Jo Sung-Hee, Paz Fabrega, Jamie Thraves - Festivalul de Film de la Londra, 2010 (09)

Primul film pe care l-am văzut joi (21 octombrie 2010) a fost lungmetrajul coreeanului Jo Sung-Hee, End of Animal. E unul dintre filmele pe care le-aş vedea în competiţia TIFF din 2011. Filmul lui Sung-Hee e un omagiu şi o replică dată lui Rosemary's Baby al lui Roman Polanski. Un film curajos, care arată că tînărul autor are talent şi bun gust în cinema, precum şi un simţ al ironiei (şi autoironiei) destul de sănătos. Filmul nu străluceşte, găsim în interior şi anumite abordări păguboase - cum ar fi faptul că plasează povestea pe un fond apocaliptic pe care, într-adevăr, nu-l arată propriu-zis pe ecran, dar îl simţim necontenit în fundal. Ori povestea putea fi foarte bine lipsită de acest fundal, ar fi avut şi mai multă greutate. De asemenea, filmul e şi un pic repetitiv în ce priveşte caznele personajului principal feminin.

Peste aceste, însă, aspecte putem trece destul de uşor. E, totuşi, un film de debut făcut de un proaspăt absolvent, în mare măsură prin angajament voluntar din partea colaboratorilor. Filmul a fost finanţat în cadrul unui proiect universitar coordonat de facultatea de film din Coreea de Sud, program care presupune ca în fiecare an cele mai bune trei proiecte ale absolvenţilor curenţi să fie susţinute financiar în întregime de facultate, în măsura în care se încadrează în maxim patruzeci de mii de euro. End of Animal cu această sumă a fost realizat. Actriţa principală a fost selectată de pe un site coreean cu actori amatori, dar, pe de altă parte, filmul beneficiază de prezenţa lui Park Hae-il, care a lucrat gratis în proiect, fiind încîntat de scenariu. Un fel de Mistery Man din Lost Highway coboară pe străzile Seulului şi alege o fată care să-i poarte progenitura. Cu mult umor plin de învăţăminte pentru cei asupra cărora se răsfrînge (destul de violent), filmul urmăreşte felul în care Mistery Man-ul îşi face de cap în tărăşenia asta. Dilatări spaţio-temporale ca în La ţigănci, suspans, plus o ameninţare care pluteşte în aer necontenit, anunţînd parcă instaurarea epocii Răului pe care naşterea progeniturii o presupune. Şi titlul filmului sună bine. E bine integrat în pînza ironică pe care o ţese autorul de-a lungul proiectului şi are legătură cu ceea ce vedem pe ecran în ceea ce priveşte sfîrşitul care poate fi reperat în jurul acţiunii asupra căreia se opreşte camera de filmat.

Cold Water of the Sea a cîştigat anul acesta Festivalul de la Rotterdam şi e un film realizat în Costa Rica de Paz Fabrega. E o poveste în care importante sînt detaliile. Pe ecran nu e nicio rezoluţie a cazurilor prezentate. Sînt doar detalii care semnifică adevăruri despre vieţile personajelor. Mariana se află în pragul căsătoriei. E cu prietenul său, Rodrigo, într-o vacanţă prilejuită de faptul că un american e tentat să cumpere ceva pămînt pe coasta oceanului şi să construiască acolo un hotel exclusivist. Rodrigo ar putea intermedia cumpărarea sau chiar ar putea să se implice propriu-zis în afacere.

Într-o seară, el şi prietena lui dau peste o fetiţă care dormea în iarbă, la marginea drumului. Fetiţa, Karina, îi zice Marianei că părinţii şi fraţii ei au murit într-un accident rutier şi că ea locuieşte acum cu mătuşa şi cu unchiul său, care o sărută pe gură şi o sărută şi cu limba şi îi spune că va fi soţia lui atunci cînd va fi mare. Karina îi spune că nu a mai suportat situaţia şi a fugit de lîngă ai ei. Problema filmului e cum de Karina a putut spune aşa ceva (toate sînt minciuni) şi, în acest sens, încearcă să pătrundă misterele subconştientului. Vorbele ei o afectează pe Mariana, singurătatea pe care o intuia în vorbele Karinei punctează problemele pe care ea le are în cuplu şi declanşează o criză în viaţa ei. Cînd o întreabă ce are, Mariana nu-i poate spune prietenului ei ceva sigur, ci evidenţiază faptul că e o stare care izvorăşte din interior şi o mistuie. Necontenit filmul caută să definească stările personajelor (şi, implicit, să aducă în prim plan laturi mai puţin vizibile ale condiţiei umane) prin apel la imagini sugestive, multe dintre ele specifice zonei din care vine proiectul. În acelaşi timp, filmul nu devine niciodată preţios în afirmaţii sau atitudine. Totul curge cu calm, tot ce înseamnă semn în film vine din cadrul natural al poveştii, nu e nicio forţare auctorială şi nicio impunere exterioară asupra personajelor pentru a ajunge într-o situaţie sau alta. Cold Water of the Sea e un alt film care îşi poate găsi locul printre competitoarele TIFF 2011.

Ultima proiecţie a zilei a fost groaznică. Fiind în Anglia mi-a propus să văd, pe cît posibil, proiecţiile din New British Cinema. Iar dacă tot aşteptam o surpriză, aseară mi-a fost servită cu vîrf şi îndesat. Treacle Jr. e un film halucinant, din a cărui vizionare devine clar că şi britanicii au manelele lor cinematografice. În film, un tip de condiţie bună, Tom, cu casă model, soţie, copil şi serviciu pe măsură, simte că nu poate comunica în casă (noi nu vedem problemele, vedem doar starea sa materială apoi asistăm la ceea ce se petrece după ce ia decizia) aşa că hotărăşte să plece în lumea largă a Londrei. Devine boschetar. În noua sa calitate întîlneşte un măscărici, pe Aidan. Împreună formează cuplul comic al filmului. Tom nu-l suportă pe măscărici şi în prima parte a filmului vrea să scape de el, apoi are un atac de conştiinţă şi simte că e nedrept cu omul acesta, aşa că se răzgîndeşte şi vrea să fie prietenul său bun. Ce se petrece după această hotărîre nu ştiu, fiindcă nu am mai rezistat la film.

Cîteva secvenţe cred că vor fi grăitoare. Cei doi se cunosc pe holul unui spital în care Tom ajunge fiindcă se ciocneşte de un copac în timp ce alerga să scape de nişte şmecheri din parc, iar Aidan era acolo fiindcă trebuia să-l întîlnească pe Tom. După o serie de glume cu conţinut sexual pe care le face Aidan, cei doi pleacă şi, din vorbă în vorbă, nimeresc într-un cimitir. Aidan tre' să facă pipi, Tom simte că e un bun prilej să scape de el. Fugind spre o ieşire, Tom dă în cimitir peste o prostituată care făcea sex cu un client la crucea unui mormînt. Fuge în cealaltă direcţie şi dă peste Aidan. Evident, prostituata era stăpîna lui Aidan, femeia care îi controla casa şi viaţa. Cînd Aidan dă o petrecere în cinstea lui Tom şi stăpîna sa, Linda, îl masturbează pe Tom în bucătărie am zis că am văzut tot ce era de văzut şi am plecat. Treacle era pisoiul unei vecine care moare din neglijenţa lui Aidan, prilej de altă glumă. Aidan îi spune lui Tom că vecina sa e femeie cumsecade, iar cînd merg să îi ducă un pisoi înlocuitor, pe Treacle Jr., ea îi înjură de mama focului.