Enter the Void va putea fi văzut în premiera în România duminică, 17 octombrie 2010, de la 19.00, la Cinema Studio, în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest. Marţi, 19 octombrie 2010, de la 12.00, proiecţia va fi reluată în prezenţa regizorului. După film, Gaspar Noé va sta de vorbă cu spectatorii.
Enter the Void e o călătorie halucinantă printr-un Tokyo ameţitor, în care doi fraţi care şi-au jurat să nu se despartă sunt separaţi violent. Refuzând să-şi părăsească sora (Paz de la Huerta), spiritul lui Oscar (Nathaniel Brown) - împuşcat în timpul unei razii a poliţiei după droguri - pluteşte deasupra oraşului. O experienţă aproape hipnotică pentru spectator, însă nu suficient de, explică Noé: "Vreau ca următorul meu film să fie cât de hipnotic se poate. Să fie o experienţă atât de hipnotică, încât oamenii care n-au luat niciodată droguri să spună că au aflat cum e urmărind filmul lui Gaspar Noé".
Florentina Ciuverca: Tehnica pe care ai folosit-o în filmul acesta aminteşte foarte mult de cea din Irreversible. De ce îţi place atât de mult?
Gaspar Noé: Scenariul la Enter the Void a fost scris înainte de Irreversible. Dar, pentru că aveam două staruri în film, în special pe Monica Bellucci, Irreversible a fost făcut mai repede. Am fost forţat să întrerup preproducţia la Enter the Void pentru că rămăsesem fără bani, apoi l-am întâlnit pe Vincent Cassel într-un club şi l-am întrebat dacă nu vrea să facem un film erotic cu el şi Monica. A zis da, însă când au citit apoi scenariul au zis "în nici un caz nu facem asta" şi am trecut la Irreversible. Deci filmul a fost făcut având Enter the Void în minte, de aici şi stilul similar. Irreversible a fost un fel de repetiţie pentru Enter the Void. Deşi e un film de sine stătător, din punct de vedere cinematografic, Irreversible a ieşit aşa doar pentru că eram cu gândul la celălalt.
F.C.: Au trecut totuşi şapte ani de la Irreversible. De ce a durat atât de mult?
G.N.: Mi-a fost foarte greu să găsesc finanţare până la Wild Bunch. Serios, tot ce vezi mai ciudat, mai experimental şi mai interesant prin festivaluri fie e finanţat de Wild Bunch, fie distribuit. Chiar înseamnă ceva în industrie compania asta, ei ne-au ajutat.
F.C.: Din punct de vedere tehnic, au fost lucruri pe care ai vrut să le faci şi nu ţi-au permis tehnologia, banii?
G.N.: Dacă făceam filmul acum opt ani, n-aş fi putut avea aceleaşi efecte vizuale şi aş fi dat şi mai mulţi bani pe ceva mult mai slab calitativ. Mă bucur că s-a întâmplat să-l regizez fix când trebuia, nici mai devreme, nici mai târziu. Compania care a făcut efectele vizuale le-a lucrat extrem de bine şi nu ştiu cum au făcut-o, pentru că eu le-am dat doar nişte referinţe, nişte idei. Există tehnologii noi care vor schimba faţa cinematografului şi a lumii în care trăim pentru totdeauna. Foarte mulţi regizori au adus la Cannes copii în lucru, adică un mic hard disk pe care a încăput un întreg film şi nu cutiile imense şi grele în care cari o peliculă. Poţi purta filmul într-un buzunar. E aproape magic.
F.C.: Sunt foarte multe secvenţe în care camera trece prin ziduri, pătrunde în încăperi, survolează oraşul. Tehnic vorbind, cât sunt de dificil de realizat?
G.N.: Aveam o cameră magică, care trecea prin ziduri (râde). O cameră inventată de serviciile secrete din Japonia (râde). Am lucrat în studio, unde am recreat locuri, iar camera virtuală trecea prin acele spaţii. Când se ridică spiritul din corpul personajului şi survolează oraşul Tokyo, scena aceea a fost făcută în studio, unde am recreat Tokyo în 3D, folosind fotografii.
Nici nu credeam că va fi gata pentru Cannes. În ianuarie (n.r. 2009) încă lucram la efectele speciale şi eram siguri că ne trebuie un an întreg ca să facem totul, deci am fi fost gata abia pentru Veneţia sau Toronto. Însă compania care s-a ocupat de efectele vizuale a fost foarte profesionistă, a pus mai mulţi oameni la lucru şi în aprilie deja arăta ca un film. I l-am arătat lui Thierry Frémaux şi el mi-a spus că îl vrea în competiţie. "Uau, uau, uau!", am zis. "E doar o copie de lucru!". Aşa că am dublat numărul celor care făceau efectele speciale, am muncit nopţi la rând cu echipa mea, am dormit pe podea în studio. La Tokyo, am băut la greu, pentru că oamenii sunt workaholici. Lucram de dimineaţă devreme până la 2 noaptea şi câteodată mergeam la băut şi un pahar aducea altul şi tot aşa, până cădeam morţi de oboseală. Ce vedeţi acum arată ca un film, însă mai trebuie şlefuit pe ici pe colo, la părţile create în CGI. În două luni, va arăta perfect.
F.C.: Enter the Void tinde spre un tip de film care probabil va confisca viitorul, unul în care lumea e mai degrabă recreată decât surprinsă...
