Ziua a doua - Venice Days, 2010

3 septembrie 2010

În Lido a turnat cu găleata de dimineaţă. Îmi propusesem să văd astăzi două filme aflate în competiţia cea mare la Mostra Miral şi Noruwei no mori / Norwegian Wood. Din fericire, din cauza furtunii, debate-ul de astăzi pe tema Public and Private Violence a fost amânat, aşa că între 8:30 şi 13:30 am stat lipită de scaunul sălii Biennale. E de-a dreptul impresionant să vezi la 8:30 dimineaţa sala plină ochi, iar la casa de bilete iubitori ai filmului care se calcă pe picioare ca să prindă un loc în sală. Undeva pe la jumătatea celui de-al doilea film, Noruwei no mori, ploua şi tuna atât de convingător, încât vrând nevrând am fost scoasă din atmosfera sentimentalo-dramatică, în care intrasem fără să bag de seamă. Trebuie să menţionez că Pala Biennale e de fapt un cort imens care s-a înfoiat de toată frumuseţea pe furtună, reuşind să termine fizic ceva spectatori mai puţin rezistenţi la frig. Acum e soare şi bine de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!

Miral (coproducţie americano-italiano-franceză, de Julian Schnabel) este un film impresionant care aduce în prim plan drama care a stat la baza formării statului Israel, urmărind-o până la încheierea Tratatului de la Oslo. Trebuie să recunosc că mi-a mers la suflet, nu doar mie (pentru că sunt direct interesată de cultura orientală), dar şi celorlalţi care au luat prima lecţie de istorie în urma acestui film. Nu trebuie totuşi înţeles că ar fi un documentar, Schnabel se inspiră dintr-un roman al scriitoarei palestiniene Rula Jebrel, spunând povestea unei tinere activiste palestiniene, Miral, care îşi pune viaţa în pericol pentru cauza sa. Schnabel, cunoscut pentru filmele "mişcătoare" pe care le produce (de exemplu Le scaphandre et le papillon, 2007) împleteşte cu măiestrie drama realităţii dureroase (pe fondul duşmăniei palestiniano-evreiască), cu un love-story "nepotrivit", dar şi cu momente de linişte deplină şi optimism. Filmul accentuează asupra palestinienilor simpli ce trebuie să treacă zilnic prin calvarul de a nu avea identitate, spunând povestea mai multor personaje feminine care au suferit diferit de pe urma ocupaţiei (incest, lipsa educaţiei, cenzură); însă mesajul este unul optimist şi se încheie în această notă. Atât Miral cât şi The Accordion (despre care am scris aici) sunt două filme care invită la toleranţă, iar eu nu pot decât să sper ca Orientul va face mai des subiectul unor filme bine primite.

Cel de-al doilea, Noruwei no mori / Norwegian Wood în regia lui Tran Anh Hung (câştigătorul Leului de Aur în 1995, cu filmul Xich lo / Cyclo), este inspirat din romanul cu acelaşi nume al faimosului Haruki Murakami. Filmul este romantico-dramatic, construit pe un joc psihologic foarte puternic, un du-te-vino între optimism şi pesimism, între stabilitate-instabilitate, hotărâre-indecizie. Noruwei no mori este un flashback al protagonistului, Watanabe (Rinko Kikuchi) care a jucat în cunoscutul film Babel (2006, regia Alejandro González Iñárritu), ce povesteşte cum a întâlnit-o pe Naoko, fata care i-a marcat studenţia şi care a fost la rândul ei "marcată" în urma sinuciderii celui mai bun prieten al lor, Kizuki. Primele 60 de minute au fost intense, însă apoi mi s-a părut că şi-a pierdut din "trăire", poate şi din cauza celor 133 de minute pe care nu le poţi "simţi" continuu. Cert este faptul că peisajele sunt extraordinare, nicio scenă nu e filmată într-un loc "banal", iar coloana sonoră în prima parte este foarte bună. În rest, filmul mi-a lăsat pe alocuri gustul unui fel de Twilight japonez, dar fără vampiri.

Trebuie să fug... mai am două filme de văzut pe ziua de azi!