Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Exerciţiul a fost profitabil, domnilor


Revista HBO, decembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
(ultimul număr din revista HBO - Dec 2010)

Sunt de prea multă vreme în această lume a presei ca să nu fi trăit destule despărţiri. Mai nici unele dorite. Poate sunt prea conservatoare, ori prea sentimentală. Nu am, se pare, mobilitatea fără de care, se zice, omul modern e pierdut. Nu sunt sprinţară. Nu-mi plac mutările, plecările, adio-urile. Îmi plac rădăcinile. Când m-am rupt, când a trebuit să o fac, s-a lăsat cu tristeţe.
 
Şi acum sunt puţin tristă. Nepreagăsindu-mi locul în pestriţeala şi confuzia aşa zisei publicistici cinematografice din ultimii ani, mă ataşasem de mica revistă HBO. Prin formatul ei, îmi amintea de Jeune Cinema, publicaţie la care lucra cea care m-a onorat cu prietenia ei, Luce Vigo, fiica lui Jean Vigo (autorul L'atalante / Atalantei, al Zero de Conduite / Notei zero la purtare, mort la 29 de ani). Şi HBO-ul nostru era gândit de un critic tânăr (Andrei Creţulescu), care a transformat un program TV într-o revistă, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte publicaţii europene de gen. A fost stimulator să mă aflu într-o echipă ce a reunit critici de toate vârstele, de la cei mai tineri la cei care aparţin generaţiei mele, generaţia Cinematecii, a anilor '60 -'70. Nu ştiu dacă scrisul nostru a mişcat ceva în grădina tot mai săracă şi mai năpădită de buruieni a presei cinematografice, dar măcar a lăsat o mărturie a existenţei unor critici profesionişti, care şi-au anexat pe viaţă minunata formulă godardiană: "Cinematograful - parte de vis şi de cultură, apanajul şi speranţa oamenilor liberi".

Când societăţi cu dare de mână şi cu batere de pumni în piept pe altarul culturii nu riscă - sau, pur şi simplu, nu au chef să susţină o revistă de cinema - HBO a pus umărul, atât cât s-a putut, pentru a nu ne îndepărta cu totul de dispozitivul în stare să coaguleze inspiraţii, formaţii, gusturi, elanuri diferite. Revista a fost ca o floare la butonieră pe o haină a cărei prospeţime ne-am străduit să o păstrăm. Poate unii mă vor contrazice, vor veni, cine ştie, cu povestea tichiei de mărgăritar pe capul chelului. Cu astfel de argumente se încrucişează neputincios braţele, se fac paşi înapoi, se înceţoşează priviri, se taie un avânt. Unde nu dă Dumnezeu ca cineva să mai ţeasă astfel de tichii! S-ar mai îngusta spaţiul imposturii, al sferto-doctismului, al pătrunderii în această meserie a veleitarilor, a "recenţilor", a celor care cred că cinematograful s-a născut, vorba cuiva, acum 10, hai 15 ani, că de la 20 în sus putem vorbi de "cultivaţi", nu-i aşa?

Mă uit, acum, prin numerele păstrate în casă şi revăd articole despre festivaluri, aniversări, cărţi de cinema, curente, evenimente, despre starea la zi a filmului românesc: pagina Cristinei, singura care nu şi-a îngăduit niciodată răsfăţul deraierii, ea trebuind, prin datul rubricii, să fie exactă, informată cu un ceas mai devreme. Ceilalţi, să recunoaştem, la adăpostul unor titluri jucăuşe şi multilingvistice, nu ne-am refuzat, uneori, luxul micilor broderii, al voiajelor în lumea fantasmelor atât de generos puse la dispoziţie de cinematograf. Am mai alunecat, ce să ne ascundem, în acel "cinémoi", cum îmi place să-i spun, dar a fost frumos. De câteva ori, am trăit sentimentul întoarcerii în timp, când, în redacţia altei reviste dispărute, Cristi (Chirilov) era la începuturi, eu alergam într-un suflet de la ziar (Adevărul) să-mi aduc articolul iar Cristina (Corciovescu), riguroasă, ne păstorea. Câţiva ani am fost din nou colegi, la HBO.

Nu-mi rămâne decât să reiau vorbele mult iubitului de către mine Serge Daney: "Exerciţiul a fost profitabil, domnilor".
 



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer