În seara zilei de 7 februarie 2012, după ce am fost scuturaţi de viscol, am avut bucuria de a asculta muzică într-un spaţiu care nu-i este de fapt destinat.
O variantă interesantă de spectacol sincretic, parţial educativ are loc în stagiunea Teatrului Act sub genericul Poveste pentru pianist şi măşti "Cercuri..." de la Chopin la Liszt. Povestea îşi defineşte personajele prin pagini muzicale alese şi interpretate pianistul Nicolae Dumitru, un artist prea puţin prezent pe scenele de concert din România. Nicolae Dumitru realizează un one man show, al cărui fir epic porneşte de la experienţe personale, decupează tablouri din istoria Europei, recompune imagini, demolează mituri sau recreează altele noi, totul având în centru muzica. Pentru ca spectacolul să fie total, iar delectarea să fie oferită şi trupului, nu doar sufletului, fiecare piesă muzicală are asociat un... vin oferit de sponsorul proiectului (Senator Wine Romania), pe care toţi cei prezenţi sunt invitaţi să îl savureze.
Bazat pe alternanţa dintre monolog şi lucrări muzicale, programul din 7 februarie 2012 a debutat cu Hora din Moldova de Carol Mikuli, piesă ce a fost însoţită de elemente de decor dezvăluite la momentul potrivit de interpret. Într-o prezentare fugitivă a curentului romantic, Nicolae Dumitru a descris numeroasele şi alambicatele călătorii interioare şi creatoare pe care compozitorii le-au făcut în căutarea Absolutului. Andante Spianato şi Marea poloneză op.22, au fost urmate de Poloneza în fa diez minor, momentul Chopin încheindu-se cu Baladele 1 şi 4. Pentru personajul Liszt, interpretul a ales Apres une lecture de Dante, precedată, bineînţeles, de un comentariu savuros şi documentat.
Situat la graniţa dintre teatrul experimental şi recitalul cameral, spectacolul pianistului Nicolae Dumitru are un ritm antrenant şi o structură cu pante tensionale ce culminează în cascade sonore. Discursul este creat ad-hoc, pigmentat de charisma şi umorul artistului, cu rol de tranziţie între momentele de ascultare-vizionare şi cele de interiorizare şi contemplaţie.
Referindu-mă la partea muzicală, programul a fost atent şi gradat construit, astfel că într-un spaţiu convenţional efectul nu ar fi fost mai puţin intens. Pianistul Nicolae Dumitru reuşeşte să treacă dincolo de demonstraţiile tehnice, rigorile frazării şi încadrarea stilistică şi creează stări. Nu se poate trece peste momentele în care am admirat fie fineţea tuşeului şi agilitatea, fie vigoarea şi încărcătura dramatică a interpretării. Aşa cum discursul premergător anunţa, muzica redată de Nicolae Dumitru a reuşit să producă acele breşe în planul prezentului, purtând auditoriul în alte spaţii temporale.
Am plecat din sala din Calea Victoriei încălziţi de atmosfera primitoare, de discursul şi prestaţia pianistului şi mai ales de muzica acestor căutători ai Absolutului rătăciţi în sfera emoţională. Stagiunea viitoare a Teatrului Act anunţă continuarea proiectului în zona muzicii lui Bach. Suntem deja nerăbdători să vedem ce tablouri va reuşi să creeze Nicolae Dumitru şi cum ne va ajuta să găsim drumul spre cel ce a reflectat Perfecţiunea în muzică.