Ziua a cincea, a şasea şi a şaptea - Venice Days, 2010

E 12 noaptea, tocmai m-am întors de la filmul de la 22.00. Filmul de la ora 22.00, este cel la care indiferent dacă îţi place sau nu, tot vei adormi, măcar pentru câteva minute. În seara aceasta am rezistat glorios. E foarte amuzant, suntem la festival doar de 7 zile, mai avem încă pe atâtea de petrecut aici, şi deja toată lumea e bolnavă de oboseală. Astă seară am mers la Post Mortem (de Pablo Larrain), în impresionanta Sala Grande. După ce ne-am ros unghiile peste o oră la coadă, rugându-ne să intrăm, am reuşit şi... după doar 30 de minute toţi din jurul meu doarmeau duşi. E ireal! Mă întreb dacă Quentin Tarantino (prezent în sală) a adormit la fel ca restul!

Zilele acestea au fost cu noroc, am văzut câteva filme foarte bune. Voi începe cu impresionantul Circus Colombia a lui Danis Tanović, unul din preferatele mele până acum, alături de Incendies / Scorched (regia Denis Villeneuve). Frustrant este faptul că nu mă pot decide care din ele mi-a plăcut mai mult. Cu siguranţă Scorched a fost touching, însă Circus Colombia atinge anumite puncte dintr-o altă categorie. Danis Tanović, câştigătorul Best Foreign Film la Oscar-ul din 2001 cu No Man's Land, a fost prezent de dimineaţă la discuţia despre rolul festivalului în zilele noastre. E o persoană plăcut-arogantă (aş spune) şi extrem de amuzantă în acelaşi timp, poate de aceea a reuşit să facă un film atât de comic! Eram curioasă să aflu ce idee a avut în minte când s-a decis să facă acest film, voia un love story în contextul războiului, un film despre război "înmuiat" de o poveste de dragoste, un coming-to-the-roots story... Circus Colombia este un film complex, amuzant şi trist în acelaşi timp, depinde cum îl priveşti. Mi-a răspuns că filmul este o oglindă a ceea ce înseamnă Danis Tanović, şi că de obicei poţi citi o persoană după script-ul pe care îl face. Ei bine, filmul care are loc în 1991, în Bosnia şi Herţegovina înaintea izbucnirii războiului, este despre experienţele lui. Aşa că se regăseşte în tânărul dezorientat Martin (Boris Ler) înaintea războiului, în bogătanul Divko (Miki Manojlović), decorat cu o trophy wife, care se întoarce în oraşul natal după 20 de ani de exil încununat de succes. Este o comedie savuroasă, pe un fond dramatic, despre comunism, fascism, oamenii afectaţi de ele... scoţând în evidenţă un savuros comic de situaţie, limbă, caracter. Iar finalul e mai mult decât poetic. E un film încântător!

Încă jumătate din viaţă am petrecut la o coadă infernală ca să văd I'm Still Here (regizat de Casey Affleck)... dar a meritat. E cu siguranţă genul de film care te face să te simţi mai bine în pielea ta, pe care l-aş mai vedea într-o sâmbătă seara împreună cu prietenii mei. I'm Still Here urmăreşte drama actorului Joaquin Phoenix care nu îşi găseşte locul în lume: renunţă la actorie pentru a începe o carieră în hip-hop, dar e cam "praf" şi devine, astfel, gluma Hollywood-ului. E un film foarte sarcastic care a stârnit non stop hohote de râs, este o dramă îmbrăcată într-o haină comică, răutăcioasă care vrea să dovedească încă o dată că vedetele au problemele lor "nerezolvate" şi că pot fi puse în situaţii extrem de stânjenitoare. Dar, spre deosebire de Somewhere al Sophiei Coppola, I'm Still Here e un film mult mai dinamic, comic, care pare să ia în râs "dezorientarea vedetelor", fără să facă din ea vreo dramă existenţială. Şi merge!

Cine a afirmat că gusturile nu se discută a avut mare dreptate! Revista Variety, dedicată festivalului, aşază filmul asiatic Di Renjie zhi Tongtian diguo / Detective Dee and the Mistery of Phantom Flame (de Tsui Hark) pe piedestalul cel mare, înaintea unor filme ca Ovsyanki / Silent Souls (de Aleksei Fedorchenko), Miral (de Julian Schnabel), sau Potiche (de François Ozon). Mie acesta mi s-a părut o combinaţie de efecte speciale din Matrix, îmbinat cu fantezia din Lord of the Rings, într-un context demn de Detectivul Colombo! Nu vreau să spun că e un kitsch, dar nu e nici un film foarte bun... Are nişte momente dezorientante (cerb vorbitor, roboţei coloraţi care ar trebui să înspăimânte), ce au indus sala în eroare: să râdem sau să ne speriem? Dar, în acelaşi timp, e cel mai comercial film pe care l-am văzut până acum, şi sigur ar face furori în Mall-uri.

Revenind la filmele din competiţia Venice Days, înaintea "eşecului" Post Mortem am văzut un documentar columbian Pequeňas Voces / Little Voices (de Jairo Eduardo Carrilo şi Oscar Andrade). Un film care m-a intrigat ca urmare a lipsei de dramatism pe care un astfel de subiect îl cere. Little Voices spune povestea unor copii din Columbia care au experimentat haosul şi violenţa, documentarul este bazat în parte pe desenele şi relatările lor, dar arată foarte happy, colorat şi optimist. Abia la debate-ul de după am aflat că scopul iniţial al documentarului era să fie un film de familie, pe baza căruia părinţii să discute cu cei mici. Aşa că, privit astfel, merge! Pentru cei interesaţi de animaţie Little Voices e o paradă de diferite tehnici, un film amuzant în prima parte, trist în a doua, dar totuşi optimist per total.

The Happy Poet (regia Paul Gordon) e foarte amuzant. Un film care îl arată pe omul Paul Gordon aşa cum este şi în viaţa reală: dezorientat, încercând să câştige o pâine, introvertit, pus în situaţii extrem de comice. Filmul câştigă foarte mult prin comicul de situaţie pe care îl creează! Spune povestea unui poet ratat care se apucă să vândă mâncare organică, apoi crenvurşti ca să facă un ban. Dialogurile sunt absolute hilare, actorii la fel. Din păcate, în a doua parte devine un fel de American Dream şi îşi pierde din comic. Totuşi, este încă un film care te face să te simţi bine cu tine, după ce ai văzut ce există "afară" în lume. (La debate-ul de acum două zile, unde a fost invitat, nu bănuiam că filmul său va fi atât de amuzant, deşi el, prin simpla prezenţă a stârnit râsete).

Despre Notre Étrangère / The Place in Between (regia Sarah Bouyain) nu am prea multe de spus. Filmul e un going-to-the-roots story, despre o tânără mulatră care se întoarce din Paris în Bobo, Burkina, ca să îşi găsească mama. Într-adevăr are unele momente bune, deep, dar per total este un film prea lent şi plat. Cineva spunea că i s-a părut că a văzut doar începutul în cele 82 de minute, şi sunt de acord.

P.S.: Noul film în regia lui Jan Švankmajer, Přežĭt svůj život / Surviving Life, e....