Cronica de (peste) 5 rânduri: Breaking the Waves - FNT, 2010

Credinţă sau retard? Asta este întrebarea pe care o pune Lars von Trier în Breaking the Waves.

Regizorul Radu Alexandru Nica are de câţiva ani un program de transpunere a scenariilor de film în teatru aşa că preia întrebarea şi face un spectacol aseptic ca un creier spălat cu clor. În simplitatea ei (fericiţi cei săraci cu duhul...), Bess gândeşte în termenii de bază ai existenţei: iubire, dreptate, lege, Dumnezeu. Nevoile ei sunt legate simbiotic de aceste repere, dar imposibilitatea de a-şi controla dorinţele şi de a le subordona realităţii o duce în extreme. Talentul lui Bess e că poate să creadă, după propriile spuse, astfel că Dumnezeu-Tatăl sălăşluieşte în ea şi îi impune legea lui conform căreia mai mare între toate minunile lumii e iubirea. Şi Bess se prostituează ca să-şi salveze soţul. E asta iubire? E salvare? E Dumnezeu sau e schizofrenie?

Radu Alexandru Nica riscă şi dă un răspuns. Condamnată să ardă în iad de Sfatul bătrânilor, Bess apare răstignită în lumină. Doar că nu pare lumina divină, ci una de publicitate outdoor. De altfel, într-o scenă anterioară, Bess căra în spate o coloană din decor, precum Iisus crucea. Cu Ofelia Popii oscilând ludic între candoare şi autoritate, decorul cubist şi modular al lui Dragoş Buhagiar, proiecţiile lui Daniel Gontz, unele naive, rupte parcă din Aglaja Veterany, altele din zona pop-art, muzica psihotică a lui Vlaicu Golcea, spectacolul se susţine solid în analize unei probleme vechi de când lumea: există Dumnezeu sau doar e plăsmuirea noastră? Şi răspunsul îl dă tot Bess: "eu pot să cred".

Breaking the Waves sau Viaţa binecuvânată a lui Bess
Regia: Radu Alexandru Nica
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu

Biletele se găsesc la teatrele gazdă şi pe www.bilete.ro