Vara e asociată cu filme uşoare, pentru cei mici - şi la stat şi la sfat. Din fericire, pe lângă meciuri, pe după Rammstein (eclipsaţi de Alice in Chains, dacă mă-ntrebaţi - şi chiar dacă nu) se mai găsesc şi filme adulte. Adică pentru adulţi - nu vă gândiţi la prostii.
Toy Story 3 (****, regia Lee Unkrich) este o bijuterie - dar asta n-ar trebui să mire pe nimeni. Probabil că toată lumea s-a plictisit să elogieze filmele Pixar, dar nu văd cum ar putea să nu. Ei, dar Toy Story e ceva mai special - cu Toy Story a început totul şi Toy Story a fost primul Pixar şi primul Pixar care a primit un sequel (capodopera absolută Toy Story 2, ca-n orice trilogie care se respectă) şi iată că Toy Story trebuia să se termine şi o face perfect. Un film despre sfârşit, care reuşeşte să fie jubilator, un film despre despărţiri, care reuşeşte să fie vesel, un film despre stări, despre amintiri, despre copilărie, despre acasă - formidabil e că reuşeşte aparent fără efort. Sigur că rapelurile cinematografic/isteţe nu lipsesc (Stalag 17, să zicem, sau The Great Escape, dacă preferaţi) dar, de data asta, emoţia, iară nu referinţele, smulge aplauze. Că veni vorba de emoţie - sunt sigur că aş fi lăcrimat şi fără 3D.
The Losers (**, regia Sylvain White) este un soi de adaptare BD care nu comportă nici monştri, nici roboţi, nici super-eroi şi care, cel puţin în prima jumătate de oră, te face să crezi că te-ai teleportat cumva în anul de graţie 1985 şi că măreţul Commando primeşte o replică binevenită. Helas, suntem în 2010 şi studiourile riscă doar de formă - adicătelea fac pipilică, dar nu scot puţulica. Şi astfel rămânem cu un "guys on a mission" telefonat şi, mai grav, edulcorat (adică fără de sânge, ca să nu folosesc o expresie ceva mai vulgară), din care reţinem pe "colonelul" Jeffrey Dean Morgan (un soi de Bardem altoit cu Downey Jr.) şi pe negativul Jason Patric (care se amuză vizibil), niscai cascade în ralenti şi un concept care aduce îngrijorător de mult cu...
The A-Team/Echipa de şoc (**, regia Joe Carnahan) - ei bine, chiar varianta de cinema a serialului creat în 1983 de Stephen J. Cannell şi care ne amuza pe post de completare, atunci când filmul înregistrat cu trudă pe VHS-ul jerpelit depăşea o oră şi jumătate. Aud că plănuiau de mult o versiune pentru ecranul mare, dar au abandonat ideea când s-a prăpădit George Peppard. Iat-o acum, produsă de fraţii Scott şi regizată de Joe Carnahan, cu gândul nu la incisivu-i Narc ci la excesivu-i Smokin'Aces - sau, mai degrabă, la debutu-i Blood, Guts, Bullets&Octane, mai puţin blood&guts. Liam Neeson (pe post de Hannibal) se crede-n Shakespeare, negativii (Patrick Wilson şi co-scenaristul Brian Bloom, care a fost, odată, în America!) se cred într-o comedie, Sharlto Copley (Murdock) se agită, Bradley Cooper (Face) rânjeşte, haosu-i frenetic iar toată hărmălaia asta durează aproape două ore. Fanii (cu voia proiecţionistului) să stea până după genericul final, dacă tot au bătut drumul la mall.
The Ghost Writer/Marioneta (****, regia Roman Polanski) este genul de film la care e bine să mergi ştiind cât mai puţine despre subiect - deja titlul românesc spune mai multe decât ar trebui. Scurt pe doi, Ewan McGregor este un scriitor fără nume (sic!), angajat să rescrie memoriile fostului prim ministru Pierce Brosnan. Sigur, e uşor să descifrezi şarja anti Blair (sau să cauţi paralele dureroase cu istoria recentă a autorului), dar e infinit mai plăcut să te laşi manipulat hitchcockian, de la openingul mut la finalul zdrobitor (la propriu), de mâna acestui imbatabil (re-sic!) Polanski, care serveşte cu sânge rece o porţie de entertainment inteligent şi cinic. Muzica lui Alexandre Desplat e splendidă - şi da, bătrânul de pe plajă e chiar Eli Wallach, la 95 de ani.
Inception/Începutul (****, regia Christopher Nolan) este genul de film la care e bine să mergi fără să ai habar despre nimic - şi chiar şi aşa tot îmi pare că ai şti prea mult. "Într-o noapte am visat că visam - şi-n visul visului visam că visam" - asta-i o scriere de Alvaro Menendez Leal care s-ar fi potrivit teribil ca motto acestui formidabil tur de forţă vizual şi cerebral, unde Leo DiCaprio, debarcat parcă de pe Shutter Island, conduce ostilităţile cu siguranţa şi farmecul rezervate marilor actori. Cât despre mereu surprinzătorul domn Nolan - uitaţi de Batmani, amintiţi-vă mai degrabă de Memento. And then some!