Din fericire, generaţia de 30-40 de ani de artişti români cu activitate internaţională nu ţine cont de crizele din ţară. Pentru că numele muzicienilor români stabiliţi în străinătate sunt destul de numeroase - şi neştiute încă în ţara lor de origine - voi semnala două evenimente discografice care pun cultura românească într-o lumină favorabilă.
 

Este vorba despre Frühlingsglaube - Luiza Borac Piano Transcriptions, şi despre cel de-al cincilea CD dedicat de casa de discuri Naxos creaţiei lui George Enescu, care oferă ascultătorilor Sonata nr. 1, Suita nr. 2 precum şi piesele Choral şi Charillon nocturne pentru pian în interpretarea pianistului Matei Varga.
 

Cu aceşti doi artişti publicul românesc a avut şansa unor întâlniri recente în cadrul seriei de concerte cuprinse în stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio şi dedicate anului internaţional Chopin, sub acelaşi semn al celebrării marelui compozitor polonez aflându-se şi recitalurile oferite de cei doi pianişti în cadrul seriei Chopin... şi nu numai.

Aşa cum s-a întâmplat şi cu prilejul evenimentelor menţionate, ascultând cele două albume am avut senzaţia preganantă a unei lecţii de viaţă, pe cât de discretă şi probabil involuntară din partea artiştilor, pe atât de dură, de usturătoare, chiar atunci când raportăm faptele lor artistice la viaţa noastră socio-culturală.
 

Este vorba despre o senzaţie amestecată de admiraţie în faţa unor muzicieni care reuşesc să convingă şi să concretizeze proiecte discografice dificile în cadrul unui climat concurenţial mult mai dur decât cel de la noi, şi în acelaşi timp de o frustrare reală faţă de neputinţa funcţionării la noi în viaţa culturală de zi cu zi a unor artişti de o asemenea anvergură.
 

Maturitate şi discernământ
 

Fie că este vorba despre cufundarea în introspecţie şi parcursul către o exuberanţă pusă sub semnul nostalgiei, fie că este vorba despre evocare sau despre un joc savant, translucid al sonorităţilor desprinse din paginile enesciene, Matei Varga dovedeşte maturitate şi discernământ ca interpret al spiritului lui Enescu în cheia sa reală universală şi profund spiritual românească în acelaşi timp.
 

De asemenea, demonstrează şi forţa trecerii tuturor acestor atribute prin nota distinctă a propriei personalităţi şi sensibilităţi artistice. În seria de cinci CD-uri dedicate muzicii lui Enescu, Matei Varga se află alături şi de alţi artişti români precum cvartetul Ad Libitum sau violoncelista Laura Buruiană.
 

Pe de altă parte, în albumul de transcripţii pentru pian, Luiza Borac îşi continuă turul de forţă în aria de altminteri extrem de largă a repertoriului pianistic. Ea reuşeşte nu doar să desăvârşească un act de cultură, prin aducerea în atenţia publicului a unor pagini muzicale într-o versiune sonoră nouă, ci şi să subscrie (şi) acest proiect unei cauze nobile, precum atragerea de ajutoare către casele care adăpostesc copii defavorizaţi din România.
 

Atât Luiza Borac, cât şi Matei Varga au prins, graţie unor eforturi personale pe care doar le putem bănui, acel tren (care nu aşteaptă niciodată) al faptelor şi al acţiunilor finalizate. Ei trăiesc după un cu totul alt ritm al performanţei, mult mai rapid şi mai dur în datele sale inexorabile decât cel al multor nume de "mari artişti" de la noi. De aceea, pentru noi ei rămân "doar" strălucitoare prezenţe meteorice.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus