Juriul competiţiei a fost format din cinci directori de festivaluri: Aude Hesbert (Paris), Kim Dong-Ho (Pusan), Mikel Olaciregui (San Sebastian), Mirsad Purivatra (Sarajevo) şi Eva Zaoralová (Karlovy Vary).
Lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu se lansează în cinematografele din România pe 19 noiembrie 2010. Filmul va avea parte de proiecţii de gală - în prezenţa regizorului şi a echipei - pe 18 noiembrie 2010, la Cinema Studio din Bucureşti, pe 19 noiembrie la Cinema City din Cluj şi pe 23 noiembrie la Făgăraş. Pelicula va fi lansată simultan în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Bacău, urmând a fi proiectată ulterior la Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea şi alte oraşe.
Portretul luptătorului la tinereţe a fost prezentat în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, în secţiunea Forum, şi a obţinut Premiul Publicului şi Premiul pentru imagine la Festivalul B-EST. Filmul îşi va continua traseul festivalier, urmând a fi proiectat la sfârşitul lunii noiembrie în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Torino.
Unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate în ultimii ani în România, în termeni de subiect şi de producţie, Portretul luptătorului la tinereţe este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte Aproape linişte şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de "partizani" anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.
Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.
Scenariul semnat de Constantin Popescu este o adaptare după poveştile adevărate relatate în cărţile de memoralistică sau preluate din arhivele Securităţii.
Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean, Alin Mihalache, Radu Iacoban, Şerban Gomoi, Paul Ipate, Andrei Mateiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, Bogdan Stanoevici, Mihai Bica, Nicodim Ungureanu.
Înainte de a-şi regiza filmul de debut, Constantin Popescu a fost asistent de regie/ producţie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie şi regizor secund al lui Francis Ford Coppola la Tinereţe fără tinereţe. Primul său scurtmetraj, Apartamentul (2004), a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Veneţia. Au urmat Canton, Drezina şi Apă, toate selecţionate în festivaluri internaţionale şi premiate. Constantin Popescu este şi unul dintre regizorii filmului-omnibus Amintiri din Epoca de Aur. Cel de-al doilea lungmetraj al său, Principii de viaţă, a avut premiera în această toamnă la Festivalul de la San Sebastian.
Portretul luptătorului la tinereţe este produs de Filmex Film România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al HBO România.
Pelicula este distribuită în România de Voodoo Films.
Pe site-ul www.portretulluptatorului.ro vor fi afişate oraşele în care va rula pelicula şi orele proiecţiilor. Filmul are şi propria pagină de Facebook: www.facebook.com/Portretul-luptatorului-la-tinerete.