G.N.: Există filme mult mai dificile, din punct de vedere tehnic, decât Enter the Void. De pildă, Lady in the Lake e un punct de turnură în istoria cinematografiei, a fost primul lungmetraj realizat din perspectiva eroinei, dar nu a schimbat chiar limbajul cinematografic, pentru că se mai făcuse ceva similar, parţial, în Dr. Jekyll and Dr. Hide. După mine, 2001: A Space Odyssey a schimbat cinematografia, tot ce înseamnă science-fiction şi tehnică în cinema.
Nu cred că o scenă imaginată în interiorul unui vagin va schimba ceva în cinematografie, e doar o glumă bună (râde). Nu inovez nimic, dar e ceva totuşi care îmi place să cred că a ieşit: imaginile pulsatile, în flash-uri, care îţi dau o senzaţie hipnotică. Vreau ca următorul meu film să fie cât de hipnotic se poate. Să fie o experienţă atât de hipnotică, încât oamenii care n-au luat niciodată droguri să spună că au aflat cum e urmărind filmul lui Gaspar Noé.
Nu ştiu cum va fi receptat Enter the Void. Irreversible a avut un ecou destul de puternic, la care nu mă aşteptam. Când sunt în Paris şi iau un taxi, unul din doi taximetrişti îmi spune că a văzut Irreversible. Mă duc la poliţie să reclam că mi s-a furat telefonul şi poliţiştii îmi povestesc de Irreversible etc. Mă întreb câţi oameni îl vor vedea pe acesta. Am auzit deja de oameni care au luat droguri psihotice şi care, uitându-se la film, ziceau că se simţeau ca atunci, iar alţii, care n-au fumat un joint, spuneau că nu vor încerca în viaţa lor după filmul ăsta. Oamenii au prejudecăţi, nu poţi împiedica asta.
F.C.: De ce ai legat experienţa în apropierea morţii de droguri?
G.N.: Pentru că mulţi oameni sunt obsedaţi de moarte şi de viaţa după moarte şi foarte mulţi dintre cei care au luat droguri puternice spun că au avut experienţe la graniţa cu moartea. Oamenii refuză ideea că moartea ar putea însemna vidul, pentru că asta ar transforma existenţa lor în ceva complet lipsit de sens. Viaţa trebuie să aibă o consecinţă, un epilog, un sequel.
F.C.: Crezi în reîncarnare?
G.N.: Evident că nu. Cred chiar că tot conceptul de reîncarnare ar trebui interzis pe pământ (râde). Fiinţele umane sunt fiinţe atât de fragile, încât e foarte uşor să le câştigi spunându-le că trebuie să se comporte frumos ca să ajungă în Paradis după. Toate religiile sunt foarte manipulatoare. Ţi-ar spune orice. Dacă vrei orgii în viaţa de după, trebuie să te abţii de la sex în asta (râde).
F.C.: La ce segment de public crezi că va prinde cel mai bine filmul tău?
G.N.: Cred că publicul meu vor fi adolescenţii de 15 - 16 ani. Ei discută despre droguri, sex etc. şi cred că e mai degrabă pentru ei.
F.C.: Nu crezi că va fi interzis copiilor sub anumite vârste?
G.N.: Pe DVD îl poate vedea oricine. Însă la cinema, în Franţa, probabil va avea R12, interzis copiilor sub 12 ani, mai mult din cauza drogurilor decât a scenelor de sex. Dar în alte ţări probabil va fi interzis celor sub 15 sau 18 ani. Irreversible era mult mai dur decât filmul asta şi totuşi copiii peste 12 ani l-au putut vedea. În Franţa, la opt jumătate seara, se dădeau filme ca Deliverance, la care nu aveai voie să intri dacă aveai sub nu ştiu ce vârstă, dar erau în prime time pe TV! Aşa le-am văzut pe toate. Toţi puştii ca mine ştiau că, atunci când e la TV un film cu pătrat alb şi cu avertisment, e de văzut!
F.C.: Filmele tale au stârnit reacţii foarte diferite şi întotdeauna foarte puternice: unii le-au urât de-adevăratelea, altora le-a plăcut la nebunie...
G.N.: Da, e adevărat. Aceleaşi reacţii şi la Enter the Void. New York Times - plăcut la nebunie, Variety - o tâmpenie de film. Nu m-am aşteptat la reacţii aşa de puternice, pentru că nu e un film care să genereze aşa ceva. Dar m-am obişnuit cumva cu asta. Nu ştiam ce să cred la finalul premierei de la Cannes, pentru că n-a huiduit nimeni (râde) şi mă gândeam că am dat-o în bară de data asta. Apoi am văzut nişte cronici bune şi m-am liniştit.
F.C.: De ce îţi legi întotdeauna poveştile de experienţe extreme? Un viol în Irreversible, drogurile şi moartea în Enter the Void.
G.N.: Drama face parte din experienţa umană. De exemplu, ieri seară, tatăl meu, care a venit din Argentina pentru premiera filmului, a dispărut pentru câteva ore, de la 11 la 16.00. N-a sunat, nu ştia nimeni de el şi eram convins că ceva rău s-a întâmplat. Am sunat la poliţie, la spital, mi-am amânat şi toate interviurile, pur şi simplu nu dădeam de el. Iar el a apărut zâmbind liniştit, se plimbase prin Cannes. Dar, pentru mine, momentele de până atunci au fost o dramă.
Descarcă programul filmelor din Les Films de Cannes à Bucarest 2010 aici.