Pianistul Horia Mihail va organiza un turneu în douăsprezece oraşe din România, între 1 şi 21 aprilie 2011, cu un program din muzica compozitorului maghiar Franz Liszt (1811-1866). Un pian care aparţine Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) va călători, alături de Horia Mihail (39 de ani), în patru oraşe în care nu există un instrument performant.
Simona Chiţan: Cum a pornit ideea turneului cu pianul călător?
Horia Mihail: Am demarat acest proiect relativ târziu, la sfârşitul lunii decembrie a lui 2010, când am aflat că programul din 2011 a suferit o modificare esenţială, în sensul că Alexandru Tomescu, partenerul meu de scenă, a decis să facă un turneu solo cu Capriciile lui Paganini. Asta mi-a deschis larg porţile timpului şi am decis să fac şi eu un turneu solo, pe care oricum îl aveam în vedere de mai mulţi ani.
S.C.: Împreună cu Romanian Piano Trio, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, aţi realizat turnee naţionale, fiind şi protagonist în turneele Stradivarius. Acum purcedeţi de unul singur prin ţară, cum aţi luat această decizie?
H.M.: De peste 10 ani nu am mai făcut aşa ceva. În România, pur şi simplu s-a întâmplat să nu programez recitaluri solo. Dintr-un soi de comoditate, am preferat să mă conturez spaţial pe fundal atât în turneele Stradivarius, cât şi în cele cu Romanian Piano Trio, deşi toţi avem şanse egale din punctul de vedere al interpretării. Ideea acestui turneu mi-a venit în 2005, când le-am propus lui Alexandru Tomescu şi lui Răzvan Suma să găsim fonduri pentru un asemenea eveniment.
S.C.: Cum v-aţi structurat programul turneului?
H.M.: Sunt 200 de ani de când s-a născut Franz Liszt şi voi susţine 12 concerte în care voi interpreta muzică exclusiv a compozitorului. Sunt convins că programul nu va plictisi pentru că acoperă o paletă foarte largă de stiluri chiar în cadrul muzicii aceluiaşi compozitor. Va fi o primă parte mai greu accesibilă publicului larg, contrabalansată însă de o a doua parte cu piese bine cunoscute, printre care două valsuri. Voi interpreta, în total, 80 de minute de muzică. Primul concert va fi pe 1 aprilie 2011, la Sibiu.
S.C.: Ce pian va călători cu dvs.?
H.M.: Va fi un pian de la SRR pe care l-am identificat ca fiind casabil, după care au început operaţiunile de salvare. Multe instrumente au fost casate, ceea ce este o crimă: aceste piane pot fi recuperate. SRR are nişte piane recondiţionate pe care le poate încredinţa. Este în intenţia noastră să reuşim să dotăm cât mai multe săli de concert cu instrumente performante. După recitalurile în oraşele care au piane (Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu-Mureş, Iaşi) în a doua parte a turneului, de pe 17 aprilie 2011, voi fi alături de o echipă care va mânui pianul într-un camion prin diferite oraşe. Voi călători cu pianul în patru oraşe în care nu există un instrument performant: Hunedoara, Deva, Alba Iulia şi Dumbrăveni.
S.C.: De ce aţi ales tocmai Mediaşul pentru a-i fi încredinţat pianul?
H.M.: În turneele pe care le-am făcut până acum, infrastructura lipseşte cu desăvârşire. În multe oraşe din ţară nu am avut propriu-zis pe ce să cânt. La piane, spre deosebire de viori, cu cât instrumentul e mai nou, cu atât e mai bine. Am găsit piane vechi şi deloc recondiţionate. La concertul Music ON din Mediaş de anul trecut, am primit un telefon că nu găseau niciun pian pentru concert. Ştiam că în Mediaş există un Bösendorfer 1908, dar nu ştiam în ce stare se afla. Am încercat să împrumut piane de la Sibiu şi de la Sighişoara, dar nu a fost posibil să fie adus un pian la Mediaş. Astfel, am fost nevoit să trimit acolo pianul meu digital de acasă. Concertul a avut loc cu o staţie de amplificare şi, spre surprinderea mea, au venit 600 de spectatori. A fost incredibil, raportat la populaţia Mediaşului. Astfel, alegerea acestuia ca beneficiar al acţiunii noastre se datorează în primul rând faptului că în Mediaş există foarte mulţi iubitori de artă, un număr impresionant de melomani.
