Turneul "Pianul călător" a început. Primele două recitaluri, care au avut loc vineri, 1 aprilie 2011, la Sibiu, şi duminică, 3 aprilie 2011, la Braşov, au fost apreciate de public şi răsplătite cu minute întregi de aplauze. Spectatorii, unii veniţi special din alte oraşe pentru a-l asculta, s-au putut bucura de un program integral Liszt, susţinut de pianistul Horia Mihail.
"Am avut mari emoţii. La un moment dat, în timp ce cântam, am fost aproape copleşit de gândul că în urmă cu mai bine de 150 de ani, în aceeaşi sală, actuala sala Reduta, Maestrul căruia îi dedicăm acest turneu - Franz Liszt - făcea ca muzica ieşind din mâinile lui să cucerească ascultătorii unui burg transilvan deja obişnuit cu sunetele muzicienilor profesionişti" a declarat Horia Mihail după cel de-al doilea recital.
"Pianul călător" continuă cu recitalul de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca din data de 4 aprilie 2011.
Turneul pianistului Horia Mihail - solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio - cuprinde recitaluri în 12 oraşe din România şi marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt.
Urmând exemplul compozitorul maghiar care, între anii 1846 şi 1847, susţinea concerte în ţările române pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot, în 5 din cele 12 oraşe în care pianistul Horia Mihail va susţine recitaluri, va avea alături un pian călător. Primele 7 concerte ale turneului vor anunţa cea de a doua parte a proiectului, cea a pianului itinerant.
Pianul va călători alături de pianistul Horia Mihail în oraşe care nu dispun la această dată de un instrument performant pentru concerte: Hunedoara, Deva, Alba Iulia, Dumbrăveni şi Mediaş.
La sfârşitul turneului, în data de 21 aprilie 2011, pianul de concert va ajunge la Mediaş, unde va fi predat autorităţilor locale în cadrul unei ceremonii urmată de ultimul recital al turneului. Instrumentul va fi dat în folosinţă comunităţii locale a oraşului Mediaş de către Societatea Română de Radiodifuziune.
Turneul "Pianul călător - pe urmele lui Franz Liszt" nu este o acţiune singulară, el urmează să fie reluat şi în anii ce urmează. "Este un proiect care are susţinerea Radio România pentru cel puţin 3 ediţii aşa că va fi şi "Pianul Călător II" şi cu siguranţă "Pianul Călător III" în 2013. Este o experienţă nouă, turnee am făcut, recitaluri solo am făcut, concerte solo am făcut, foarte multe, însă un astfel de turneu este o premieră pentru mine, categoric există un alt gen de emoţie", declară Horia Mihail.
Următoarele recitaluri din cadrul turneului vor avea loc la Baia Mare pe 7 aprilie 2011, Târgu Mureş - 10 aprilie 2011, Iaşi - 12 aprilie 2011, Bucureşti - 15 aprilie 2011, Hunedoara - 17 aprilie 2011, Deva - 18 aprilie 2011, Alba Iulia - 19 aprilie 2011, Dumbrăveni - 20 aprilie 2011 şi Mediaş - 21 aprilie 2011.
Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo.
Partener oficial: Porsche Romania.
Sponsori: Romgaz, JTI, BCR, Denmark Design.
Coproducător: TVR Cultural.
Parteneri: Radio România Regional, Noeland şi Orchestrele şi Corurile Radio.
Parteneri media: Antena 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Adevărul, Dilema veche, Şapte seri, România liberă, Observator cultural, Artmark, Jurnalul Naţional, Liternet.ro, ArtAct Magazine, Agenţia de carte.
Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Braşov, Centrul Cultural Reduta Braşov, Filarmonica "Transilvania" Cluj-Napoca, Academia de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, Liceul de Artă Baia Mare, Filarmonica de Stat Târgu- Mureş, Filarmonica de Stat, Filarmonica "Moldova" Iaşi, Muzeul Castelul Corvinilor, Casa de Cultură Deva, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Catedrala Armenească Dumbrăveni, Institutul Naţional pentru Dezvoltare Integrată a Ariilor Protejate din România, Fundaţia Armenească Dumbrăveni, Fundaţia Lohan, Primăria Mediaş, Asociatia "St. L. Roth".
Eveniment recomandat de Radio România.
Contact:
Oltea Şerban-Pârâu, 0744.535.089, [email protected]
Horia Mihail, 0754.051.670, [email protected]