Eu când vreau să merg la festivaluri, merg la festivaluri - indiferent dacă virgula aia e pusă cum trebuie sau nu. La Taormina, cel mai bun film văzut a fost Toy Story 3. La Sighişoara, am încercat să revăd "filmul cu fluierul", dar am cedat la jumătate... Despre Karlovy Vary, unde am fost în juriul secţiunii East of the West şi i-am dat premiul Aurorei lui Puiu, în numărul viitor...
TaorminaFilmFest
Organizare: Catastrofală, doar suntem în Italia. Staff-ul e parcă lovit în cap de soare, de unde şi lungile prânzuri la umbră, cu siesta inclusă, pe care şi le oferă, în timp ce programul festivalului suferă schimbări de pe o zi pe alta. Şi încă n-am spus nimic de ceremoniile din Teatrul Antic unde, în fiecare seară, se acordă premii pentru întreaga activitate: sunt interminabile, iar dacă pe scenă se adună mai mult de trei persoane, arată la fel de graţios ca o coadă la pâine de pe vremuri.
Selecţie: Ambiţioasă, dar fără acoperire. Majoritatea filmelor arătate aici sunt în premieră mondială (numai că nimeni nu se prea înghesuie să-şi dea artileria grea la Taormina), există o competiţie mediteraneană, ceva vechituri (nu am ratat Vulcano al lui William Dieterle, melodramă neorealistă în care nu ştii cine e mai vulcanică: Etna însăşi, care mai şi erupe, sau colosala Anna Magnani), dar cel mai excitant e programul de seară din Teatrul Antic vechi de 2500 de ani. Aici a avut loc avanpremiera mondială a senzaţionalului Toy Story 3; ba mai mult, a fost pentru prima oară când un film în 3D s-a putut vedea în aer liber. Şi tot aici m-am crăcănat de râs la Death at a Funeral de Neil LaBute, remake la filmul britanic omonim din 2007 regizat de Frank Oz. Deloc subtil, dar cumplit de ireverenţios şi de amuzant.
Facilităţi: Hotel Mediterranee, cu mic dejun inclus, piscină adâncă de 3 metri şi vedere la Etna. Plus recepţii cu mult prosecco şi (prea) mult amaretto.
Peisaj: Mediterana e la doi paşi, dar la doi paşi pe verticală, iar descinderea n-a meritat. Marea era plină de meduze maro puse pe muşcat. Tot mai sfântă piscina hotelului din deal. Curat paradis.
Glamour: Beton. Valentino, Colin Firth, Kusturica, Bellocchio, De Niro (cadorisiţi cu un premiu special), plus sicilianca Maria Grazia Cucinotta, într-o rochie neagră superbă, dar într-un film sinistru, L'imbroglio nel lenzuolo, proiectat pentru a gâdila naţionalismul feroce al sicilienilor. Dacă vă vine să credeţi, în fiecare seară, primarul Taorminei se instala moţ pe scenă şi se bătea cu pumnul în piept. Şi la ce bun: De Niro nu i-a mulţumit nominal (individul cică s-ar fi plâns de treaba asta), iar eu tot i-am uitat numele...
Sighişoara Film Festival
Organizare: Corectă, deşi, la drept vorbind, nici nu e foarte mult de organizat dată fiind amploarea redusă a festivalului. Care, la drept vorbind, nici nu e un festival propriu-zis, ci o serie de proiecţii menite să mobilizeze suflarea locală - şi, eventual, turiştii - întru cinema. Proiecţiile DVD din Piaţa Cetăţuiei au fost OK şi foarte frecventate de public (minus turiştii străini; păcat, că filmele erau subtitrate în engleză), dar cele din Clubul Aristocrat (în care, în weekend, localnicii se rup în fiţe şi-n figuri) au lăsat tehnic de dorit. Başca, dacă stăteai la balcon, o bucată din ecran era obturată de un ciucurel decorativ atârnat din tavan şi de cubul-cuşcă pe care probabil seara se produc dansatoarele clubului. De unde şi nedumerirea mea: de ce această a doua ediţie a festivalului a fost susţinută de CNC, iar cea de la Iaşi, infinit mai ambiţios ca festival, nu?
Selecţie: Într-un festival subintitulat "Sărbătoarea filmelor premiate", selecţia se face aproape de la sine. Majoritar românească, de la Eu când vreau să fluier, fluier (proiectat în deschidere) la Francesca, via Le concert (arătat în închidere) şi Amintiri din Epoca de Aur. Plus omagiu Gheorghe Dinică (şi ocazia de a revedea Filantropica şi de a o descoperi, abia acum, pe producătoarea Ada Solomon într-un mic rol). Plus marii câştigători de la Berlin, Cannes şi Locarno 2009.
Facilităţi: Cameră la Hotel Sighişoara, cochet, în buricul cetăţuii, cu mic dejun inclus. Dar cel mai bine se mănâncă nu în vreun restaurant din Sighişoara, ci în vagonul-restaurant al Inter-City-ului care leagă Sighişoara de Bucureşti.
Peisaj: După 5 zile de chill-out petrecute în inima Sighişoarei, bătând aceleaşi străduţe pietruite, urcând şi coborând tunelul de lemn care duce spre romanticul cimitir din deal, bând cafeaua la barul Charactere şi jucând biliard în unicul bar deschis până târziu, poţi să juri că eşti în Truman Show.
Glamour: Zero. Nae Caranfil nu se pune, deşi discursul lui despre Dinică a fost foarte emoţionant.