Dziga Vertov şi Lemmy - Festivalul de Film de la Londra, 2010 (11)

Ieri, sîmbătă, 23 octombrie 2010, m-am relaxat. O plimbare prin oraş pînă după orele amiezei, poveşti cu unii colegi de la festival în sectorul dedicat invitaţilor în clădirea BFI şi, seara, două dintre filmele pe care le aşteptam cu drag în acest festival. Chelovek s kino-apparatom / Omul cu aparatul de filmat şi Lemmy.

Primul dintre ele, realizat de Dziga Vertov în 1929, rulează în mod obişnuit în Londra în cinemateci după cîte mi-a spus colegul britanic, care, tocmai de aceea a ales să vadă alt film. Plus că beneficiază şi o editare accesibilă pe suport dvd, realizată de British Film Insitute, cu o coloană sonoră compusă de Michael Nyman. Aşa că părea curioasă alegerea filmului în programul de vizionări clasice al festivalului, avînd în vedere accesibilitatea lui. Însă lucrurile au fost lămurite înainte de proiecţie de o domnişoară angajată în operaţiunea de restaurare a peliculei realizată de EYE Institute din Olanda. Aseară a fost prima proiecţie britanică a unui Chelovek s kino-apparatom integral, versiune care să corespundă modului în care Vertov a gîndit proiectul. Ba din cauza cenzurii (în film e înregistrată naşterea unui copil), ba din considerente care ţineau de dorinţa cinematografelor de a proiecta mai uşor filmul - în epocă, filmul venea pe şase role, fiecare episod al proiectului avea rola sa; mai tîrziu au fost comasate cîte două episoade şi montate peliculele pe trei role, pierzîndu-se animaţiile care anunţă începerea unui nou capitol şi pierzîndu-se chiar şi prologul filmului -, proiectul original a fost modificat în ultimii şaptezeci de ani.

Cei de la institutul EYE aveau o copie a filmului aproape întreagă. În 1931, Vertov a călătorit prin Europa să îşi prezinte pelicula şi ultimul popas l-a făcut în Olanda, unde a şi lăsat copia filmului. Din ea au fost tăiate doar secvenţa cu naşterea, care a fost recuperată de pe o altă copie din Germania, şi animaţia care desparte capitolul cinci de ultima parte a filmului. Aceasta nu a mai putit fi găsită într-o stare decentă pe vreo altă copie, astfel că a fost refăcută digital.

Pentru orice om are vrea să fie iniţiat în ce înseamnă cinematografie, filmul acesta e un punct de start excelent. Dacă aveţi un dicţionar care să explice termenii limbajului cinematografic (cadru, încadrare, plan, secvenţă, dublă-expunere, alternare, montaj sovietic), nu vă mai trebuie decît un dvd cu acest film: în el găsiţi imaginile care oferă exemplul practic al fiecărui termen. Realizarea lui Vertov e admirabilă. Necontenit povesteşte ceva, o istorie anume, şi în istoria respectivă discută şi despre cinema, iar treaba asta o face numai prin apel la imagini. Dacă e vreun film care să dea seama de independenţa cinematografiei faţă de orice altă artă, dacă e vreun film care să demonstreze că cinematografia are un limbaj propriu, Chelovek s kino-apparatom e filmul care să facă asta fără urmă de tăgadă. Filmul arată cum se face un film, de la filmare la masa de montaj, arată şi efectele dramatice pe care le poate provoca filmul în spectator, observăm cum intro-ul lui Persona e şi un omagiu adus lui Vertov, vedem că Leni Riefenstahl a avut o sursă de inspiraţie serioasă în Vertov în realizarea Olympiei. Chelovek s kino-apparatom e un film complet.

Ca tematică şi realizare, Lemmy se încadrează în genul rockumentarelor din care mai fac parte Some Kind of Monster, povestea Metallica filmată de VH1, sau istoria Radiohead din preajma discului Ok Computer din Meeting People is Easy. Adică luni de zile petrecute cu personajele portretizate pentru a descoperi figura din spatele statutului de rock-star. Lemmy e realizat de Greg Olliver şi Wes Orshoski.

Ian Fraser "Lemmy" Kilmister e tipul care mînuieşte chitara bas încît sună ca o chitară solo, a concertat în trupa lui Jimi Hendrix, a fost membru al trupei de rock psihedelic Hawkwind şi în 1975 a înfiinţat formaţia care va schimba faţa rockului, sursă de inspiraţie şi model pentru tot ceea ce a fost heavy-metal-ul anilor optzeci: formaţia Motörhead. Autorii au petrecut trei ani cu artistul născut în Anglia, care acum trăieşte în State, l-au însoţit în turneul Motörhead din 2009 şi i-au vizitat pe toţi cei care au găsit în Lemmy un model sau o sursă de inspiraţie artistică. Metallica, Megadeth, Anthrax, Alice Cooper, Ozzy Osbourne, Slash, David Grohl şi mulţi alţii vorbesc despre ce înseamnă Lemmy pentru ei, momente în care filmul construieşte îmaginea de rock-idol a lui Lemmy. De cealaltă parte sînt istoriile foştilor şi actualilor colaboratori, care îl descriu ca muzician şi coleg, ca om. Apoi sînt imaginile în care Lemmy se dezvăluie în cadrul natural în care trăieşte. Ca tip pasionat de jocuri video şi de aparate cu jocuri de noroc din cazinouri, ca tip care colecţionează arme vechi, ca tip care îşi iubeşte mult fiul, cu care colaborează în anumite proiecte muzicale, ca om blînd şi cald, care bea sticla de whisky pe zi şi fumează două pachete de Marlboro.

Lemmy m-a purtat prin tot ce înseamnă adolescenţa mea din punct de vedere muzical. Toate trupele pe care le ascultam atunci trec prin acest film să facă o reverenţă (rock) celui care le e, într-un fel, părinte spiritual. Filmul e o veselie continuă, plin de glume, poveşti spumoase şi imagini inedite din viaţa lui Kilmister şi a celor cu care a colaborat. Publicul a fost la înălţimea celor de pe ecran. În sală rulau în surdină piesele celor de la Motörhead atunci cînd am intrat, încet încet s-a umplut ochi, o grămadă de pletoşi, haine de piele şi o atitudine pe măsură. În timpul filmului reacţionau la ceea ce se petrece pe ecran, strigau la Lemmy, îi răspundeau la glume şi dădeau (sau, mai degrabă, dădeam, mulţi dintre noi) încet din cap pe imaginile din concerte.