Teoreticianul şi regizorul de teatru, Eugenio Barba iniţiază o polemică poetică şi metafizică în primul rând cu sine însuşi, punând din start sub semnul interogaţiei toate aforismele sale despre arta scenei. Volumul Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă, lansat de Editura Nemira, este deschis de o aserţiune a fizicianului danez Niels Bohr, din care Eugenio Barba îşi face blazon: "Orice propoziţie aş spune, ea nu trebuie înţeleasă ca o afirmaţie, ci ca o întrebare".
Regizorul italian, fondatorul Odin Teatret din Danemarca, face lucruri foarte diferite ca să rămână neschimbat. Porneşte de la concluzii pentru a descoperi detaliile unui adevăr. Crede că teatrul nu poate fi decât revoltă şi îi caută mereu pe cei care împart aceeaşi convingere cu el.
Cartea sa nu este o demonstraţie ostentativă de sfidare a normelor, ci un drum şi mai greu, care îşi propune să respecte propriile legi despre teatru, aşa cum au fost scrise de experienţele sale. Destinul de creator al lui Eugenio Barba şi viziunea despre teatrul personal-original sunt tipărite în cinci capitole ample, pe parcursul a 400 de pagini: Originea: vocaţia, Laboratorul: teatrul-şcoală, Călătorie: schimb, Calea refuzului: Al Treilea Teatru, Identitatea: moştenirea.
Într-o anexă, în alte 80 de pagini este prezentat un catalog al spectacolelor regizate de Eugenio Barba la Teatrul Odin. Traseul gnoseologic al artei este spectaculos. Textele dramatizate de-a lungul a 30 de ani de carieră sunt ale unor autori mai puţin cunoscuţi sau sunt scrise de Barba însuşi. Producţiile sale ezoterice sunt destinate ori unui public restrâns, de 60, 120 sau 150 de persoane ori au loc în aer liber, fără limitări de spaţiu pentru spectatori.
În teatrul său mic (unul dintre cele pe care prejudecata criticilor le etichetează drept "obscure") îşi permite să experimenteze fără să se izoleze, fiind prezent, în acelaşi timp, în mijlocul comunităţii. Nu lucrează cu vedete pentru a atrage atenţia asupra tehnicii teatrale care eludează locul comun. Despre artiştii teatrului său, Barba crede că au şansa să ajungă celebri după moarte. Alături de ei trăieşte activ revolta - acel sentiment care te îndeamnă "să continui să visezi activ şi raţional, având grijă ca visul să nu devină monument sau regret".
A trăi pentru a-ţi povesti arta
Spectacolele sale nu au întotdeauna un fir narativ logic şi explicit, dar Eugenio Barba demonstrează că este un narator abil, care ştie să capteze atenţia cu povestirile sale. "În primăvara lui 1958, la aproape 22 de ani", scrie el, "nu aveam nici cea mai mică bănuială că peste puţin timp urma să încep să fiu interesat de teatru. Lucram în Norvegia ca sudor şi călătoream cu autostopul prin Turcia şi Grecia". Cules de pe drum de o pereche de tineri englezi, viitorul regizor se hotărăşte să se îndepărteze de ei, în timpul nopţii, ca să nu-i deranjeze.
Îşi ia sacul de dormit şi se culcă sub cerul liber. Se trezeşte, a doua zi de dimineaţă, într-un spaţiu care îi transmite imediat energiile sale. "Pe vremea aceea, teatrul din Epidaur nu era închis de serviciile de protecţie arheologică şi, fără să ştiu, intrasem în el ca să dorm". Teatrul, relicvă arhaică din altă epocă, îl face să vadă frânturi din propriul viitor posibil.
Într-unul dintre cele 28 de texte scrise între 1964 şi 1995, regizorul povesteşte cum a lucrat la primul său spectacol, Ornitofilene / Prietenii păsărilor (1965), după un text al lui Jens Bjornesboe, într-un spaţiu umed şi fără ferestre, refugiu antiatomic, monument al angoaselor din acei ani. Barba explică şi de ce mai face teatru, chiar şi după 30 de ani de la debut, punându-se în locul unui jurnalist care i-ar adresa această întrebare. "Răspunsul potrivit ar fi: transcendenţa". Ziaristul ar replica: "Nu-i un răspuns prea pompos?". "Nu, este umil, ţărănesc, aproape copilăros. Dorinţa arzătoare de transcendenţă este acel copil din noi care, în vârful picioarelor, se apleacă pentru a se uita dincolo de un zid mai înalt decât el".
Aşa este cartea scrisă de Eugenio Barba: o expunere academică în cuvinte simple. Rolul său în istoria teatrului contemporan s-ar putea rezuma printr-o interogaţie lămurită retoric: "Cine eşti? Un singuratic care dispare în deşert sau cel care, înaintând, chiar rătăcindu-se, sfârşeşte prin a trasa o nouă pistă?".
Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă de Eugenio Barba. Ed. Nemira. Traducere Doina Condrea Derer. 480 p. 33 lei