Se spune că fiecare deceniu are filmele de acţiune pe care le merită. Ceea ce a urmat la Hollywood după 9/11 a configurat un erou sumbru, deviat din benzi desenate şi jocuri video. Un individ torturat de demoni interiori şi exteriori în decoruri ochioase care, de obicei, se confruntă cu un "rău" mai complex şi mai interesat decât el însuşi.
Pentru cei care au copilărit în anii '80 şi pentru care reperele inviolabile ale genului action sunt Stallone, Bruce Lee, Bruce Willis, Harrison Ford şi Schwarzenegger, primul impuls e să declare, teribilist, că noile pachete de muşchi/testosteroni nu-i ajung nici la unghia de la picior, cea atât de încercată, a lui John McClane. Da, şi eu mă număr printre aceştia însă, dacă apuc să-mi analizez reacţia, trebuie să recunosc, că e o abordare partizană, subiectivă, blurată de nostalgie.
Până la urmă, acei ani ne-au dat şi o droaie de eroi mai puţin respectabili ca Van Damme, Chuck Norris sau Steven Seagal. Dincolo de francizele iconice (Die Hard, Leathal Weapon, Rocky, Rambo, Indiana Jones sau Terminator) existau şi multe alte producţii care se sugeau din vivacitatea, formula şi personalitatea unui Martin Riggs. Pe de altă parte, eroii zilelor noastre tind să fie mai tenebroşi şi mai puţin unidimensionali: nu par a fi nişte pioni interşanjabili între filme. Bond, de pildă, a fost reinventat recent ca un suflet chinuit, în totală opoziţie cu macho-ul nonşalant în smoking cu care ne obişnuisem, iar Jason Bourne (după mine, cel mai uman, mai credibil şi mai atanşant personaj action) e mai mult un actant împotriva voinţei sale. Filmele cu secvenţe de luptă şi explozii à la 1980 sunt din ce în ce mai rare şi, dacă le simţi cu adevărat lipsa, trebuie să le cauţi în CV-ul lui Jason Statham. Ceea ce vedem acum e avansul ambiguităţii morale în cinema-ul action mainstream. Se întâmplă din ce în ce mai des ca personajele negative să fie mai bogate, mai motivate şi mai memorabile decât băiatul bun, stereotip, al cărui nume abia dacă ţi-l poţi aminti. Energia consumată de scenarişti pentru a configura resorturile interioare ale villain-ului (de obicei, injustiţii flagrante transformate în obsesii revanşarde) se poate explica printr-un soi de culpă a americanilor liberali care cred că ţara lor e vinovată de toate păcatele reale şi imaginare care i-au fost imputate şi că merită tot ce-i mai rău.
În acelaşi timp, un frison de film noir s-a insinuat treptat, graţie romanelor grafice şi a jocurilor video din care peliculele de acţiune au început să-şi tragă seva (ex: Sin City, Punisher, Max Payne).
De la vivacitatea hedonistă a anilor '80 s-a trecut pe partea dark a cinema-ului, unde horror-ul se întâlneşte cu action-ul. Tendinţa de a fora partea urâtă a naturii umane a venit ca o reflexie a ororilor văzute în direct, pe 11 septembrie, a tristei epoci Bush, a sentimentului paranoid-terorist, a războiului interminabil şi absurd şi a reportajelor TV din ce în ce mai agresive. Şi Quantum of Solace şi Max Payne şi Punisher: War Zone sunt brutale, sumbre, de o violenţă necruţătoare livrată cu solemnitate. Poate cel mai falnic exemplu al acestei tendinţe este blockbusterul The Dark Knight, unul dintre cele mai mari succese de critică şi de box office ale ultimilor ani. Graniţele permisivităţii au continuat să fie forţate - Watchmen a fost clasificat în SUA cu "R" (Restricted) şi a stârnit proteste din cauza scenelor de sex, violenţă, viol şi nuditate. Punisher: War Zone, inspirat dintr-o bandă desenată marca Marvel, e şi el excesiv de sângeros, comparabil cu un horror, însă are şi acele dialoguri rapide, sclipitoare, tipice peliculelor anilor '80. Ceea ce pierde printr-o intrigă aiuritoare (preluată direct dintr-un joc video), Max Payne recuperează prin acţiune stilizată. În Gamer, autorii peliculei cult Crank împing şi ei agresivitatea, sexul şi excesul în locuri neatinse de alte producţii de gen, pentru o satiră sadică, viscerală. Epoca omniprezenţei mediatice a cruzimii şi a invaziei jocurilor video a adus un nou soi de action, hrănit de desensibilizarea publicului şi de pesimismul, ba chiar cinismul, creatorilor. Noţiunea de entertainment escapist a deviat complet - e momentul să vă convingeţi definitiv.