Deloc serios, prea serios - Festivalul de film Bucureşti, 2011

Comedie cu adolescenţi (experimentaţi), un thriller misterios, un SF gol, dar frumos? Kaboom vrea să fie toate, dar rămâne mai degrabă un nonsens, o gratuitate nostalgică a regizorului cult Gregg Araki sau, simplu şi fără complicaţii, o plăcere vinovată care poate fi gustată şi de publicul român.
 
Sigur că precum orice film al regizorului cel mai constant (şi repetitiv, s-ar putea spune) al generaţiei New Queer Cinema, ce la începutul anilor '90 se aşeza în fruntea cinemaului independent american, Kaboom nu are o plasă de siguranţă. Sfârşitul lumii s-ar putea să fie foarte aproape de personajele noastre, dar preocupările lor pentru diferite conspiraţii, visuri sau disparaţii niciodată nu îi opresc de la a-şi lua o pauză de... sex. Şi da, întâlnirile de gen dintre personaje nu au nimic în comun cu cele din comediile de studio hollywoodiane. Începuturile, aici rareori romantice, au şi finalitatea nevăzută acolo.
 
Dar prin comparaţie cu alte recente comedii explicite, unele chiar vulgare, distribuite şi în cinematografele din România sau cu diferite alte produse ale cinemaului independent american precum Bruno sau Shortbus, Kaboom e chiar cuminte, cu siguranţă inofensiv. Mi-ar fi plăcut să îi observe cineva potenţialul şi să îl aducă şi în România. Promovat bine, ar fi putut face o surpriză plăcută. Prezentat în afara competiţiei la festivalul de film Bucureşti IFF, acesta cu siguranţă şi-a făcut efectul.
 
Filmul, care a câştigat premiul special al comunităţii gay la festivalul de la Cannes în 2010, spune povestea lui Smith (Thomas Dekker, un chip angelic), un adolescent de 18 ani situat pe scara lui Kinsey între treptele 3 şi 4, de la un colegiu din Los Angeles, înamorat de colegul său Thor (exact, ca pe eroul de benzi desenate), un heterosexual declarat cu preocupările uşor neheterosexuale (vă las să le descoperiţi singuri), dar deloc lipsit de alţi pretendenţi, de ambele sexe.
 
În apropierea aniversării a 19 ani, persoanele necunoscute dintr-un vis ce i se tot repetă se intersectează cu persoanele cunoscute de acesta, alcătuind un circuit al cărui sens Smith cu greu îl desluşeşte. Adevărul este că nici nu contează foarte mult. Explozia se produce la momentul potrivit, înainte ca gluma să nu mai funcţioneze. Filmul nu e lipsit de nuanţe cu mesaje interesante, dar un alt sens, altul decât umoristic, pentru această călătorie nu am căutat.
 
Dar da, cu siguranţă, acum cariera lui Gregg Araki e lipsită de sens. După ce cu Mysterious Skin Gregg Araki a arătat că poate să evolueze şi să îşi definitiveze stilul, înzestrându-l şi cu emoţie, Kaboom pare un pas înapoi, un moment de nesiguranţă, fără îndoială o cotitură neaşteptată, dar nu nereuşită. Filmul, cu micile sale găuri, este chiar amuzant şi întotdeauna interesant în imaginaţie. Regizorul pare că ştie ce doreşte publicul de la un astfel de film şi îndeplineşte acestuia toate cerinţele. Face asta în felul lui. De aceea, chiar dacă superficial, Kaboom este rezultatul unui exerciţiu intelectual.
 
Primul film din competiţie este de Oscar
 
Prezenţa la Oscaruri, deşi dorită de toată lumea, nu înseamnă nimic. Alegerile membrilor Academiei Americane de Film sunt deseori contestate (nici să mulţumeşti pe toată lumea nu poţi), prea convenţionale, rareori riscante, mai mereu rezultatul unor campanii de-a dreptul politice. Winter's Bone, un alt succes al cinemaului american independent, a prins în 2011 patru nominalizări, inclusiv pentru categoriile cel mai bun film şi cea mai bună actriţă în rol principal (Jennifer Lawrence), dar ar fi greu să înţelegi de ce, mai ales când îl compari cu precedentul film al regizoarei Debra Granik, Down to the Bone, faţă de care aproape că nu se distinge nici în titlu, cu siguranţă nu în ton, unul constant de serios. Totul arată promiţător, dar cam atât.
 
Ree (Jennifer Lawrence) este o adolescentă de 17 ani care trebuie să aibă grijă de mama sa bolnavă şi cei doi fraţi mai mici, în lipsa unui tată delicvent dispărut şi aşteptat la tribunal. Lipsa de la proces a acestuia nu va avea un efect doar asupra vieţii sale, dar şi asupra familiei sale, căreia i se va lua casa cu care a garantat prezenţa în instanţă. De aceea, Ree trebuie să găsească nişte oase (mâini). Drumurile în sălbăticie ale acesteia vor surprinde peisaje cenuşii, realităţi apocaliptice, lupta pentru supravieţuire a oamenilor şi, cel mai important, rolul femeii în toate acestea. Lucrurile categoric sunt interesante, dar regia chirurgicală a Debrei Granik riscă să ţină spectatorii la distanţă.
 
Winter's Bone este primul film din competiţia festivalului.