S.C.: Când veţi pleca spre Mediaş?
H.M.: Recitalul din 15 aprilie 2011 de la Sala Radio, din Bucureşti, va marca plecarea pianului spre destinaţia finală - Mediaş. La sfârşitul turneului, la 21 aprilie, pianul de concert va ajunge la Mediaş, unde va fi predat autorităţilor locale în cadrul unei ceremonii urmate de ultimul recital al turneului.
S.C.: Va continua acest turneu cu donare de pian şi în anii următori?
H.M.: La această primă ediţie, am avut parte de un ajutor incredibil din partea Radio România, Radio România Cultural şi a Oltei Şerban-Pârâu. Anii de pelerinaj vor continua: în 2012 şi 2013, acţiunea noastră se va materializa prin alte două turnee ce vor avea ca finalitate dotarea altor săli de spectacol din ţară cu piane de concert.
S.C.: Veţi cânta, la 3 aprilie, şi la Sala Reduta din Braşov, unde a concertat şi Liszt. Ce însemna "lisztomania" în vremurile de atunci?
H.M.: Liszt căra pianul cu el în concertele pe care le susţinea şi m‑am gândit să fac acelaşi lucru. În turneul său din Principatele Române din 1846-1847, Liszt a fost primit cu braţele deschise. Era privit ca un megastar al vremurilor, fiind primit cu muzică, cu fanfară. Într-o adevărată mişcare, lisztomania, lumea voia să‑l privească, să-l atingă, să vorbească cu el. Liszt nu a primit niciun onorariu pentru concerte, l-a donat unor cauze sociale, unor cămine de bătrâni etc. În turneul său de la noi, Liszt a rămas impresionat de muzica populară românească. Rezultatul a fost o Rapsodie română ce avea la bază doinele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale cu care era întâmpinat prin locurile unde a poposit. Această lucrare a fost găsită de compozitorul Béla Bartók, la aproape 85 de ani de la crearea ei: Rapsodia română are 25 de pagini, iar premiera a avut loc în 1931 la Ateneu.
S.C.: Ce efort presupune să interpretezi muzica lui Liszt?
H.M.: Fiind un pianist desăvârşit, Liszt a revoluţionat compoziţia pianistică. Până acum nu am cântat Liszt din comoditate. E vorba de efort fizic, sunt multe pasaje care necesită mult studiu, care nu ies după prima, a doua sau a cincea citire. E ca la sportivi, care nu pot alerga maratonul de la început, ci o fac încet-încet. Aşa se întâmplă şi la mine. Am început să studiez programul acestui turneu de la 4 ianuarie.2011. Odată studiam o piesă de o dificultate tehnică sporită, a sunat telefonul, l-am ridicat şi am constatat că mă durea mâna deoarece făcusem muşchi de atâta exerciţiu. Nu e uşor.
S.C.: Câte ore repetaţi pe zi?
H.M.: Repet cinci-şase ore pe zi. La sfârşit, voi simţi un salt al siguranţei tehnice.
S.C.: Când aţi început să studiaţi pianul? Paradoxal este că nu aţi urmat un liceu de muzică.
H.M.: La 7 ani, am început să studiez pianul. Am ajuns la şcoala de muzică pentru că acolo făceam engleza. Mama era medic, tata - avocat, iar majoritatea din familie erau avocaţi. Ai mei m-au sfătuit să fac pian pentru ca mai târziu, ca avocat, în cercurile de socializare să pot cânta o Nocturnă de Chopin. Mi‑am făcut primele teme pe o claviatură de hârtie desenată de bunica mea pe masă. După câteva luni, am avut primele concerte, iar ai mei mi-au cumpărat o pianină. Am început să dau concerte, iar lucrurile s-au întâmplat repede şi firesc. În '83, eram deja solist la Radio, iar la 16 ani, la Filarmonica din Bucureşti, unde am debutat în '87. Aveam 10-12 concerte pe an ca solist, iar la un moment dat, câştigam mai mulţi bani decât maică-mea. Am făcut Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi am luat meditaţii la pian în această perioadă, după care am dat la Conservator în Bucureşti.
S.C.: Vă imaginaţi o viaţă fără pian?
