Bugetul festivalului de pe coasta Adriaticii a fost acoperit în 2011 în primul rînd de către Primăria din Durrës, căci Ministerul Culturii şi Centrul Naţional al Cinematografiei au fost zgîrcite cu acest eveniment. Din fericire, primarul local este interesat ca Durrësul să îşi recîştige reputaţia de oraş al artelor, pe care o avea în perioada comunistă, aşa că directoarea artistică Anila Varfi poate beneficia încă de sprijinul municipalităţii pentru organizarea festivalului. Totuşi, pentru ca acest eveniment cinematografic major să-şi asigure continuitatea, spre binele filmului albanez, este necesar ca instituţiile îndrituite ale statului să se implice cu adevărat în finanţarea SummerFest-ului.
Două competiţii principale
Cum în Durrës nu mai există nici un cinematograf funcţional (de altfel, în întreaga ţară situaţia sălilor este dezastruoasă), proiecţiile din cadrul festivalului s-au ţinut, ca şi la ediţiile precedente, în două locaţii improvizate: Teatrul Aleksander Moisiu şi anticul Amfiteatru Roman.
Nucleul programului îl constituie cele două competiţii principale, cea internaţională ("Contemporary Visions") şi cea regională ("Balkan World"). Prima dintre ele, jurizată de Nik Powell (producător şi director al reputatei National Film and Television School din Londra), Henning Lohner (compozitor şi artist video germano-american) şi Kujtim Çashku (cineast şi profesor de film albanez), a inclus opt lungmetraje de ficţiune europene. Dintre acestea, trofeul "Gladiatorul de Aur" pentru Cel mai bun film l-a primit o coproducţie Italia-Franţa din 2009, regizată de cunoscutul cineast Marco Bellocchio. Vincere, un film cu adevărat victorios, o are ca protagonistă pe Ida Dalser (memorabil interpretată de Giovanna Mezzogiorno, premiată şi ea la Durrës), prima soţie a viitorului lider fascist Benito Mussolini; ea i-a născut un copil înainte de Primul Război Mondial, care i-a despărţit. Atunci cînd a ajuns la putere, Mussolini i-a persecutat pe Ida şi pe fiul ei, ţinîndu-i închişi în aziluri. O poveste impresionantă şi inedită pentru cea mai mare parte a publicului, pe care Marco Bellocchio (recent premiat la Veneţia pentru întreaga sa activitate) a transformat-o într-un film extraordinar.
Premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Lech Majewski, pentru temerarul său film The Mill and the Cross (coproducţie Polonia-Suedia), care-şi transportă spectatorii - într-o manieră destul de asemănătoare cu cea utilizată de Peter Greenaway - în lumea pictorului flamand Pieter Bruegel cel Bătrîn şi a capodoperei sale Calvarul (1564). Premiul pentru cel mai bun actor a ajuns la Sergio Hasselbaink, interpretul unui tînăr surinamez, prins într-o iubire imposibilă, în drama olandeză Sonny Boy de Maria Peters, ecranizare a unui bestseller de Annejet van der Zijl. Juriul competiţiei internaţionale a ţinut să acorde şi o menţiune specială, pentru cel mai bun scenariu, celebrului Václav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe. La aproape 75 de ani, scriitorul politician a debutat ca regizor cu Leaving, adaptare pentru ecran a propriei sale piese, o comedie satirică - cu accente fantastice - despre un fost cancelar (interpretat de popularul actor ceh Josef Abrhám), care este obligat să-şi părăsească luxoasa vilă, împreună cu familia.
În competiţia balcanică au intrat şase filme din ultimii ani, iar juriul acestei secţiuni a fost prezidat de renumitul regizor Jiri Menzel (care, la prima ediţie a festivalului, a cîştigat trofeul "Gladiatorul de Aur" cu cel mai recent film al său, Obsluhoval jsem anglického krále / L-am servit pe regele Angliei). Premiul pentru cel mai bun film balcanic i-a revenit lungmetrajului de debut semnat de Danilo Serbedzija, 72 Days (Croaţia-Serbia, 2010). Filmul, avîndu-l într-un rol principal pe tatăl regizorului (cunoscutul actor croat Rade Serbedzija), este o comedie neagră cu multe momente savuroase, un fel de The Ladykillers balcanic, cu menţiunea că ecourile războiului sînt în continuare vii pentru personaje. Pentru prima dată în scurta sa istorie, festivalul a avut în 2011 juriul FIPRESCI, al criticilor internaţionali, iar acesta a distins filmul compatriotului nostru Napoleon Helmis (Nap Toader) Nuntă în Basarabia (coproducţie România-Moldova-Luxemburg).
Oaspeţi de vază
Pe lîngă membrii marcanţi ai juriilor, Durrës International Film SummerFest a mai avut cîţiva invitaţi faimoşi. În 2011, cineastul american Francis Ford Coppola şi actriţa italiană Claudia Cardinale au fost premiaţi pentru strălucita lor carieră. Regizorul, care se pregătea de premiera mondială a noului său film Twixt, şi-a prezentat, pentru prima dată în faţa spectatorilor albanezi, alte două creaţii recente, Tinereţe fără tinereţe, din 2007 (filmat în cea mai mare parte în România) şi Tetro, din 2009. Francis Ford Coppola a acceptat ca, timp de aproape două ore, să răspundă la întrebările publicului, în cadrul unei excepţionale lecţii de cinema. Printre altele, el a vorbit despre experienţa sa românească. Coppola a povestit cum, la casting-ul pentru Tinereţe fără tinereţe, el a testat nu doar actori, ci şi şapte operatori autohtoni. Dintre aceştia, doi i s-au părut excepţionali: Mihai Mălaimare Jr. şi Alexandru Sterian. Regizorul l-a ales pe primul, care "era excepţional şi nu vorbea prea mult." Ulterior, Coppola a mai regizat două filme, avîndu-l ca director de imagine pe Mihai Mălaimare Jr., iar acesta a cunoscut o spectaculoasă ascensiune în SUA.
Noul său proiect este The Master, filmul lui Paul Thomas Anderson, controversat încă din faza de preproducţie, deoarece prezintă naşterea unei mişcări spirituale foarte asemănătoare cu Biserica Scientologică. Iată şi trei dintre afirmaţiile vrednice de ţinut minte rostite de Francis Ford Coppola la Durrës: "A fi artist reprezintă un privilegiu. Ai nevoie de un susţinător. Cel mai bun susţinător eşti tu însuţi" (cineastul îşi finanţează singur filmele personale); "Pentru acelaşi lucru pentru care ai fost dat afară, vei primi, după 30 de ani, un premiu de excelenţă" (cu referire la Patton, care i-a adus în 1971 Oscarul pentru scenariu); "Cinema-ul aşteaptă încă să fie descoperit. Nepoţii voştri vor realiza marele cinema" (cu referire la evoluţia tehnologiei cinematografice).
Claudia Cardinale a prezentat filmul de închidere al festivalului (într-o copie de arhivă proiectată pentru prima dată public), capodopera felliniană Opt şi jumătate (1963), în care actriţa o interpreta pe muza regizorului Guido Anselmi (Marcello Mastroianni), dar şi un film din competiţia "Balkan World", Being Italian with Signora Enrica (Turcia, 2011), în care îi revine principalul rol feminin. Regizorul Ali Ilhan, debutant în lungmetraj, a avut curajul de a-i propune legendarei actriţe să joace în film, iar ea, încîntată de scenariu şi de rol, a acceptat. A rezultat o comedie agreabilă, deşi convenţională, cu un emoţionant omagiu adus lui Fellini; filmul a primit Premiul publicului.Un alt invitat important al ediţiei a patra a fost producătorul, de origine germană, Jan Harlan, care a susţinut festivalul din Albania încă de la debut. Jan Harlan a prezentat anul acesta două filme notabile la care a lucrat: Barry Lyndon (1975) de Stanley Kubrick şi Inteligenţa Artificială (2001) de Steven Spielberg (un proiect abandonat al aceluiaşi Kubrick).
Şansele filmului albanez
În condiţiile în care fondurile Centrului Naţional al Cinematografiei sînt foarte mici, în Albania nu se produc mai mult de 2-3 lungmetraje pe an, majoritatea în coproducţie cu alte ţări europene. Ediţia a patra a SummerFest-ului a prezentat un singur lungmetraj albanez, Out of Touch, semnat de Andi Deliana, regizor debutant cu studii în Canada şi experienţă în SUA. Totuşi, cinematografia naţională a mai fost reprezentată de opt scurtmetraje studenţeşti, un documentar despre Fraţii Manakia şi o proiecţie-omagiu în onoarea actorului Vangjush Furxhi, persecutat de regimul comunist şi distins postum cu un premiu pentru întreaga sa carieră.
În scurta mea şedere în Albania, am vizitat şi prima şcoală de film naţională (Academia de Film şi Multimedia Marubi), fondată în 2004, în pofida tuturor obstacolelor (venite inclusiv din partea autorităţilor), de către deja amintitul Kujtim Çashku, pe terenul fostului Kino Studio. Cineastul albanez, care a studiat Regie la Bucureşti, la începutul anilor '70 , a reuşit să impună o veritabilă şcoală de film, apreciată în întreaga regiune. Festivalul de la Durrës, cu selecţia sa valoroasă şi cu invitaţii săi de marcă, şi Academia Marubi, cu cei 25-30 de studenţi din Albania şi din ţările vecine, care învaţă să facă filme în fiecare an, reprezintă două importante şanse pentru cinematografia albaneză, care poate cîştiga astfel noi fonduri externe şi mai multă vizibilitate internaţională.