Polanski Polanski, monodramă după o piesă de Saviana Stănescu, în regia Tamilliei Woodard şi în interpretarea lui Grant Neale, a ajuns şi pe scena teatrului de la Sibiu, în cadrul FITS 2011. Grant Neale atrage atenţia că spectacolul nu se vrea o docu-dramă: nu este un spectacol tezist, nu încearcă să dea sentinţe, să traseze graniţe între bine şi rău, ci propune o viziune analitică, o privire asupra mecanismelor care fac să se producă declicul în conştiinţa unui om, cînd graniţa dintre bine şi rău devine insesizabilă.
Spectacolul este structurat pe trei secvenţe, trimiţînd la trei momente decisive din viaţa regizorului: anul 1977, în Los Angeles, cînd este acuzat de a fi molestat o fată de 13 ani, ce aspira să devină fotomodel; plecarea din LA, în 1978; şi arestul la domiciliu, în cabana sa din Gstaad, Elveţia, în 2010.
Grant Neale, producător şi actor, joacă în spectacole de teatru, de operă şi în filme. A făcut parte din trupa Jean Cocteau Repertory Theatre (New York), specializată pe reprezentaţii clasice, precum şi din Ridiculous Theatrical Company. Nu se află la prima colaborare cu Saviana Stănescu, el jucînd rolul lui Nicolae Ceauşescu în piesa acesteia, Waxing West (realizată de East Coast Artists).
Silvia Dumitrache: Polanski - una dintre cele mai controversate figuri publice din prezent, el însuşi un adevărat personaj. De ce ai vrut să-l transformi şi într-un personaj de teatru?
Grant Neale: Mulţi ani, mi s-a spus că semăn foarte mult cu el, dar asta nu a însemnat nimic pentru mine la momentul respectiv. Dar, apoi, am urmărit un film despre Polanski, despre acest episod din viaţa lui (Roman Polanski: wanted and desired) - acuzaţia de a fi abuzat sexual o fată de 13 ani şi, în consecinţă, arestarea sa la domiciliu, în Los Angeles, în 1977, apoi plecarea din LA în 1978 şi, pe urmă, arestarea sa în 2010 -, şi mi s-a părut un personaj fascinant, cu o viaţă de pomină, bogată, pigmentată cu lucruri foarte bune, dar şi cu momente foarte rele. Este unul dintre acei oameni care chiar fac ceea ce sînt meniţi să facă - adică, în cazul lui, să fie producător/regizor de film, activitate pentru care este un talent înnăscut. Astfel că am simţit că mă regăsesc în el pe această linie: joc teatru şi cred cu tărie că fac cu adevărat ceea ce îmi este menit să fac.
S.D.: Mulţi oameni l-au judecat aspru şi încă îl judecă pe Polanski, dar, în interpretarea ta, nu se resimte aproape deloc această nuanţă. Nu pleci de la spectacol furios pe Polanski, dar nici nu îi găseşti scuze, pur şi simplu, îl vezi la un alt nivel, al omului care se confruntă cu proprii demoni.
G.N.: Pentru mine, nu asta e partea interesantă, cea de a-l judeca. Da, mulţi oameni îl judecă (sau nu, dimpotrivă), unii spectatori care au văzut reprezentaţia mea ajung, după ce ies de la teatru, să se certe, am auzit de prieteni care nu şi-au mai vorbit o săptămînă după spectacol. Nu se pune la îndoială faptul că a făcut ceva rău, dar ceea ce mi se pare interesant este mecanismul care îi determină pe oameni să facă un lucru, acel resort care îi împinge să facă rău.
Nu e o persoană rea din naştere - ca şi noi, de altfel, pentru că e posibil ca fiecare dintre noi să ajungă în stadiul în care să facă ceva rău, să rănească o altă fiinţă. Asta a făcut Polanski, dar pentru mine importantă a fost întrebarea ce îl face să simtă că are voie, ce îl aduce în stadiul în care consideră că e în regulă, cum vede el propriul său comportament. Cam asta încercăm noi să punem pe scenă, e ceva ficţionalizat, nu ştim cu adevărat ce simte Roman Polanski, dar e interesant să-ţi imaginezi ce simte Polanski, ca personaj, despre ceea ce a făcut. Încercăm să punem accent pe nivelul subconştientului şi să-l aducem la nivelul conştientului.
S.D.: Trecutul lui Polanski este marcat de cîteva momente tragice - pierderea mamei la Auschwitz, uciderea soţiei sale gravide... Cît de mare crezi că este impactul acestor episoade în comportamentul său ulterior?
G.N.: Impactul a fost extraordinar. Unul dintre aspectele pe care le discutam cu Saviana şi cu Tamilla era distrugerea inocenţei. Dacă inocenţa îţi e răpită, la un moment dat, evident că acest fapt îţi afectează devenirea, afectează modul în care te raportezi la ideea de putere. Fiecare persoană trebuie să aibă propriul sentiment al puterii. Ar fi de discutat ideea dacă o persoană poate deţine puterea distrugînd inocenţa altcuiva.
G.N.: E mai aspru privit pentru că, în primul rînd, aici, în State, a avut loc toată povestea asta. Iar America nu este "liberală" în astfel de cazuri, ci în protejarea oamenilor, iar o tînără fată are nevoie să fie protejată.
G.N.: Cea mai rea reacţie am avut-o de la două prietene de-ale mele, care, după spectacol, nici măcar nu au vrut să mă îmbrăţişeze. La acel moment, mă asociau pe mine cu el, a fost o reacţie viscerală şi, într-un fel, este o reacţie nemaipomenită.
G.N.: În State, cred că se rîde mai mult la acest spectacol - americanii sînt înclinaţi mai mult să rîdă şi, încă ceva specific lor, atunci cînd sînt puşi în faţa unui subiect inconfortabil, rîd nervos. Aici, în Europa, nu am simţit ca publicul să fi avut acest gen de reacţie, dar totuşi, am simţit şi aici că era "prins" la ceea ce se petrecea pe scenă, că aproape ajunsese să îl placă pe Polanski...
S.D.: Cum ai ajuns să lucrezi cu Saviana Stănescu?
G.N.: Am cunoscut-o pe Saviana cînd l-am jucat pe Nicolae Ceauşescu în spectacolul după piesa ei, Waxing West - A Hairy-Tale in Four Seasons, pe care am pus-o în scenă în New York, în La Mama Experimental Theatre Club, şi apoi la Teatrul Act din Bucureşti, la Sibiu, în 2007, pe urmă în 2009, la Stockholm. Mi-a plăcut enorm acel spectacol şi eram familiarizat şi cu alte piese ale Savianei, am păstrat legătura, şi, dorindu-mi ca un est-european să scrie piesa despre Polanski, am aranjat cu Saviana să o scrie ea.
Un detaliu interesant - era în Ajunul Anului Nou, în 2009, vorbeam despre piesă, entuziasmaţi şi, apoi, pentru că nu ştiam cîţi ani are Polanski, am căutat pe Internet - am aflat că împărţim aceeaşi zi de naştere şi că am exact vîrsta pe care o avea el în 1977. Am fost extrem de emoţionat, am decis că trebuie să mergem mai departe cu proiectul, că trebuie să vedem piesa pusă în scenă.