Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Ce rezistă nu se fluieră


Revista HBO, decembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu toate filmele supravieţuiesc trecerii timpului. Unele se strică după câţiva ani, altele se păstrează vii la oricât de mare distanţă de momentul conceperii le-ai vedea. În mod inexplicabil, unele par moderne în orice epocă.

Dvoryanskoe gnezdo / Un cuib de nobili, ecranizarea lui Andrei Koncealovski după Turgheniev, din 1969, are azi atâta preţiozitate încât, oricât te-ai strădui, nu poţi să găseşti prea multe lucruri care să-ţi placă la el. Lumea fanată pe care o recrează Koncealovski pare - în anul de graţie 2010 - falsă şi teatrală, având ceva din romantismul scenografic al vechilor emisiuni TV Album duminical (cu mere aruncate "dezordonat" pe jos şi perdele care se înfoaie peste pian) şi tot atâta fineţe psihologică cât un soap opera.

Dar există o scenă care face aproape cât tot filmul: după ce tânăra Liza (Irina Kupcenko) i-a spus bărbatului pe care-l iubeşte, Lavreţki (Leonid Kulaghin), că se va retrage la mănăstire, cei doi iau ceaiul în salon împreună cu mama Lizei şi, mai ales, cu infidela soţie a lui Lavreţki (Beata Tyszkiewicz), care tocmai s-a întors din lumea largă, după ce răspândise zvonul că ar fi murit (făcând posibil ca Lavreţki să-şi refacă viaţa). Dacă îmi aduc bine aminte, nu prea se vorbeşte în această scenă şi actorii nu se mişcă prea mult. Şi cred că e vorba, de fapt, doar de câteva secunde în care simţi că Liza, îndărătul spatelui drept, mai are puţin şi va izbucni în plâns. De fapt, nici de gesturi atât de ample nu cred că e vorba, dar există un fel de împiedicare în postura Lizei, un moment în care existenţele tuturor rămân suspendate de un fir de păr, orice deznodământ fiind posibil numai în acel moment. Odată ce această foarte scurtă tensiune trece, ştim laolaltă cu personajele în ce direcţie o va lua viaţa lor.

Spre deosebire de Dvoryanskoe gnezdo, un titlu care îmi vine acum în minte ca exemplu de film care rezistă timpului este Close Encounters of the Third Kind / Întâlnire de gradul trei (regia Steven Spielberg, 1977). Mai mare deosebire între cele două nici că se poate. Dacă filmul lui Koncealovksi a avut o perioadă de garanţie de vreo 30 de ani (şi mie cred că mi-ar fi plăcut dacă l-aş fi văzut pe vremea lui Ceauşescu, când un film "cu nobili" stimula tendinţa de evaziune), Close Encounters of the Third Kind e proaspăt şi azi, după tone de SF-uri realizate din 1977 încoace, majoritatea inspirate de el. Rezistenţa lui ţine, probabil, de faptul că povestea e bine articulată şi, mai ales, de faptul că extratereştrii nu mai erau înfăţişaţi în 1977 ca nişte monştri invadatori, ci ca nişte entităţi curioase, poetice şi muzicale. Steven Spielberg a fost mereu cu un pas înaintea epocii sale, deşi filmele lui sunt populare, deloc pretenţioase.

În timp ce scriu acest text, pe net circulă acea "muzică" a cosmosului, transpunerea muzicală a undelor magnetice ale planetelor. Nu se ştie cât de reală e această muzică, dar Spielberg imagina în Close Encounters of the Third Kind un dialog între civilizaţii care are loc exclusiv pe baza notelor muzicale. De fapt, savantul interpretat de François Truffaut, realiza o comunicare sinestezică, "traducând" notele muzicale în culori şi în gesturi. Dincolo de mizanscena convingătoare a sosirii extratereştrilor, pe care nu îi vedem decât la sfârşit, Spielberg spunea adevărul: există extratereştri şi pe pământ, oameni care nu se simt bine nicăieri şi care trebuie să evadeze - în artă, în boală, în cosmos, în moarte, deci la modul fizic sau în cel metaforic. Replica la Close Encounters of the Third Kind o va da Luc Besson în 1988. Fascinat de delfini şi de cântecul lor, Jacques Mayol din Le grand bleu / Marele albastru va pleca la final cu ei.



 Toate articolele despre Articole diverse


1 comentariu

  • Cine si de ce fluiera
    radu enescu, 13.01.2011, 09:34

    In general imi plac luarile de pozitie ale Iuliei Blaga. Mi-au placut si incercarea ei de a-l "salva" pe Mircea Saucan si semnalele de alarma pe care le-a tras pentru salvarea "Nuntii de piatra". O citesc constant pe HotNews chiar daca, de ceva vreme, ii plac din ce in ce mai putine filme. Nici o problema, situatia mea e similara. Am fost deci cu atat mai intrigat de modul rudimentar in care a "retras de pe raft" Cuibul de Nobili al lui Koncealovski.
    Nimic nefiresc in a spune (chiar daca esti critic de film): prefer evadarea in viitor celei in trecut. Totusi, Iulia Blaga vrea sa ne convinga, cu o ironie ce pare sa ascunda doar lipsa argumentelor, ca filmul este "expirat" pentru ca: i) lumea re-creata de Koncealovski e falsa si teatrala, ii) scenografia ii aminteste de Album Duminical si iii) psihologia personajelor e la nivel de soap opera. Ca bonus doamna Blaga ne sugereaza si ca Spielberg povesteste mai bine decat Turgheniev si Koncealovski, sugestie ce face din intregul articol o comedie (de n-ar fi o adevarata drama).
    Intrigat de toate acestea am purces aseara la revederea filmului incriminat si o anunt pe doamna Blaga urmatoarele: atmosfera este (probabil) minutios recreata - imi imaginez ca intreaga mandrie a cinematografiei sovietice era "at stake" atunci cand se ecranizau clasicii. Jocul actorilor este un pic teatral, cu exceptia notabila a jocului interiorizat al Irinei Kupcenko in scenele "cheie", inclusiv cea amintita in articol. A nu se uita totusi ce scoala buna de actorie aveau rusii la vremea respectiva. Scenografia "estetizanta" nu este gratuita daca te gandesti ca rusii albi aveau oarece inclinatie pentru frumos, sau macar aspiratie catre. Albumul duminical (alb-negru) nu se prea axa pe mere pentru ca nu aveau "contrast" - totusi nu mi se pare deplasat ca in salonul parasit al conacului sa pui mere la pastrat peste iarna. Perdele falfaind peste pian s-au mai vazut la Tarkovski si Bergman - nu-mi par o problema. Iar ca psihologia personajelor e "umpic" peste cea de soap opera o dovedeste chiar frumoasa secventa povestita de doamna Blaga. In rest, despre Spielberg, numai de bine.

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Apel de proiecte FILM+ pentru tinerii cineaşti, Comunicat de presă
 Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăşi, frumoasă e viaţa! - Punct de cotitură 1989 la Elvire Popesco, Comunicat de presă
 Realitatea virtuală cucereşte cea de-a 14-a ediţie Anim'est, 2019, Comunicat de presă
 La ce filme ne uităm de Paşti? Life of Brian, Jesus of Nazareth and more, Anca Mureşan
 Rezidenţa de scenaristică Pustnik şi-a ales primii invitaţi pentru 2019, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer