Trei filme româneşti, unul mai diferit decât celălalt, rulează (sau se pregătesc să) pe ecranele neaoşe (alte două tocmai au "rulat" la Cannes, dar aici vin "decât" la toamnă), aşa că, până să ajungem la celelalte înţelesuri ale titlului, să le trecem rapid în revistă. Caravana cinematografică (regia Titus Muntean) este un film pe care trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam unde am fost - tărăşenia, bazată pe cărţulia lui Ioan Groşan, se întâmplă în anii '50, pe când filmele de propagandă veneau la sate în camion, şi, printre hohotele (inevitabile) de râs şi în ciuda unui act 3 relativ indecis, s-ar putea să vă lase un gust tare amar. Kapitalism, reţeta noastră secretă (regia Alexandru Solomon) este un film (un documentar, mai exact) pe care trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam pe unde suntem - alde Voiculescu, Patriciu, Copos şi Diaconescu povestesc senini despre averi, ambiţii şi securitate, în timp ce Becali boschetăreşte pe la Strasbourg, indiferent la zarva din jur, care aduce grozav cu sunet de măsele scrâşnite. Websitestory (regia Dan Chişu) este un film pe care trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam unde ne îndreptăm - şi aici mă refer, deopotrivă, atât la copiii domnului Facebook şi ai doamnei YouTube cât şi la posibilitatea ca cineva să reuşească (digital, semi-profesionist şi indiferent de amploare şi/sau calitate) un manifest cinematografic independent, în România de azi, de mâine şi de când o mai fi. And now, for something completely different.
Kick-Ass (****, regia Matthew Vaughn) este al treilea film al britanicului pe care l-am cunoscut cu toţii în calitate de producător al domnului Guy Ritchie, calitate în care ne-a cam lăsat indiferenţi. Ei, dar debutul regizoral (Layer Cake) ne-a surprins tare plăcut şi ni l-a oferit pe tavă (nouă şi MGM-ului) pe actualul James Bond; al doilea film în calitate de regizor (Stardust), cu alura-i de basm postmodern, ne-a bucurat şi mai tare... şi iată-ne ajunşi la acest Kick-Ass, care ne-a cam tras covorul de sub picioare! Închipuiţi-vă o adaptare BD pentru cei care nu jură neapărat pe benzile desenate, un "erou" pompălău (ştiu, geek sună mai bine) credibil şi tuşant, un nemesis mic şi precoce, un nemesis mare şi tare (ambii la limita autoironiei), plus una bucată revelaţie în persoana unei puştoaice de 11 (!!!) ani, care căpăceşte bad-guys mai ceva ca mireasa noastră favorită şi care nu se sfieşte să articuleze un "you cunts!" de să zguduie urechile puritanilor de pretutindeni şi, cireaşa de pe tort, un Nicolas Cage care parcă tocmai şi-a adus aminte de Wild at Heart şi Raising Arizona, care-l salută nonşalant pe Adam West (via Phantom of the Paradise) şi care, vorba celor de la Empire, dacă tot a ratat şansa să-l joace pe Superman, poartă acum un costum aflat la un nasture distanţă de un proces cu [email protected]! Ultra-violent, ultra-inventiv şi ultra-isteţ, Kick-Ass face exact ce-i spune numele (şi ce-ar fi trebuit să facă alde Spider-Man) şi nu uită, între două bărbi la adresa internetului şi câteva acorduri de Morricone, să aducă aminte celor mai uituci dintre noi că, înainte de Tarantino, a fost odată John Woo.
Giallo (**, regia Dario Argento) este (deşi tare departe de Suspiria, Profondo Rosso sau favoritul personal, Phenomena) cel mai suportabil film al veteranului italian, de la Non Ho Sonno (2001) încoace. Dilemele merg de la "ce caută Adrien Brody în rolul principal?" la "ce caută filmul ăsta la cinema în România, când n-a prea fost distribuit nicăieri în lume?", dar nu-i timp de dileme. Giallo, după nume după port, se vrea un omagiu acelui gen pe care unii dintre noi îl adoră necondiţionat - şi nu exista regizor mai potrivit pentru aşa ceva, numai că Argento pare să-şi fi pierdut în timp (şi mi-e teamă că definitiv) orice urmă din acea virtuozitate stilistică şi îndrăzneală în materie de culoare şi sunet care-l confirmaseră în postura de falnic urmaş al lui Mario Bava, păstrând strict apetitul pentru sadism şi actori şcoliţi la fabrica de mobilă. Dacă nostalgia sau curiozitatea vă îndeamnă totuşi către cinema, hai să vedem dacă reuşiţi să intuiţi cât mai rapid identitatea (sic!) ucigaşului. Auguri!