M-am gândit din nou, privindu-i egal, dincolo de orice diferenţă fizică (unul din dansatori are sindromul Down, altul merge cu ajutorul unui scaun cu rotile, ceilalţi trei nu au nicio dizabilitate), cât de eliberator e dansul şi cât de uşor uităm că sub cutia sobră şi scorţoasă numită cap, există un corp pe care-l folosim prea puţin. Un exemplu pentru ce se petrece cu mintea e chiar prima parte a spectacolului: o lume interioară, reprezentată de patru personaje, populează creierul unei femei care dansează fără a-şi putea folosi picioarele. Raporturile dintre cele patru instanţe se schimbă permanent şi schimbă implicit starea femeii care mai degrabă asistă la ce i se întâmplă decât direcţionează.
În partea a doua, raporturile de putere vizează un grup. Membrii lui negociază permanent, iar asta face cumva imprevizibilă evoluţia relaţiilor. Se apropie şi se resping, pendulează între nevoia pentru celălalt şi orgoliu. Legăturile dintre ei funcţionează când fiecare iese din propria minte şi este atent la alta şi se crispează când fiecare se crede Jesus, Roger Federer sau Elvis, adică cel mai tare din parcare. Ca în spatele blocului, când aveam 6 ani, mai ţineţi minte?
Trespass Within
Coregrafia: Thomas Noone Splinter
Coregrafia: Rob Tannion
StopGap Company, Marea Britanie
Biletele se găsesc la teatrele gazdă şi pe www.bilete.ro
