De ce plângi şi râzi la Astra Film Fest de la Sibiu

Mă număr şi eu printre spectatorii de la Astra Film Fest, festivalul filmului documentar de la Sibiu. La ediţia trecută m-am îmbolnăvit, am stat în sală ca un alergător la maraton, m-am deshidratat şi am răcit. Dar şi-acum voi face la fel, după-amiază de după-amiază voi sta aici, la Casa de Cultură, alături de ceilalţi alergători de cursă lungă, lăsându-mă purtată dintr-o lume în alta şi de la râs la plâns. Am ieşit numai să-mi iau un ceai. În sală e frig. Dar frig! E singurul reproş care li s-ar putea aduce organizatorilor. Ba nu, nici un reproş, fiindcă prea mult bine se-ntâmplă aici, ca să mai cauţi nod în papură. La una din mese, o fată singură, absorbită de lectură. O întreb de unde are catalogul cu prezentarea detaliată a filmelor - "De la biroul de presă" - şi-mi pare rău că o întrerup din citit. Ar putea fi Iulia Blaga, îmi spun. E clar că nu e un spectator oarecare, ci unul interesat să scrie despre tot ce mişcă pe-aici. Mă alătur şi eu şi scriu, nu mă pot abţine.

Sorb ceaiul şi "Slide!", mă cufund iar în lumea documentarelor, ca pinguinul din Fight club care alunecă pe toboganul de gheaţă. "Sliiide!". La filmul despre satul din Maramureş, al francezului Vincent Froehly, da, Iulia, şi eu am râs şi am plâns. Fiindcă filmul ne joacă pe degete emoţiile. Le pays ou vivait la terre / Ţinutul unde pământul era viu a bucurat, a şocat şi a pus pe gânduri spectatorii. Contrastele puternice între obiceiurile străvechi şi cele dobândite în ultimii ani, de la tăiatul barbar al porcului - şi eu mi-am acoperit faţa cu mâinile îngrozită, dar urletele mi-au bântuit seara, copil de oraş ce sunt - până la comentariile politice rudimentare din faţa televizorului, transmit senzaţii copleşitoare, contradictorii. Sutele de spectatori au râs, au plâns sau au amuţit îngroziţi în faţa grozăviilor de lângă noi, pe care, din obişnuinţă, ajungem să nu le mai vedem. Ţăranii din film îi înjură năprasnic pe politicieni ("Hai la vot, la vot, la vot / Să o luăm din nou în bot!"), trag la măsea, taie porcul şi fac glume cu trimiteri sexuale lângă trupul lui ciopârţit, apoi se roagă la Dumnezeu. Cutremurător momentul în care soseşte pensia în casa unor bătrâni. Poştăriţa numără cei 136 de mii de lei ("şase euro" apare în subtitraj, căci filmul e realizat înainte de alegerile din 2000), apoi opreşte banii pentru curent şi pleacă. Bătrânii nu scot un cuvânt, par împietriţi. În cele din urmă, în liniştea perfectă, bunicuţa grăieşte: "Vai de noi, săraci şi bătrâni". Nu lipseşte nici momentul în care popa vine cu Boboteaza şi, din aceeaşi casă, primeşte 50 de mii de lei: "Am un tarif special pentru voi", spune el zâmbind binevoitor. Pentru restul lumii, taxa e dublă.

Aş mai spune că vedeta centrală a acestei ediţii este, incontestabil, Rusia. Dacă marţi spectatorii au putut vedea filme ale unor realizatori olandezi, în mare parte despre Rusia, de miercuri până vineri festivalul include un atelier internaţional pe tema Capitalismului post-socialist din Rusia şi România.

Filmele olandezilor, de marţi seara, au adus în prim plan frumuseţea Rusiei şi mai ales profunzimea şi tristeţea unor personaje reale, ale căror destine au fost sfărâmate de schimbările vremii. Magnitogorsk - Naşterea noului om, de Pieter Jan Smith, prezintă istoria naşterii oraşului, din perspectiva oamenilor ai căror părinţi au săpat în muntele magnetic şi care, după ce au fost prezentaţi în presa vremii ca eroi, fiindcă depăşeau norma cu două sute la sută - nu putem să nu ne amintim de eroii muncii socialiste de la noi - au sfârşit prin a fi executaţi. Altă peliculă vorbeşte despre locuitorii din St. Petersburg: Piter, de Jessica Gorter şi Frank Gorter, prezintă traiul a şapte ruşi, foarte diferiţi unul de altul, cu stiluri de viaţă aparte, unii foşti comunişti deveniţi acum capitalişti bogaţi, alţii săraci lipiţi pământului, dar cu o viaţă interioară minunată. Pe genericul de final aflăm alb pe negru că Anatoli, cândva corector de ziare, devenit la data filmării căutător în gunoaie, a murit între timp. Şi-aşa, cu fiecare film, cu fiecare personaj, te naşti şi mori, şi plângi, şi râzi, te rupi şi te lipeşti la loc, repede, repede, căci pauzele sunt scurte.