Ludwig Wittgenstein a fost, după părerea specialiştilor, un geniu filozofic. Dan Nuţu este, după părerea mea, cel mai bun actor de film român. Dacă vreţi să ştiţi ce au în cmun aceştia doi, citiţi mai departe.
Întâmplarea a făcut să citesc, cam în acelaşi timp, biografia filozofului austriac (The Duty of Genius de Ray Monk, 1990) şi excelentul interviu luat lui Dan Nuţu de "colega de pagină" (Iulia Blaga) pe site-ul Hotnews. (Interviul mi-a luat cam 10 minute, în timp ce cartea despre Wittgenstein (654 pagini scrise mărunt), vreo 10 zile.) Acesta ar fi contextul. Urmează: 1. Explicarea motivelor pentru care L.W. este considerat un geniu. 2. Explicarea motivelor pentru care îl consider pe D.N. cel mai mare actor de film român.
1. Pentru că, deşi nu avea studii de filozofie (urma, la vremea respectivă - suntem la-nceputul secolului 20 -, facultatea de aeronautică), Wittgenstein l-a impresionat atât de tare pe cel mai influent profesor de logică matematică de la Cambridge (Bertrand Russell) încât acesta l-a luat sub aripa lui protectoare. (Asta nu l-a împiedicat pe LW ca, mai târziu, să critice dur Principia Mathematica a acestuia!)
Practic, LW s-a ridicat printr-o combinaţie de gândire originală şi de etică particulară. Născut într-o rişissimă familie de evrei austrieci (la terminarea Primului Război, tatăl său - care-şi plasase averea în SUA - era cel mai bogat om din Europa), LW a renunţat la partea sa de avere în favoarea fraţilor şi surorilor sale, câştigându-şi pâinea cu sudoarea frunţii cum se zice - şi chiar a braţelor: a fost învăţător (după ce fusese acceptat ca student la Cambridge!), arhitect-designer (a proiectat uşile şi ferestrele vilei din Viena a surorii sale Gretl), mecanic, ba chiar şi grădinar, iar când devenise deja un nume celebru în filozofie a vrut să plece în Uniunea Sovietică ca să lucreze ca "manual labourer" (!). Evident, n-a fost acceptat: i s-a pus în vedere că este binevenit în URSS, dar numai ca profesor de filozofie.
Aşa că LW s-a întors la Cambridge. (Episodul audienţei sale la ambasadorul sovietic merită amintit, fiind demn de o comedie burlescă: deci Wittgenstein, după ce-l roagă pe marele economist G.M. Keynes - alt protector al său - să intervină pe lângă ambasador pentru a fi primit, se prezintă în biroul acestuia la costum şi cravată (avea să fie singura dată când a purtat-o!), nu-l scoate pe acesta - cf. indicaţiilor lui Keynes - din "Excelenţa Voastră" şi merge cu "respectul" până-ntr-acolo încât se şterge bine pe ghete pe covoraşul de la intrare... la ieşire! Scena e Lubitsch curat.) întors la Cambridge, LW şi-a continuat cursurile, care constau din meditaţii libere cu glas tare în beneficiul a maximum 10 studenţi ce-l venerau.
A devenit un "guru", deşi era împotriva oricăror teorii şi obişnuia să-şi renege ideile; aşa s-a întâmplat cu Tractatus logico-philosophicus (cartea sa cea mai celebră, un fel de manual zen care se încheie cu des-citata propoziţie: "Despre ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă."), pe care a refutat-o - 20 de ani mai târziu - dintr-o perspectivă anti-logică şi antimatematică (aceste gânduri aveau să apară postum în cartea numită Philosophical Investigations). Ceea ce pare să caracterizeze viaţa & opera lui Wittgenstein este libertatea: a renunţat la orice constrângere (socială, profesională etc.) făcând, de fiecare dată, numai ceea ce-i dicta conştiinţa. A fost un om liber, refractar la "sertăraşe" într-o epocă ce se umplea de astfel de cutiuţe pentru oameni. A fost, deci, un geniu.
2. Pentru că Dan Nuţu, deşi şi-a întrerupt cariera de actor în 1979 - când a fugit în SUA -, rămâne un nume, un chip şi o voce fără de care filmul românesc al anilor 60-70 este de neimaginat. Era făcut pentru Cinema: oricine vede Duminică la ora 6, Dimineţile unui băiat cuminte, Meandre, 100 lei sau Dincolo de nisipuri îşi dă seama de asta. A jucat roluri de tineri rebeli (à la James Dean), dar era un rebel şi-n viaţă. Nu putea fi "domesticit" de conformismul vremii. Iar când nu (s-)a mai putut, a fugit. (Wittgenstein zicea: "If you can't find happiness in stillness, fiind it in running.")
Ajuns la New York, s-a făcut taximetrist. Sunt convins că a fost la fel de fericit pe cât a fost ca actor. Pentru că era liber. Pentru că nu regreta nimic. Pentru că numai comozii şi oamenii fără imaginaţie se tem de schimbare. Pentru că, mai mult decât "un James Dean", Dan Nuţu este un Rimbaud român.