(ultimul număr din revista HBO - Dec 2010)
Ghidul HBO renunţă la viaţa fizică pentru cea virtuală. O veste proastă pentru puriştii tiparului şi bună pentru copaci şi internauţi. Timp de ani de zile, a fost cel mai bun ghid TV. Veţi spune că sunt subiectivă. Mă apăr enumerând numele colaboratorilor care au scris aici de-a lungul timpului: Andrei Creţulescu, Mihai Chirilov, Iulia Blaga, Carmen Mezincescu, Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Alex. Leo Şerban.
A fost un loc cu o politică editorială extrem de liberală, unde articolele (le-aş numi chiar eseuri) acopereau o varietate impresionantă de teme, de la profiluri de regizori, la portrete de actori, de la coverage-uri de festivaluri, la analize despre nouvelle vague sau la frivole detururi prin cultura pop. Aici am avut şansa să-mi pun pe tapet obsesiile, cum ar fi fixaţia pe Martin Scorsese, dragostea pentru Madonna anilor '80 sau entuziasmul pentru cele mai complexe şi mai bine scrise seriale.
Aşa cum multe alte publicaţii au făcut-o deja pe aceste vremuri de criză, ghidul se strămută oarecum online, pe site-ul mumă www.hbo.ro. Sperăm să ne păstrăm cititorii şi să adăugăm o voce distinctă acestei cacofonii new media. Un mediu care a făcut din oricine un virulent comentator politic şi un critic de film de ocazie. Se scrie mai mult ca niciodată despre cinema, dar niciodată nu s-a citit mai puţin. O să regret suportul fizic, poate şi pentru că sunt ceva mai tradiţionalistă şi-mi place să "deţin" lucruri. Mi se părea perfectă de dat din mână în mână, de comentat în baruri pline de fum... şi, de ce nu, de desenat mustăţi peste poze, atunci când punctul de vedere te deranja. Dar, la urma urmei, poate că e vorba de un progres: va dispărea încorsetarea spaţiului, iar publicul va putea să ne dea mai uşor şi mai rapid un feedback.
Însă mă întreb: va mai avea vreodată România o revistă de film (aici nu iau în calcul producţiile de nişă, cum ar fi studenţescul Film Menu, ci doar pe cele cu distribuţie naţională)? Acum, mai mult decât oricând, sunt sceptică. Paradoxal, dacă ne gândim că trăim într-o ţară cu cinemaul cel mai premiat din Europa centrală. O cădere abruptă de la vremurile omniprezentei şi extrem de popularei Cinema, publicaţie ce tapeta camerele adolescenţilor, care se distribuia ca un manifest şi care se folosea în scopuri ceva mai intime, în fundul curţilor de la ţară. Dar, la urma urmei, vorbim de o altă lume în care cinematograful lua deseori forma unui exod evazionist şi unde un film românesc făcea milioane de spectatori şi nu un milion de lei (vechi) încasări.
După Revoluţie, societatea s-a schimbat şi această instituţie jurnalistică a rămas în urmă - aerul său vetust aducea cu atmosfera multora dintre peliculele autohtone ale epocii.
Pro Cinema a fost o gură de aer proaspăt - era dinamică, cool, avea tupeu şi prospeţime şi se ferea de dihotomia stupidă cinema de artă, european - bun, cinema comercial american - prost. Reuşea să impună nişte nume, un sistem coerent de cotaţii şi un format vizual comparabil cu cel din vest. Revista a murit, dar nu pentru că nu era citită, ci pentru că au intervenit orgoliile patronului şi refuzul redacţiei de a face compromisuri.
A urmat un şir de alte proiecte efemere care au dispărut repede ca nişte fanzine. Argumentele pe care le aud de ani de zile sunt cele că o revistă de cinema nu se justifică economic în România, că nu există public pentru asta. Posibil, dar o asemenea iniţiativă poate fi îngropată şi de o tipografie leneşă, de o proastă distribuţie, de un om de vânzări incapabil sau de nişte şefi care habar n-au cu ce se mănâncă treaba asta (exemplul Re:publik e elocvent).
Evident, multe din aceste probleme sunt evitate de mediul online. Însă aici nu se prea fac bani din jurnalism, pentru că reticienţa oamenilor din advertising e deja axiomatică. Web-ul e dominat de voluntariat, de bloggeri, de "ziarişti" care scriu la grămadă despre orice şi care dau verdicte fără a avea multă competenţă. E o veste bună că HBO-ul continuă investiţia în nume şi în experienţă... aşa că poate n-ar trebui să ne lamentăm prea mult.
Dar o să-mi lipsească dimensiunea comodă, numai bună de băgat în geantă şi de arhivat în dulap, hârtia lucioasă şi, mai ales, chemările la arme ale lui Andrei, lejer panicat că "revista intră în tipar" şi noi nu ne-am predat încă articolul.