H.M.: Nu pot să concep o viaţă fără pian, deşi am încercat tot felul de alte lucruri: am fost mic întreprinzător, am avut un bar, am avut un magazin pentru copii, în ultimii ani am fost manager propriu, am inventat la un moment dat un program social de strângere de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România, pentru care am strâns 120.000 de euro. Am fost şi programator web, am făcut câteva site-uri în America. Pianul totuşi nu l-am părăsit niciodată.
S.C.: Aţi devenit un adevărat artist-manager. Ce "servicii" aţi învăţat de voie, de nevoie?
H.M.: Din păcate, nu există management în România. Este foarte adevărat că eu contribui cât pot mai mult la concertele mele. De exemplu, machetele despre turneu care vor apărea în ziare sunt făcute de mine. Am fost forţat să învăţ la computer şi Corel şi PowerPoint. În acest moment sunt capabil din punct de vedere mental să concep un proiect şi să‑l şi întreprind, începând de la design, la găsit parteneri media şi sponsori.
S.C.: De ce v-aţi reîntors din SUA, unde aţi stat timp de 10 ani?
H.M.: Nu i-am mai suportat (Râde). Am vrut să trăiesc dintotdeauna în România. Nu am plecat niciodată cu ideea de mă stabili în SUA. În America, m-am simţit izolat pe verticală, era foarte greu să mergi în stânga sau în dreapta. De altfel, am revenit în România în fiecare an, poate de mai multe ori într‑un an. În ţară, voiam ca timpul să se extindă, iar în America făceam un calendar ca la armată: număram zilele până aveam următorul bilet de avion spre ţară, făceam x-uri pe calendar cu câte zile mai rămâneau până la întoarcerea acasă. În ciuda mizeriei de aici - trebuie să recunoaştem că România nu este o ţară foarte civilizată, din păcate - eu o iubesc, în ţară mă simt bine. Mă simt cu adevărat acasă când iau curba de pe DN1 şi văd Tâmpa.
S.C.: Dincolo de execuţie, vi se întâmplă să vă pierdeţi în muzica pe care o interpretaţi?
H.M.: Mi se întâmplă de multe ori ca atunci, când sunt pe scenă, să dispară legăturile spaţiale, temporale cu lumea reală şi să simt că de intensitatea următoarei note depinde soarta întregului Univers. În acele momente, fizic, mă trec fiori, iar publicul simte asta. O piesă nu se aude la fel, chiar dacă o interpretez de trei ori la rând.
S.C.: Spuneaţi totuşi că-l preferaţi pe Beethoven. De ce este tocmai el slăbiciunea dvs.?
H.M.: Mă identific cu spiritul muzicii lui Beethoven. Asta nu înseamnă că alţi mari compozitori sunt departe de sufletul meu. De fiecare dată, compozitorul meu preferat este cel pe care-l cânt în momentul respectiv. Am o relaţie foarte bună cu "şefii" mei: Liszt, Chopin, Brahms... În copilărie, tata mi-a cumpărat un pick-up, cu înregistrări ale Orchestrei Filarmonice Bucureşti, dirijate de George Georgescu. Înainte să am orice legătură cu muzica, organizam concerte în casă, luam andrelele bunicii şi dirijam Beethoven, imitându-l pe Georgescu. În casa mare în care locuiam, îi aveam invitaţi pe unchiul, mătuşa, străbunicul, străbunica. Astfel, am crescut cu muzica lui Beethoven.
A cântat pe patru continente
Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal, Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 200 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio
"Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar", a scris ziarul Boston Globe, după una dintre apariţiile sale
După 14 ani de studii în România cu profesoara Stela Drăgulin, la Braşov, şi cu profesorul Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani
În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura
Horia Mihail este, de asemenea, absolvent al Colegiului de Matematică şi Fizică "Andrei Şaguna" din Braşov
A primit primul premiu la toate concursurile de pian la care a participat
A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship şi a primit burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat
În 1999 a primit Premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award
Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe patru continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen
A putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite şi Vocea Americii şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România
După ce a funcţionat pentru o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate
Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură - sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius
În urma acestor colaborări au apărut trei CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi trei CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic
Din 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio
Pianul călător va fi încredinţat de Radio România comunităţii locale din Mediaş