La ora unui nedorit bilanţ - cel al "dispariţiei" lui Mihai Mihalcea - (coregraful), al dispariţiei Centrului Naţional al Dansului, aşa cum îl ştiam -, îmi revine în minte, puternic, viu, nealterat de timpul trecut de la vizionare, Stars High in Amnesia's Sky, spectacolul lui Mihalcea din 2003. Poate pentru că mă recunosc în biografiile eroilor... Poate pentru că cineva pune iarăşi în operă decizii discreţionare pe care le credeam caracteristice doar acelor timpuri...
Universul personal - familia, vecinii, cartierul - redus la o suită de sacoşe care pleacă şi vin neîncetat. Goale, le duce un chip pe care se citeşte speranţa. Pline, le poartă o figură satisfăcută. Sentimentele sînt dublate, în ambele cazuri, de precipitare. Graba de a ajunge primul la "ce se dă", dar şi de a aduce acasă "proviziile", "capturile"...
Un întreg univers sociopolitic ca un lung şir de imagini ale comunismului de cartier, "triumfător la sate şi oraşe, în fabrici şi uzine, sub îndrumarea atentă a iubiţilor conducători" (concept video: Andu Dumitrescu), ca să citez textele vremii.
Pe acest fundal, timp de cincizeci de ani, au crescut copii, adică pionieri cu cravata roşie la gît. Înainte chiar de a înţelege exact ce anume fac, ce semnificaţie au gesturile şi manifestările lor, trei tineri încep să practice ceea ce s-a numit, la ora respectivă, "salvarea individuală". Această formă de existenţă se impune de la sine. În tot ceea ce fac, în tot ceea ce se întîmplă cu ei, nimic nu este forţat şi nici dureros. Iar opţiunea lor apare firesc; intră toţi trei, cu naturaleţe şi seninătate, în acest registru de manifestare. Îşi trăiesc, pur şi simplu, vîrsta, concentraţi mai ales asupra devenirii lor şi mult mai puţin asupra mediului social.
Unul - Eduard Gabia - se adînceşte în muzică. E nedezlipit de o staţie de amplificare, de genul celor încropite atunci din boxe supraetajate ce trebuiau mereu reglate şi ajustate. Hiturile din Occident acoperă total imnurile glorificatoare comuniste; par a fi două lumi total separate. El ascultă fără să danseze, încercînd figuri acrobatice spectaculoase, care să facă ritmul să se scurgă prin el, să-l traverseze.
Un altul - Mircea Ghinea - îşi concentrează toată atenţia asupra unei camere de luat vederi. Se filmează pe sine şi lucrurile sale cele mai de preţ - adidaşii. Rareori, observă şi imortalizează pe peliculă alte imagini din jur, construite de ceilalţi. Îşi testează astfel talentul de cineast, dar îşi verifică totodată şi ipostazele de tînăr bărbat - preferă postura de înger psihedelic, postmodern.
O fată - Maria Baroncea - visează la marea iubire. Urmează traseul arhicunoscut. Face inimi mari din beculeţe colorate, ascultă melodii romantice şi imaginează poeniţe cu flori de cîmp. Rămîne, pregătită, în aşteptarea lui, un el cu care să împărtăşească sentimentul.
Scena devine astfel un spaţiu ce conţine trei nuclee, în care adolescenţa freamătă de viaţă şi dorinţe. Intră în dialog cu realitatea comunistă, organic inclusă prin proiecţiile video, dar care păleşte în faţa tinerilor ce-şi construiesc devenirea. Această trecere în plan secund nu înseamnă nicidecum anularea istoriei noastre recente. Este însă o privire detaşată, aptă să surprindă, cu duioşie ironică, un fel de biruinţă a tinereţii asupra unei realităţi care încerca să închidă toate orizonturile de visare şi libertate. Semnificative sînt chiar transformările pe care le suferă simbolul acelor vremi - cravata roşie.
Cineastul o poartă întoarsă, melomanul şi-o leagă strîns la încheietura mîinii, iar fata, făcînd din ea o floare roşie, îi schimbă semnificaţia. Discursul coregrafic al lui Mihai Mihalcea despre copilăria şi adolescenţa sub comunism se articulează într-o adevărată instalaţie care reuneşte, prin juxtapunere, aceste trei nuclee ce se raportează contrapunctic şi unitar la proiecţiile video. Împreună dau măsura unor existenţe care au încercat mereu să se sustragă vremurilor, a unor tineri care s-au străduit să nu se lase influenţaşi de ceea ce trăiau din plin părinţii lor - aşa cum arată filmările video - ci să se salveze prin muzică şi idealuri perene.
Stars High in Amnesia's Sky
Spectacol-instalaţie
Concept şi direcţie artistică: Mihai Mihalcea
Concept şi editare video: Andu Dumitrescu
Performeri: Maria Baroncea, Mircea Ghinea, Eduard Gabia
Muzica: Abba, Geri Halliwel, Garbage, Madinna, Gloria Gaynor, Luz Casal, Chemical Brothers
Coproducţie: Solitude Project, centre National de la Danse - Paris, Theorem, Hebbel Theatre - Berlin, TanzQuartier Wien, Mobil(e), Danse Dans la Regio/Tanz in der Regio.