Nici un festival, oricât de celebru ar fi, nu se compară cu cele - mult mai mici, dar infinit mai calde - în care simţi că faci parte dintr-o mare familie. Ei bine, aşa m-am simţit eu la Adana, în Turcia, şi la Iaşi. Aici, ospitalitatea e la ea acasă, nu e doar un termen tehnic (hospitality), redus la un desk de unde-ţi iei badge-ul, catalogul şi eventualele invitaţii la cocteiluri scrobite.
Uităm, deseori, că viaţa bate filmul. Că filmele trec (sau se estompează în hard-ul nostru de memorie tot mai puţin încăpător), în vreme ce oamenii şi poveştile lor rămân. Că, oricât de aprig ne-am certa pe un film, ce contează cu adevărat nu e filmul cu pricina, ci compania în care-l disecăm cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună. Că nu gigabugetele sau parametrii de proiecţie fac un festival memorabil, ci pasiunea oamenilor implicaţi în el şi dispuşi să-şi dea şi cămaşa de pe ei ca să-ţi fie ţie bine. Că, la urma urmei, cel mai bun film pe care-l poţi vedea într-un festival este festivalul însuşi, cu bune şi cu rele, dar cu tine şi cu prietenii tăi în rolurile principale...
Golden Boll Film Festival, Adana
Organizare: Teribil de eficientă, cel puţin în ce-i priveşte pe cei 30 de invitaţi străini, din care am făcut şi eu parte şi de care s-au ocupat nu mai puţin de 6 oameni. Unul mai plin de solicitudine decât altul. Şoferul micului nostru autocar ne-a pierdut de câteva ori pe drum, dar asta n-a făcut decât să anime şi mai tare atmosfera. Muzica live n-a lipsit de la nicio ceremonie, iar Erol Evgin, cap tăiat Cornel Constantiniu, celebru şansonetist optzecist şi, ocazional, actor, a fost o revelaţie.
Selecţie: N-am văzut decât un film (La mujer sin piano, proiectat în deschidere). La cele turceşti am fost sfătuit chiar de organizatori să nu mă risc, de vreme ce "filmul" excursiilor şi al petrecerilor organizate zilnic era mult mai pasionant. Am ajuns însă la un colocviu despre filmul palestinian, iar povestea unei documentariste despre cum a fost somată cu arma în timpul filmărilor m-a lovit în plex... Asta până am aflat, ulterior, că doamna era soţie de înalt demnitar şi că tribulaţiile ei frizau fabulaţia.
Facilităţi: Hotel Hilton, cu vedere la râu şi la moschee, internet moca şi lipii frământate live în restaurantul hotelului de o turcoaică în şalvari, de dimineaţa până seara.
Peisaj: Moschee după moschee, de la vintage la high tech, Castelul şerpilor (impresionant) şi, evident, Mediterana aflată la câţiva kilometri. Dar cel mai impresionant peisaj a fost centrul Adanei, sufocat de gură-cască preţ de două ore cât a durat parada anuală. L-am văzut dintr-un trenuleţ ticsit de lume, în vreme ce vedetele locale aruncau flori celor de pe margine şi făceau cu mâna din căruţe şi maşini de epocă.
Glamour: Numeroase glorii autohtone, dacă e să mă iau după primirea triumfală care li s-a făcut la aeroport. A mai fost în Adana şi Theo Angelopoulos, omagiat pentru întreaga carieră. Nu l-am văzut decât pe scenă, dar în micul nostru grup am avut parte de un Theo mult mai simpatic: portughezul Vincent (de la Festivalul din Vila do Conde) îi semăna leit.
Iaşi International Film Festival
Organizare: Festivalul nu a mai avut amploarea de anul trecut (mai puţine zile, mai puţine filme) - iar asta pentru că cineva acolo sus n-a catadixit să-i ofere un buget de bun-simţ pe măsura potenţialului locului şi a entuziasmului echipei. Cu toate acestea, n-am văzut invitat care să se ridice ca un fulg de la mese (dimpotrivă!), sălile de la multiplex au fost plinuţe (chiar şi atunci când feţele actorilor erau niţel alungite, iar sunetul făcea sinusoide în urechile noastre), iar seratele s-au lăsat cu descărcări electrice.
Selecţie: O datorăm, ca şi anul trecut, energeticei Anca Grădinariu (laolaltă cu descărcările electrice amintite), cu cel puţin o revelaţie: The Runaways, debutul rock'n'roll în regie al Floriei Sigismondi, clipangiţă pentru Marilyn Manson, David Bowie şi Sigur Ros. Menţiune specială pentru Emanuel Lăzarescu de la CineFan, care l-a repatriat preţ de un omagiu pe maestrul Dinu Cocea, autorul seriei Haiducii, din care am revăzut, cu delicii vinovate, Săptămâna nebunilor.
Facilităţi: Cazare în picturalul Complex Ciric, cu vedere la lac şi cu internet la discreţie. Plus degustare de vin la crama Gramma.
Peisaj: Biserică după biserică, dar, până la urmă, tot la Troiţa din Alexandru cel Bun de lângă Billa ne-am închinat, după ce-am păcătuit dansant în locurile ieşene de pierzanie cu iz berlinez.
Glamour: Maria Dinulescu. N-a avut film în festival, dar orice prilej de promovare a serialului În derivă în care joacă e bine-venit.