Cînd Teodor Cosma - reputat şef de orchestră şi pianist al anilor 1940-1950 - l-a preferat ca partener în concertele sale radio la două piane pe tînărul clujean Jancy Korossy, deşi Bucureştiul dispunea de pianişti de calibru, ca Biby Alexandrescu, Edmond Deda, Sile Dinicu ş.a., putem spune, folosind un termen arhaic, că, în 1946, a avut loc "descălecarea" celui mai reprezentativ muzician de jazz din perioada postbelică din România la Bucureşti.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...cu silueta lui elegantă, uşor adus de spate, cu ochelari cu rama groasă peste urechi, cu paltonul lui bej de urson - cînd toată lumea umbla în paltoane tip S.T.A.S. pe cartelă -, cu ghetele lui îmblănite asortate cu paltonul - cînd toată lumea purta bocanci grosolani cu blacheuri -, şi lăsînd în urmă o dîră discretă de aftershave şi ţigări bune - cînd toată lumea se spăla cu săpun ieftin "Cheia".
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...şi iată-l şi vedetă mondenă despre care se spune că, satisfăcîndu-şi stagiul militar la cea mai umilitoare armă D.G.S.M., unde puşca era înlocuită cu lopata, armă rezervată fiilor celor din închisori sau cu dosare "nesănătoase", şi-ar fi comandat o uniformă din gabardina cea mai scumpă la cel mai scump croitor bucureştean, împreună cu mănuşile fine de năbuc, pentru a-şi proteja mîinile la descărcatul cartofilor în Gara de Nord.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...cu silueta lui elegantă, uşor adus de spate, cu ochelari cu rama groasă peste urechi, cu paltonul lui bej de urson - cînd toată lumea umbla în paltoane tip S.T.A.S. pe cartelă -, cu ghetele lui îmblănite asortate cu paltonul - cînd toată lumea purta bocanci grosolani cu blacheuri -, şi lăsînd în urmă o dîră discretă de aftershave şi ţigări bune - cînd toată lumea se spăla cu săpun ieftin "Cheia".
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...şi iată-l şi vedetă mondenă despre care se spune că, satisfăcîndu-şi stagiul militar la cea mai umilitoare armă D.G.S.M., unde puşca era înlocuită cu lopata, armă rezervată fiilor celor din închisori sau cu dosare "nesănătoase", şi-ar fi comandat o uniformă din gabardina cea mai scumpă la cel mai scump croitor bucureştean, împreună cu mănuşile fine de năbuc, pentru a-şi proteja mîinile la descărcatul cartofilor în Gara de Nord.
În Europa, Conferinţele de la Yalta şi Postdam au drept consecinţă instalarea Războiului Rece, consfinţind o nouă configuraţie a sferelor de influenţă politico-economică din Europa postbelică. Aceasta se bazează pe cursa înarmărilor, care va dura pînă cînd unul dintre combatanţi se va prăbuşi, ca urmare a lipsurilor economico-sociale.
La bilanţul costurilor războiului, specialiştii americani au constatat că un aport substanţial la capitolul "propagandă" l-a adus legendara orchestră de jazz Glenn Miller big-band, care, concertînd pe front, uneori pe linii avansate şi retransmise radiofonic "acasă" sau înregistrate pe discuri, a atras milioane de ascultători, cu cifre record de popularitate pe întreg Globul, cu prestigiu şi respect pentru America.
Oficialităţile devin atente la fenomenul Glenn Miller big-band şi, cu urechea la importante lucrări simfonice cu evidente influenţe de jazz şi blues ale lui Gershwin, Ravel, Stravinsky ş.a., le admit ca pe cele mai importante contribuţii americane la arta muzicii şi consideră ca oportună înfiinţarea unei emisiuni zilnice de radio intitulate Music USA. Time for jazz, condusă cu competenţă şi şarm de marele critic de jazz al momentului, Willis Conover.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...înzestrat de Dumnezeu cu o tehnică strălucitoare, ieşită din comun, cu un simţ ritmic neobişnuit al optimilor de triolă, generatoare de swing, iar în tempouri medii-lente sau medii-rapide realizînd un balans extraordinar.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...înzestrat de Dumnezeu cu o tehnică strălucitoare, ieşită din comun, cu un simţ ritmic neobişnuit al optimilor de triolă, generatoare de swing, iar în tempouri medii-lente sau medii-rapide realizînd un balans extraordinar.
Swingul este o a doua sa natură şi sincopează instinctiv şi neostentativ orice muzică, de la Vivaldi la Zavaidoc, cu dezinvoltură, eleganţă şi bun-gust.
Jancy este adeptul şi practicantul improvizaţiei polifonice, adică mîna stîngă trebuie să răspundă celei drepte nu numai prin acorduri de acompaniament, ci şi prin contramelodii. Acest procedeu întregeşte tabloul sonor al piesei interpretate, dîndu-i un aspect monumental, procedeu rar întîlnit chiar şi la marii improvizatori.
Jancy este adeptul şi practicantul improvizaţiei polifonice, adică mîna stîngă trebuie să răspundă celei drepte nu numai prin acorduri de acompaniament, ci şi prin contramelodii. Acest procedeu întregeşte tabloul sonor al piesei interpretate, dîndu-i un aspect monumental, procedeu rar întîlnit chiar şi la marii improvizatori.
Odată cu maturitatea componistică, solourile sale improvizate abundă de motive, secvenţe, perioade cu un evident caracter folcloric românesc, care pot oricînd alcătui un glosar de idiomuri muzicale fie pentru exerciţii tehnice, improvizatorice, fie pentru împlinirea unor lucrări componistice. Acest lucru îl defineşte pe Jancy ca fiind un creator de limbaj muzical, un fondator al jazzului "pe româneşte", fiind şi un bun cunoscător atît al folclorului ardelenesc, cît şi al celui regăţean; chiar dacă piese interpretate de Jancy conţin fragmente de tip Art Tatum, Erroll Garner sau Bill Evans, în integralitatea fiecăreia vom găsi amprenta lui.
Pe Jancy în ştiu dintotdeauna...
...şi îl urmăream fie frecventînd localurile lui preferate, unde cînta în compania unor muzicieni de elită, fie aflînd noutăţi de la prieteni care erau colaboratori ai orchestrei Electrocord, orchestră de stat, alcătuită din vedete şi în care Jancy era angajat titular.
Pe Jancy în ştiu dintotdeauna...
...şi îl urmăream fie frecventînd localurile lui preferate, unde cînta în compania unor muzicieni de elită, fie aflînd noutăţi de la prieteni care erau colaboratori ai orchestrei Electrocord, orchestră de stat, alcătuită din vedete şi în care Jancy era angajat titular.
Astfel, am aflat cîteva date din cariera lui:
- în 1957 şi 1958, împreună cu orchestra Electrecord, întreprinde un turneu în URSS, Cehoslovacia şi Polonia, unde este remarcat de presă ca fiind, alături de Matial Solal, Rolf Kühn şi Tete Montoliu, unul dintre cei mai mari pianişti contemporani din Europa;
- în 1958, este cooptat în Uniunea Compozitorilor, la secţia de muzică uşoară, condusă de Ion Vasilescu;
- în 1958 susţine, într-un turneu de recitaluri de pian solo în stil de jazz, lucrări din muzica uşoară românească de toate genurile. Recitalul s-a bucurat de un uriaş succes, devenind turneu şi pecetluind statura de lider a şcolii româneşti de jazz. A fost un recital la care am avut şansa să asist;
- în 1964, este invitat de renumitul profesor şi critic muzical George Bălan la Conservatorul din Capitală, pentru a susţine un recital de jazz cu lucrări improvizate în spiritul marilor clasici: Bach, Mozart, Beethoven. Cu aceeaşi ocazie, Mihai Berindei, decanul promotorilor jazzului în România, împreună cu George Bălan, inaugurează primul club postbelic din ţară cu activitate săptămînală, la Casa Studenţilor din Bucureşti. Din 1967, va avea activitate permanentă prin concertele din fiecare seară ale cvartelului Jancy Korossy (pian), Johnny Răducanu (contrabas), Dan Mândrilă (saxofon), Coca Moraru (baterie);
- în 1966 are loc un eveniment major pentru destinul artistic al lui J.K. şi pentru mişcarea de jazz din România: întîlnirea, la festivalul de jazz de la Praga, cu marele critic şi om de radio Willis Conover. Într-un context elogios, într-un interviu pentru prestigiosul Down Beat Magazine, Willis Conover spune: "Este cel mai autentic pianist de jazz pe care l-am auzit în Europa... Korossy nu încearcă să arate influenţele lui Art Tatum, Erroll Garner sau Bill Evans ca fiind o dovadă a cunoaşterii pianului contemporan (de jazz), el se aşază şi cîntă ca un diavol";
- în 1967, Willis Conover vine la Bucureşti cu dorinţa expresă de a cunoaşte mai îndeaproape viaţa lui Jancsy, familia, locuinţa, anturajul şi cîte ceva din jazzul românesc. La sosire, însoţit de prietenii nevăzuţi de fiecare seară, care-i ascultaseră emisiunile ani şi ani la rînd, delectîndu-se cu farmecul şi cu vocea sa unică, inimitabilă, Willis Conover este condus spre locuinţa lui Jancy. La plecare, se organizează, prin grija maestrului de ceremonii Cornel Chiriac, o întîlnire la care am avut şi eu cinstea de a fi invitat;
- în 1968, sînt ultimele sale apariţii la Clubul Casei de Cultură a Studenţilor, la serile de jazz.
Plecarea lui J.K., în toamna lui 1968, a însemnat o mare pierdere pentru România. Cota performanţelor sale pianistice şi componistice de cel mai înalt nivel internaţional, autoritatea sa indiscutabilă în breasla jazzmanilor şi nu numai ne fac să credem că locul gol lăsat de J.K. nu a fost, nu este şi nu va fi multă vreme ocupat. Carierea americană de muzician a lui Jancy Korossy nu pare să fi stîrnit nici prea mult interes, nici prea multă admiraţie în România postrevoluţionară şi, culmea, nici prea multă invidie.
- în 1957 şi 1958, împreună cu orchestra Electrecord, întreprinde un turneu în URSS, Cehoslovacia şi Polonia, unde este remarcat de presă ca fiind, alături de Matial Solal, Rolf Kühn şi Tete Montoliu, unul dintre cei mai mari pianişti contemporani din Europa;
- în 1958, este cooptat în Uniunea Compozitorilor, la secţia de muzică uşoară, condusă de Ion Vasilescu;
- în 1958 susţine, într-un turneu de recitaluri de pian solo în stil de jazz, lucrări din muzica uşoară românească de toate genurile. Recitalul s-a bucurat de un uriaş succes, devenind turneu şi pecetluind statura de lider a şcolii româneşti de jazz. A fost un recital la care am avut şansa să asist;
- în 1964, este invitat de renumitul profesor şi critic muzical George Bălan la Conservatorul din Capitală, pentru a susţine un recital de jazz cu lucrări improvizate în spiritul marilor clasici: Bach, Mozart, Beethoven. Cu aceeaşi ocazie, Mihai Berindei, decanul promotorilor jazzului în România, împreună cu George Bălan, inaugurează primul club postbelic din ţară cu activitate săptămînală, la Casa Studenţilor din Bucureşti. Din 1967, va avea activitate permanentă prin concertele din fiecare seară ale cvartelului Jancy Korossy (pian), Johnny Răducanu (contrabas), Dan Mândrilă (saxofon), Coca Moraru (baterie);
- în 1966 are loc un eveniment major pentru destinul artistic al lui J.K. şi pentru mişcarea de jazz din România: întîlnirea, la festivalul de jazz de la Praga, cu marele critic şi om de radio Willis Conover. Într-un context elogios, într-un interviu pentru prestigiosul Down Beat Magazine, Willis Conover spune: "Este cel mai autentic pianist de jazz pe care l-am auzit în Europa... Korossy nu încearcă să arate influenţele lui Art Tatum, Erroll Garner sau Bill Evans ca fiind o dovadă a cunoaşterii pianului contemporan (de jazz), el se aşază şi cîntă ca un diavol";
- în 1967, Willis Conover vine la Bucureşti cu dorinţa expresă de a cunoaşte mai îndeaproape viaţa lui Jancsy, familia, locuinţa, anturajul şi cîte ceva din jazzul românesc. La sosire, însoţit de prietenii nevăzuţi de fiecare seară, care-i ascultaseră emisiunile ani şi ani la rînd, delectîndu-se cu farmecul şi cu vocea sa unică, inimitabilă, Willis Conover este condus spre locuinţa lui Jancy. La plecare, se organizează, prin grija maestrului de ceremonii Cornel Chiriac, o întîlnire la care am avut şi eu cinstea de a fi invitat;
- în 1968, sînt ultimele sale apariţii la Clubul Casei de Cultură a Studenţilor, la serile de jazz.
Plecarea lui J.K., în toamna lui 1968, a însemnat o mare pierdere pentru România. Cota performanţelor sale pianistice şi componistice de cel mai înalt nivel internaţional, autoritatea sa indiscutabilă în breasla jazzmanilor şi nu numai ne fac să credem că locul gol lăsat de J.K. nu a fost, nu este şi nu va fi multă vreme ocupat. Carierea americană de muzician a lui Jancy Korossy nu pare să fi stîrnit nici prea mult interes, nici prea multă admiraţie în România postrevoluţionară şi, culmea, nici prea multă invidie.
Ca pianist, a uimit publicul cu tehnica şi muzicalitatea solourilor şi a surprins arătînd deschiderea pe care o poate oferi jazzul muzicii central şi est-europene? Nu chiar...
A cîntat şi a înregistrat cu Milt Jackson, Phil Woods, Percy Heath, Ray Brown, Lee Konitz, Zoot Sims, Miroslav Vitous, Connie Kay şi alţi muzicieni de dicţionar. La noi însă, cînd prinzi un muzicant de mîna a doua, umpli pagini întregi.
A imprimat CD-uri-eveniment, precum Identification, In a mellow tone, Live in Graz, Classic Case (cu aranjamente propuse pentru Premiile Grammy), Jancy Korossy - great jazz piano sau Dor de acasă (împreună cu Ramona Horvath, la două piane). Mare scofală, la noi, fiecare muzicant are 8-10 CD-uri.
A fost menţionat elogios în presa mare: New York Times, Diario de la Ciudad de Mexico sau de specialitate: Down Beat Magazine, Jazz Live Magazine, de personalităţi ca Willis Conover sau Jimmy Carter.
A susţinut concerte, turnee şi master classes în Washington D.C., Atlanta, Los Angeles, Chicago, Detroit, New York, Mexico City etc. Şi atunci, la Universitatea de Muzică, la clasele de jazz, din Bucureşti, Iaşi, Cluj, de ce n-a fost invitat să susţină concerte demonstrative, eventual prelegeri, nici el, nici Darius Brubeck, nici Tom Smith, care fuseseră trimişi de americani pentru pedagogia de jazz?
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...cînd, după Revoluţie, în 1993, conform titlului ultimului său CD, apărut la Electrecord, Jancy revenise cu timiditate şi cu cele mai muzicale intenţii "acasă", acasă încă mai adiau ecourile unui zvon despre un mare pianist de jazz român, cu o strălucită reputaţie în SUA, unde făcuse carieră, dar nu era cazul să se facă mare tapaj despre asta, pentru că Jancy a fost înghiţit de marea concurenţă din patria jazzului, concurenţă care l-a devalorizat, ca şi pe alţi confraţi transfugi care au luat calea Occidentului. Autorii acestui zvon, aparţinînd unei bine cunoscute instituţii române, şi-au făcut simţită prezenţa şi mai tîrziu, în 2001, 2003 şi chiar în 2006, cînd Jancy împlinea 80 de ani. Cu aceste ocazii, zvonul era însoţit de bîrfe grosolane, spuse la ureche, şi de aprecieri rău-intenţionate, mai ales cînd Jancy a apărut în concerte la două piane cu mult succes, în parteneriat cu talentata tînără pianistă Ramona Horvath.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...
...cînd, după Revoluţie, în 1993, conform titlului ultimului său CD, apărut la Electrecord, Jancy revenise cu timiditate şi cu cele mai muzicale intenţii "acasă", acasă încă mai adiau ecourile unui zvon despre un mare pianist de jazz român, cu o strălucită reputaţie în SUA, unde făcuse carieră, dar nu era cazul să se facă mare tapaj despre asta, pentru că Jancy a fost înghiţit de marea concurenţă din patria jazzului, concurenţă care l-a devalorizat, ca şi pe alţi confraţi transfugi care au luat calea Occidentului. Autorii acestui zvon, aparţinînd unei bine cunoscute instituţii române, şi-au făcut simţită prezenţa şi mai tîrziu, în 2001, 2003 şi chiar în 2006, cînd Jancy împlinea 80 de ani. Cu aceste ocazii, zvonul era însoţit de bîrfe grosolane, spuse la ureche, şi de aprecieri rău-intenţionate, mai ales cînd Jancy a apărut în concerte la două piane cu mult succes, în parteneriat cu talentata tînără pianistă Ramona Horvath.
Pe Jancy îl ştiu dintotdeauna...