Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de Film de la Londra, 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Katz, Ujică, Tavernier - Festivalul de Film de la Londra, 2010 (05)


octombrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primul film al zilei de duminică (17 octombrie 2010), Cold Weather de Aaron Katz, film american, NFT2, orele treisprezece. Doug are vreo douăzeci de ani şi se întoarce în oraşul natal, Portland. Renunţă la facultate, unde studia medicina legală, şi, momentan, renunţă şi la visul său de a deveni un Sherlock Holmes. Familia îl primeşte cu îngrijorare, viitorul băiatului e sub semnul întrebării. Sora îl bate la cap să nu rămînă de căruţă şi, pînă una-alta, măcar să îşi ia o slujbă. Ceea ce va face, se angajează la o fabrică de gheaţă din localitate. Acolo îl cunoaşte pe Carlos, unul dintre cei mai serioşi angajaţi, care, în timpul liber, e DJ din ce în ce mai apreciat. Au o viaţă tihnită, nu sînt nici şmecheri, nici fraieri, glume bune între ei, un pocher, o ieşire pe malul apei. Lucrurile nu se schimbă nici cînd apare în localitate Rachel, fosta prietenă a lui Doug. Carlos mai că se dă la ea, Doug mai că e de acord cu treaba asta. Lucrurile merg la fel. Nu se schimbă cu adevărat nici atunci cînd Rachel dispare. Nici atunci cînd tinerii află că Rachel avea o misiune ca în Marfa şi banii, să ducă o geantă plină cu bani din Chicago în Portland, geantă care-i este furată. Tacticoşi, Doug, Carlos şi Gail (sora lui Doug) trag dintr-o pipă, precum Sherlock, aşteptînd să le vină ideea salvatoare. Vine şi ideea şi lucrurile par că merg bine. E bine.

În această producţie independentă, Aaron Katz caută să destabilizeze regulile thriller-ului şi ale policier-ului. Necontenit planează suspiciuni asupra poveştii. Sînt tot felul de indicii derutante pe parcurs, ai crede că în aer pluteşte o crimă: discuţii despre mînuirea perfectă a cuţitului, suspiciuni asupra lui Doug, că ar avea probleme serioase din moment ce renunţă la şcoală, dipariţia lui Rachel. Filmul e construit ca un thriller, doar că pe absenţe; necontenit ai senzaţia că urmează să aflii ceva nemaipomenit, că destinul cuiva a fost curmat, că va fi sfîrşitul lumii, că Jack Spintecătorul e în oraş. Iar atunci cînd chiar se întîmplă ceva - povestea genţii pe care trebuie să o predea Rachel - filmul îmbracă straie de policier, doar că e multă ironie în apucăturile de Shelock Holmes ale personajelor. Aaron Katz subminează pas cu pas genurile pe care-l abordează. Rezultă un film lejer, plăcut, care va fi urmărit cu zîmbetul pe buze cap-coadă. Mi-a părut rău că autorul nu a fost mai hotărît şi nu a avut curajul să elimine total idilismele americane. Între anumite secvenţe, camera de filmat pluteşte după un apus de soare, un copac maiestuos, o colină strălucitoare. Mai e şi muzică din cînd în cînd peste poveste, lucruri care nu prea se potrivesc cu interesele generale ale lui Katz: muzica nu funcţionează nici ca întăritor al genului, nici ca ironie la adresa celor de pe ecran, e cam în plus, la fel cum sînt interludiile peisagistice din poveste.

Proiecţia filmului Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a fost cu probleme. Proiecţie digitală, fără subtitrare. La jumătatea filmului sala era mai bine de jumătate goală. La final, organizatorii le-au cerut scuze lui Andrei Ujică şi Ambasadei României, au spus că vina le aparţine exclusiv şi că vor înapoia banii pe bilete. Filmul lui Ujică merita o proiecţie fără cusur, ar fi fost în acord cu valoarea filmului. Din materiale de arhivă, care acoperă viaţa politică a lui Ceauşescu de la moartea lui Gheorghiu-Dej pînă la Revoluţie, Andrei Ujică asamblează o memorie de celuloid, a lui Ceauşescu. E un film care se bazează pe film pentru a materializa un concept. Proiectul lui Ujică funcţionează derridean: e o deconstrucţie a ceea ce a însemnat comunismul ceauşist, adică o investigaţie în materialul clientului (arhiva cu imagini filmate cu acordul lui Ceauşescu, fie pentru propagandă, fie pentru folos personal) pentru a afla dacă nu cumva există contradicţii între părţile sistemului. Dacă există, atunci sistemul îşi are negaţia în interiorul său.

