Ambasada Franţei a demarat toamna trecută, cu sprijinul mai multor instituţii româneşti, un program foarte inspirat de educaţie cinematografică pentru liceeni. Éducation à l'image a luat sfârşit în aprilie 2010, sperăm că nu pentru totdeauna.
În Franţa, ore de educaţie cinematografică se ţin deja de câţiva ani. De acolo au venit cele trei titluri de filme care urmau să fie văzute, precum şi dosarele lor, care constau în nişte caiete consistente cu lucruri pe care elevii ar trebui să le afle despre filmele respective. Toată strategia a fost deja patentată în Hexagon, unde la fiecare dosar trudesc mai mulţi oameni. Profesorii, în general, se ţin de dosar. Invitaţii au libertatea să aleagă singuri ce vor să spună, deşi majoritatea s-au ţinut până acum tot de dosar. La început, Ambasada a sperat că se vor înscrie câteva licee. S-au înscris mai multe, din Bucureşti şi Alexandria. Elevii urmau să vadă filmul şi să discute despre el separat cu un invitat (regizor sau critic de film) şi pe urmă cu profesorul lor. Francezii au ales şi filmele: unul din cinematografia mondială - Gwoemul de Joon-ho Bong, unul din cinematografia franceză - La Cérémonie de Claude Chabrol şi unul din cinematografia locală - Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu. Invitaţii primelor două filme au fost: Tudor Jurgiu, Paul Negoescu, Iulia Rugină, Adrian Sitaru, Ileana Bârsan şi Ioana Uricaru.
Prima oară m-am nimerit ca spectator, era în noiembrie 2009, la Institutul Francez, când 50 de elevi ai Liceului Pedagogic din Alexandria veniseră cu profesorul de franceză, după ore, să vadă Gwoemul şi să discute cu Iulia Rugină. Ţin minte că Iulia s-a descurcat foarte bine şi că nu i-a scăpat din mână. M-a uimit că a ştiut exact unde să-i ducă în decursul unei ore.
A doua oară m-am dus ca invitat, la Liceul Gheorghe Lazăr, pe 2 martie. Se schimbase şi filmul, şi strategia. La Cérémonie (1995) e un film dificil pentru nişte adolescenţi de clasa a IX-a, a X-a şi câţiva de a XII-a. (Orele de educaţie cinematografică sunt opţionale.). Strategia s-a schimbat în sensul că elevii văzuseră filmul de o săptămână şi îl discutaseră deja cu profesoara, pe baza dosarului filmului.
În filmul lui Chabrol e vorba despre două tinere - una bonă, alta angajată a poştei - care îi ucid cu sânge rece pe cei patru membri ai familiei la care bona era angajată. Filmul începe cu interviul de angajare al bonei, continuă cu sosirea ei în eleganta reşedinţă a familiei Lelièvre, prima cină, împrietenirea bonei Sophie (Sandrine Bonnaire) cu poştăriţa Jeanne (Isabelle Huppert), după care lucrurile se precipită. Detaliile ne arată că Sophie e dislexică (nu poate învăţa să citească), iar când handicapul ei e descoperit de tânăra Melinda, fiica patronilor, Sophie o şantajează ameninţând-o că o va turna părinţilor că e însărcinată. Ultima secvenţă e foarte dură: Sophie şi Jeanne îi execută pe membrii familiei, împuşcându-i fără un motiv anume.
După ce Yvonne Irimescu de la Asociaţia NexT a făcut prezentările, am început ora cu sticla de apă în mână, gândindu-mă că va trebui să vorbesc numai eu şi că o să mi se usuce gura. Am avut surpriza să descopăr nişte adolescenţi deştepţi, curioşi şi sinceri, care au simţit nevoia să-şi spună părerea. Discuţia n-a stagnat nicio secundă. I-am întrebat de la bun început dacă le-a plăcut filmul şi din 30 au ridicat mâna doar doi. Stăteam super. Celorlalţi li s-a părut ciudat finalul, cu crimele violente care închid un traseu până atunci atât de paşnic. Profesoara i-a şi întrebat de ce au început să râdă la finalul filmului. Era râsul de apărare. Finalul îi şocase. De aceea le-am spus de la început şi am repetat pe urmă că în film e vorba despre un caz patologic, iar crimele nu sunt justificate decât de psihicul tulburat al fetelor. Am încercat să-i fac să interpreteze filmul din punct de vedere psihologic şi mi-au plăcut spontaneitatea şi disponibilitatea lor.
Am descoperit discutând cu ei lucruri la care nici eu nu ma gândisem. Lecţia s-a dus, nu ştiu cum, singură înainte şi a ajuns tot singură la o concluzie. Când profesoara ne-a spus că mai avem două minute, abia ne încălzisem. A fost prima mea lecţie (deşi am terminat Filologia, n-am predat nici în facultate) şi prima mea discuţie despre cinema cu nişte elevi de liceu. Nu ştiu ce senzaţie au avut ei. Pentru mine a fost o experienţă foarte hrănitoare, deşi mi-e greu să explic exact de ce.