O să-mi spuneţi - şi pe bună dreptate - că titlul ar putea funcţiona în fiecare lună, dată fiind penuria de originalitate din cinema-uri. Am notat. Notaţi şi voi faptul că, în ciuda punctajelor de la OK spre bine (sau tocmai de-aia), filmele cronicate mai jos nu fac decât să întărească impresia deplorabilă a anului cinematografic 2010. Până la noi ordine...
The American / Americanul (****, regia Anton Corbijn) este al doilea lung-metraj pe care fostul "pozar / clipist extraordinaire" olandez îl semnează în calitate de regizor - după impresionantul Control (2007), debut alb-negru cu, despre şi pentru Joy Division. Un asasin solitar (şi marginal - sic!), o ultimă misiune (cu twistul aferent), un loc exotic (Italia rurală), o poveste de dragoste (im)posibilă con una putana (mă rog, cu fata lui Michele Placido) - cu alte cuvinte, on connaît la chanson. Şi-atunci, veţi spune, dacă de la Samuraiul încoace (şi-ncolo) am tot văzut şi răs-văzut aşa poveşti, de unde entuziasmul? Păi exact din acest motiv - pentru că-i sec, adult, clasic, pentru că-i (dare I say it?) minimalist (în sensul elegant, nu hâţânat), pentru că-ţi aduce aminte de ce te-au marcat filmele din care citează nonşalant şi asumat, pentru că-i (paradoxal) o vechitură proaspătă, în peisajul contemporan (a se citi infantil). Romanul pe care se bazează acest thriller european par excellence se numeşte A Very Private Gentleman - acum 40 de ani l-ar fi jucat Burt Lancaster, azi îl joacă George Clooney, probabil ultimul mohican în materie de taciturn cool şi damnat. Adică e bine.
The Other Guys / Agenţii de rezervă (***, regia Adam McKay) este, pentru cei mai mulţi, noua comedie cu Will Ferrell. Dacă punem aşa problema - şi dacă WF ne-a devenit relativ indigest lately - atunci "noua comedie" pierde partida înainte de a începe. Dacă, însă, prezentăm The Other Guys drept o trăsnaie concepută de producătorii cultissimului EastBound & Down / Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers (poate cel mai dărâmător serial dintre comediile produse de HBO) sau / şi drept un nou opus al autorului seminalului Anchorman (ca să nu mai pomenim de Ricky Bobby sau Step Brothers)... parcă se încinge jocul. Oricum aţi lua-o, scurt pe doi, filmul e infinit mai funny decât ar avea dreptul - premisa (copoii de birou intră în acţiune atunci când superpoliţiştii mor ca proştii - "but don't go chasing waterfalls!") e banală, dar combatanţii (Ferrell, bien sur, plus Mark Wahlberg, Steve Coogan, Eva Mendes, Ray Stevenson şi un Michael Keaton inenarabil) duc poantele (verbale, dar nu numai) surprinzător de aproape de un absurd delicios (marca tradiţională a firmei) situat între cretin şi genial, mai ales când se străduiesc să rămână în perimetrul ratingului (PG-13). Exemplu: "I hope you like the taste of prison food... and penis!". Etc.
Wild Target / Punct ochit, punct... iubit! (***, regia Jonathan Lynn) este un remake britanic după comedia franţuzească Cible emouvante, regizată de Pierre Salvadori în 1993, cu Jean Rochefort, Guillaume Depardieu şi Marie Trintignant în rolurile principale, şi ajunsă, încet-încetişor, la statutul de film-cult. Remake-ul păstrează întocmai plotul (un asasin profesionist se pricopseşte cu un învăţăcel şi-o cleptomană) şi chiar numele personajului principal (Victor Maynard - în original Meynard, în fine), se mută cu căţel, cu purcel la Londra şi, sub bagheta cândva simpaticului Jonathan Lynn (Nuns on the Run) amuză fără efort şi fără pretenţii. Sigur, distribuţia ajută (Emily Blunt, sexy, Rupert Grint, suportabil, Rupert Everett, şarmant, Martin Freeman, caraghios) dar motivul principal (singular?) pentru care filmul merită deplasarea se numeşte Bill Nighy - eu unul aş plăti bilet şi ca să-l văd recitând cartea de telefon.
Piranha 3D (***, regia Alexandre Aja, distribuit de MediaPro) este... nu chiar un remake, nu chiar o continuare, să zicem o updatare a clasicului semnat Joe Dante în 1978 (pentru Roger Corman şi pe un scenariu de John Sayles) - cu cât uităm mai repede sequelul The Spawning, regizat de James Cameron, cu atât mai bine. "Honk if you love tits and gore" zicea Kim Newman în Empire - ei bine, junele Aja (fils de Alexandre Arcady), dimpreună cu partenerul scenarist / producător Gregory Levasseur, te servesc din plin. O seamă de cucoane despuiate şi apoi jupuite / scalpate, mutilări, decapitări şi eviscerări puse în scenă cu aplicaţie, totul asezonat cu apă, soare şi muzică (ai zice un MTV Spring Break păstorit de Eli Roth - care apare cât să moară ultraviolent) şi condimentat cu cameo-uri savante (Richard Dreyfuss, venit direct din Jaws, Christopher Lloyd, venit direct din Back to the Future), totul într-un ton optzecist, jovial şi sângeros. Reproşez carnagiile care se transformă pe nesimţite din cool în neplăcut, peştişorii făcuţi exclusiv pe computer şi, bineînţeles, 3D-ul, urât şi inutil - dar în materie de plăcere vinovată nu cred să vă bălăciţi în ceva mai dement & vibrant prea curând. Honk, honk!