Metoda folosită de Ujică în asamblarea acestei demonstraţii nu putea fi decît paradoxul. Cum poate fi combătut un sistem paradoxal - cel comunist, în speţă - care are în sine toate posibilităţile de exprimare - ideea, critica ideii şi autocritica celui care propune ideea? Mai poate fi interogat un sistem care are în interior întregul mecanism critic, adică toate poziţiile posibile în raport cu un fapt sau cu o idee? Poate fi, arată Ujică, atunci cînd lucrezi în aceeaşi realitate cu sistemul pe care îl discuţi - adică atunci cînd afirmi în proiectul tău paradoxul. Fiindcă edifică o autobiografie, Ujică e într-o poziţie paradoxală: hotărăşte în locul lui Ceauşescu ce date va conţine memoria fostului conducător, dar lucrează numai cu imagini prin care Ceauşescu se prezenta la televiziune în epocă, an după an; cu imagini care aveau girul său. Adică intră în interiorul sistemului şi operează cu uneltele sale: manipulează imagini. Dacă în aceste imagini apar contradicţii - şi apar - atunci întregul sistem se rupe de la sine. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei româneşti: concept şi acoperire a conceptului în lucrare cum rareori vedem la noi.

La al treilea film al zilei, mi-am cercetat ceasul des. Ultima peliculă a lui Bertrand Tavernier, La princesse de Montpensier. Dramă politică şi amoroasă care se petrece în secolul al XVI-lea, filmul ecranizează o povestire de Madame de Lafayette. Cu personaje care, ca nume, mi-au amintit o bună parte din aventurile muşchetarilor lui Dumas (contele de Guise, familia de Anjou), dar cu o poveste care conţine toate clişeele imaginabile ale genului: o fată (Marie) îl iubeşte pe vărul ei, Henri de Guise, dar trebuie să se supună voinţei tatălui de a urca pe scara politică (un tată care nu înţelege ce înseamnă iubirea fiindcă niciodată între el şi soţia lui nu a fost prezent acest sentiment), aşa că e nevoită să se mărite cu Philippe de Montpensier. E iubită şi de Henri, e iubită şi de Philippe, e iubită şi de mentorul lui Philippe, nobilul Chabanne (actualmente căzut în dizgraţie din cauză că a părăsit frontul, nemaisuportînd faptul că oamenii se ucid între ei pentru aiureli bisericeşti). Fata e înverşunată şi vrea să dovedească tuturor că are coloană vertebrală şi, chiar dacă urmează voinţa tatălui, nu îşi va înşela glasul inimii niciodată. Aşa că face tot ce poate să nu se supună iubirii soţului ei. Dar, în acelaşi timp, nici nu-l înşeală propriu-zis cu Henri, cu toate că îl iubeşte pe acesta din urmă. Intrigi de curte, intrigi politice, nicio surpriză. Nici coregrafia de epocă nu e impresionantă, nici duelurile cu săbii nu sînt nemaipomenite. Locul filmului la Londra e explicabil: festivalul acesta prezintă filmele premiate sau filmele care au fost în competiţie la cele mai importante festivaluri din anul curent. La princesse a fost la Cannes, iar numele lui Tavernier atrage publicul. Dar o competiţie la Cannes cred că e mult prea mult pentru La princesse de Montpensier. Nu e un film pentru televiziune ca recuzită şi ca nume imlicate în proiect, dar în ce priveşte dezvoltarea narativă cam de-acolo e. Un fel de teatru filmat în care, din cînd în cînd, oamenii ies din casă şi-i vedem pe drum de la un castel la altul sau pe cîmp la luptă, aceasta din urmă prezentate în panorame ameţitoare.



 Toate articolele despre Festivalul de Film de la Londra, 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Danny Boyle, în închidere - Festivalul de film de la Londra, 2010 (16), Lucian Maier
 Sofia Coppola (continuare), Jerzy Skolimowski - Festivalul de film de la Londra, 2010 (15), Lucian Maier
 Sofia Coppola - Festivalul de film de la Londra, 2010 (14), Lucian Maier
 Svankmajer, Loznitsa - Festivalul de film de la Londra, 2010 (13), Lucian Maier
 Loach, Puiu, Godard - Festivalul de Film de la Londra, 2010 (12), Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul de Film de la Londra, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer