Bogdan Vodă pentru HotNews.ro
"Pe Kevin McKidd, cu care am fost partener în ultimul film pe care l-am făcut, Bunraku, l-am invitat la un grătar la noi în curte; s-a comportat de parcă ne cunoşteam de zeci de ani. Morala e aceeaşi: noi, actorii ne înţelegem perfect, problema e că datorită sistemului, noi românii suntem - artistic spus - Cenuşăreasa sau neartistic spus paria, sau vulgar spus, sclavii sau de-a-dreptul proştii ăia.
Anamaria Marinca: În cazul meu, agentul e unul dintre cei mai buni prieteni
Cazul Anamariei Marinca e unul fericit. Nu prezenţa în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile a lansat-o şi a făcut-o să se stabilească la Londra. Ea se stabilise în capitala Marii Britanii după ce jucase în Sex Traffic, de David Yates, serialul britanic ce-i adusese un Premiu BAFTA de interpretare. De fapt, norocul tinerei actriţe a venit dinspre teatru. Şi azi, întrebată fiind despre cele mai plăcute întâlnirii cu regizorii străini, ea se referă la cea mai importantă, cea cu Christian Benedetti, regizor francez de teatru cu care colaborează de 10 ani şi pe care l-a cunoscut la un workshop în Piatra Neamţ. Film însă, a început să facă în Anglia, nu în România.
E mai uşor să obţină roluri dacă locuieşte la Londra?, am întrebat-o. "Nu ştiu, nu vreau să generalizez. Din câte observ, însă, lucrez mai mult decât colegii mei de generaţie din România." Numai în 2008 a avut cinci proiecte cinematografice, lucrând cu Liam Neeson (la Five Minutes of Heaven), Julie Delpy (în The Countess), Hans-Christian Schmid, Ineke Smits (The Aviatrix) sau Oliver Hirschbiegel. Actriţa locuieşte într-o casă lângă Hampstead Heath, într-una din cele mai frumoase zone din Londra, alături de alţi prieteni şi de două pisici pe care le-a învăţat româneşte.
Într-un interviu pe care ni l-a acordat în 2008, actriţa mărturisea că nu intenţionează să se stabilească pentru totdeauna în Occident şi că îşi doreşte să lucreze şi în România de câte ori are ocazia. Ceea ce s-a întâmplat cu Boogie, în regia lui Radu Muntean.
Pentru HotNews.ro Anamaria Marinca spune că experienţa lucrului cu echipe străine a format-o dar că nu a schimbat-o în vreun fel. Faptul că are un agent îi permite să delege responsabilitatea căutării rolurilor. "Un agent cunoaşte şi are încredere în actorul pe care îl reprezintă, e informat şi se ocupă mai ales de latura practică, legală şi financiară, a proiectelor. În cazul de faţă, e şi unul din cei mai buni prieteni ai mei", declară de la Londra Anamaria Marinca, al cărei proiect următor e să apară din nou pe scenă, în regia lui Christian Benedetti, în Pescăruşul.