Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cartea de teatru

Teatrul înalt - Teatrul de artă, o tradiţie modernă, de George Banu


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Cartea Teatrul de artă, o tradiţie modernă, apărută la Editura Nemira, este un instrument de cercetare dedicat studenţilor, criticilor, profesorilor şi spectatorilor. Volumul coordonat de profesorul George Banu reuneşte studii, eseuri şi definiţii date de cei mai importanţi oameni de teatru care au inventat şi au conservat acest concept.
 

"Teatrul de artă nu este o problemă de rebeliune, ci una de transformare. El are de-a face cu munca zilnică şi înaintarea treptată. E legat de maturizare, şi nu de explozie. (...) Trebuie să devii adult ca să iubeşti teatrul de artă", scrie George Banu. El mai consideră că, aflat la polul opus al teatrului de divertisment, teatrul de artă se prezintă "ca un spaţiu de rezistenţă, ca o practică inexpugnabilă, ca o disidenţă publică. Acolo unde totul trebuia să fie politic, teatrul de artă, sustrăgându-se politicii, devine cu adevărat politic".

În opinia criticului, regizorul devine un garant al accesului la teatrul de artă şi desprinderea de teatrul de divertisment depinde numai de el. Jean- François Dusigne, profesor la Universitatea Paris VIII - Saint Denis, aminteşte că sintagma "teatru de artă" a apărut mai întâi ca titlu, devenind concept şi apoi program. Fondator al Teatrului de Artă de la Paris, în 1891, Paul Fort poate fi considerat inventatorul denumirii. Constantin Stanislavski şi Nemirovici-Dancenko au fondat, apoi, în 1898, Teatrul de Artă din Moscova. Fritz Erler, Georg Fuchs şi arhitectul Max Littmann au deschis şi ei Teatrul de Artă din München, în 1908.

Contribuţii cruciale în Franţa au avut Jacques Copeau şi Antoine Vitez. În primii săi ani, teatrul de artă implica o profesiune de credinţă, fondatorii săi angajându-se să treacă în plan secund rentabilitatea propriei lor întreprinderi teatrale, în favoarea unui interes superior, în speranţa de a-i oferi publicului satisfacţie intelectuală sau estetică. Unul dintre mijloacele de a prelungi viaţa teatrului de artă, înţeles repede şi de Stanislavski, a fost ideea de atelier, de laborator, de experienţă îndreptată nu către public, ci către actori.

Şi Giorgio Strehler (1921-1997), regizor italian de teatru şi de operă care a fondat şi a condus Piccolo Teatro din Milano, credea că teatrul de artă nu poate exista decât dacă are o şcoală în spate. "Altfel, el riscă să devină estetizant, steril, chiar". "Pentru a defini teatrul de artă aşa cum l-am înţeles dintotdeauna, voi întrebuinţa un cuvânt faustian, dificil de tradus: «streben». Ceea ce vrea să spună «a tinde către», «a se epuiza pentru a ajunge la»... streben indică o mişcare către ceea ce nu este prezent", puncta Strehler.

Marie-Christine Autant Mathieu, specialist în teatrul rus şi sovietic, povesteşte că în 1897, când s-a născut ideea de a crea Teatrul din Moscova, Lev Tolstoi publica Ce este arta?, un eseu la care fondatorii Teatrului ar fi subscris: "Arta este un organ vital al umanităţii, ea transformă judecata în sentiment. Arta trebuie să respingă violenţa (...) şi să slujească unitatea frăţească a oamenilor". Teoreticianul şi regizorul rus Stanislavski (1863-1938), care a distribuit articolul membrilor companiei sale, vorbea despre teatrul de artă în termeni aproape religioşi: "Trebuie să protejăm aceste locuri sfinte de tot ceea ce ne-ar putea murdări bucuriile spirituale. Nu trebuie să le murdărim, nici să le pângărim. Dimpotrivă. Trebuie să aducem tot ceea ce e mai bun în fiinţa umană... trebuie să dezvoltăm la elevi cultul teatrului şi stima faţă de scenă ca faţă de un altar."

Într-un capitol special, dedicat apărătorilor români ai acestui concept, Ion Cazaban aminteşte că în timpul directoratului său de la Teatrul Bulandra, Liviu Ciulei folosea ca manifest în alcătuirea unui repertoriu valid următorul enunţ: "Continuitate nu înseamnă repetare, ci înaintare (...) dezvoltare plină de diversitate".

Excelenţa pe scenele româneşti

Ciulei reuşise să instaureze un climat de excepţie la Bulandra, "o atmosferă de creaţie extraordinară, un mod special de a privi teatrul", care stimula afirmarea tinerilor, potrivit lui Ion Caramitru. Andrei Şerban vedea acolo "o ambianţă în care se putea experimenta", iar Cătălina Buzoianu remarca un echilibru dintre clasic şi modern.
 

George Banu scrie despre spectacolele lui Lucian Pintilie, Revizorul, Pescăruşul, Turandot, Livada de vişini şi despre teatrul său de artă "implicat", hrănit de nevoia de a interoga viaţa, de a o judeca şi de a-i afla adevărurile, oricât de urâte ar fi ele.

Mirella Nedelcu-Patureau vorbeşte despre David Esrig şi spectacolele sale, care solicită puternic actorii, din punct de vedere al expresiei corporale, Mircea Morariu aminteşte de regia de teatru ca regie activă, exemplificând-o prin lucrările lui Valeriu Moisescu, concentrate în zona genului comic, iar Florica Ichim îi face un portret lui Vlad Mugur, regizorul care spunea că teatrul are legile lui, "pe care nu le poţi sfida decât cunoscându-le". 

Teatrul de artă, o tradiţie modernă
Coordonator: George Banu
Traducere din limba franceză: Mirella Nedelcu-Patureau

Editura Nemira, 2010




 Toate articolele despre Cartea de teatru


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Boicea


Alte articole

 C-aşa-i teatrul pe la alţii, Oltiţa Cîntec
 Incursiuni printre vecini, Iulia Popovici
 Cărţile de teatru ale anului 2010, Iulia Popovici
 Shakespeare şi meşteşugul teatrului, Iulia Popovici
 Înălţimi şi prăpăstii în anul teatral 2009 - 2009 - Un an teatral aşa cum l-am văzut, Dan Boicea
 Toate articolele despre Cartea de teatru


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer