Zice aşa Ordonanţa: se taie / se ajunge la X angajaţi ai autorităţilor locale, cu excepţia învăţămîntului, a sănătăţii, a asigurărilor şi asistenţei sociale (bibliotecile nu intră la categoria învăţămînt, ele intră la educaţie, asta nu ne trebuie). La instituţiile de spectacole, se taie cu derogare de la articolul 5, aliniatul 8 din Ordonanţa de Guvern 21/2007 (cunoscută sub numele de "Legea teatrelor"). Sibilinicul articol în cauză zice că statutul "de repertoriu" sau "de proiect" al unei instituţii de spectacol se stabileşte prin votul majorităţii calificate a Consiliului Local sau Judeţean (adică din numărul total de consilieri); derogarea înseamnă că e nevoie doar de votul majorităţii celor prezenţi la şedinţa în cauză.
Care-i problema, nu-i aşa? Ei bine, există oraşe mari - cu precădere Timişoara şi Braşov - unde autorităţile locale au în subordine mai multe instituţii de spectacole: Teatrul German de Stat, Teatrul "Csiki Gergely", Filarmonica Banatul şi Casa de Cultură (la Timişoara), Teatrul "Sică Alexandrescu", Teatrul pentru Copii Arlechino, Filarmonica şi Opera din Braşov (în subordinea Consiliului Local al municipiului). În cazul municipiilor cu o populaţie între 200.001 şi 400.000 de locuitori, numărul angajaţilor trebuie să se încadreze între un minim de 700 şi un maxim de 800. Teatrul German de Stat din Timişoara are ocupate 79,5 norme dintr-o organigramă de 108, majoritatea fiind posturi unice (fiecare face, adică, o treabă pe care n-o poate prelua altcineva). Tăierea a 25% din norme face imposibilă funcţionarea unei instituţii de spectacol, atîta vreme cît nu există analize privind posibilitatea externalizării unor servicii (sau, de pildă, unificarea atelierelor de producţie pentru toate instituţiile de spectacol, inclusiv teatrele naţionale din respectivele oraşe, neafectate de ordonanţă) - ceea ce micşorează costurile de salarii, dar nu cheltuielile în general.
Precizarea acelui anume articol din "Legea teatrelor" de la care se face derogare prin Ordonanţa de Urgenţă sugerează, juridic, libertatea consiliilor locale şi judeţene de a desfiinţa teatre de repertoriu, transformîndu-le în instituţii de proiecte. Oricum ai da-o, aplicarea otova a OUG 63 naşte modificări spectaculoase în sistemul teatrelor publice (legiuitorul a uitat că, spre deosebire de Evidenţa Populaţiei, teatrele acţionează în stiluri şi subsisteme de finanţare diferite de la oraş la oraş), însă în moduri aleatorii: teatrele naţionale îşi pot continua nestingherite tipul de funcţionare, acolo unde există o singură instituţie de spectacol (ca la Piatra Neamţ) lucrurile nu se schimbă fundamental, iar locuitorii marilor municipii sînt pedepsiţi cultural pentru că, mama lor de consumatori de fonduri de la buget, au şi teatru, şi filarmonică. Un teatru de calitate dovedită, cel de la Braşov, va fi îngropat pentru vina de a exista într-un oraş care "hrăneşte" şi o operă, în timp ce la Bîrlad viaţa va continua nestingherită.
Marţi, 12 iulie 2010, reprezentanţii teatrelor dependente de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti s-au întîlnit cu primarul Sorin Oprescu. Bucureştenii vor fi penalizaţi fiindcă ard la teatru gazul bugetului consolidat, prin reducerea cu 30% a personalului fiecărui teatru. Nu există nici un studiu de impact care să arate cu cîţi oameni poate funcţiona o astfel de instituţie. În Nota de Fundamentare a OUG 63 nu există nici un fel de menţiune despre existenţa vreunor studii de caz asupra efectelor şi schimbărilor produse de lege, se vorbeşte doar despre faptul că se cheltuie prea mulţi bani.
Se spune, în schimb: "Cele mai mari efective de personal se regăsesc în [...] cultură (inclusiv întreţinere spaţii verzi)".
Se spune, în schimb: "Cele mai mari efective de personal se regăsesc în [...] cultură (inclusiv întreţinere spaţii verzi)".