Olivia Newton-John - Tinereţe fără bătrîneţe

Acum cîţiva ani, în mijlocul unei discuţii cu prietenul Daika Attila, am realizat că nu prea am fost la concerte susţinute de femei. Departe de a fi un act misogin, am pus faptul pe seama orientării mele spre concertele rock, unde doamnele nu prea aglomerează scena. Am încercat să încropesc la repezeală o listă scurtă cu cîntăreţe pe care mi-aş dori să le văd live. Deşi îi port un respect aparte, Olivia Newton-John nu s-a aflat pe lista mea care începea cu Tina Turner. Cu toate acestea, cînd i-am văzut afişele de concert răspîndite prin Perth, m-am înmuiat puţin şi am început să zîmbesc cu nostalgie. Iar cînd, cu două zile înainte de concert, cineva a renunţat la bilet şi m-a întrebat dacă îl vreau, am fost de-a dreptul fericit.

Deşi pare greu de crezut, Olivia Newton-John, adolescenta zglobie din Grease, are acum 64 de ani. În ciuda statutului de superstar, n-a avut o viaţă prea uşoară. A trebuit să înfrunte un divorţ, o cruntă bătălie cu cancerul, o misterioasă dispariţie pe mare a partenerului său şi un diagnostic de anorexie al fiicei sale. După toate aceste încercări, Olivia a reuşit, totuşi, să-şi păstreze fermecătorul zîmbet nealterat. Concertul de ieri, de la Burswood Theater din Perth, a fost nu doar o întîlnire cu o voce de legendă, cu o trupă de acompaniament excepţională şi cu o orchestră simfonică de mare valoare, ci şi o uriaşă emisie de bucurie şi recunoştinţă.

La finalul mini-recitalului pe care l-a ţinut în deschidere, Jon English, un nume de legendă al rockului australian, a introdus-o pe Olivia Newton-John într-un mod cum rar se întîmplă între muzicieni: "One of Australia's living treasures!" 2.000 de oameni au primit-o cu aplauze şi urale. Minunata doamnă a început cu două hituri din anii '70, Have you ever been mellow? şi A little more love, după care le-a mişcat inimile celor din sală cu Sam, cîntec scris de britanicul Hank Marvin, fostul chitarist al grupului The Shadows, care locuieşte în Perth de vreo 25 de ani.

Apoi Olivia Newton-John şi-a amintit că a avut ocazia să danseze cu Gene Kelly în filmul Xanadu şi că nu l-a călcat de prea multe ori pe picioare, după cum ne-a mărturisit cu umor. Melodia de titlu, înregistrată în original cu Electric Light Orchestra, a sunat impecabil, de astă dată cu The West Australian Symphony Orchestra în spate. Şi tot la capitolul Remember, marea doamnă şi-a amintit de începuturile ei muzicale, cînd era axată mai mult pe country. Un set de cinci piese, interpretate în variante scurte, a fost, în acelaşi timp, un tribut adus celor care i-au marcat destinul muzical. Setul a început cu melodia lui Bob Dylan If Not For You (înregistrată şi de George Harrison, a cărui zi de naştere era chiar în ziua concertului), a continuat cu Banks Of The Ohio şi s-a încheiat cu vesela şi molipsitoarea If You Love Me Let Me Know.
 

De aici încolo, recitalul a intrat într-o fază superioară, iar hiturile au început să curgă. O variantă slow a mega-succesului Physical era cît pe ce să ne păcălească, dar după doar o strofă şi un pic de refren, Olivia Newton-John a revenit la ritmul cunoscut al melodiei, provocînd primele interacţiuni din partea publicului. Ne-a liniştit imediat cu superba Send In The Clowns, acompaniată doar de clape. O superbă baladă în care rafinamentul vocal al marii doamne a fost excepţional pus în evidenţă. Prin acest cîntec, artista i-a mulţumit lui Judy Collins pentru influenţa avută în formarea ei muzicală.

Am intrat mai apoi într-o zonă mai sensibilă. Olivia Newton-John nu s-a sfiit să pomenească despre lupta pe care a dus-o cu cancerul (a fost diagnosticată cu cancer la sîn în anii '90). "Dar am învins! Acum sunt bine, excelent, mă simt fantastic!" a spus în aplauzele sălii. Not Gonna Give In To It este cîntecul cu care se trezea noaptea în cap, în timpul perioadei de recuperare. Un cîntec surprinzător prin tempo şi sound, care te duce cu gîndul la Gloria Estefan. După ce s-a vindecat, Olivia Newton-John a înregistrat un album numit Grace and Gratitude, prin care şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa către Dumnezeu pentru puterea dată în timpul luptei cu boala. Cuvintele, muzica şi feelingul cîntecului de titlu nu mai pot fi completate de nimic. O demonstraţie de eleganţă şi decenţă în relaţia cu divinitatea. Poate cel mai frumos cîntec de recunoştinţă pe care l-am auzit vreodată.
 
Ultima parte a concertului a fost mult mai vivace. A început cu un destul de ciudat dance medley, din care am recunoscut doar Hey Mickey, I Think I Love You, Daydream Believer şi Sugar Sugar. Apoi a urmat unul dintre cele mai aşteptate cîntece - "You're The One That I Want. Momentul de respiro absolut necesar a fost Hopelessly Devoted To You, un alt cîntec de primă mînă al Oliviei. Pentru Summer Nights, audienţa a fost împărţită în băieţi şi fete şi a cîntat împreună cu artiştii exact ca în film. Tot din filmul Grease a provenit şi piesa de final, We Got Together, la care toţi adulţii de pe scenă s-au purtat ca nişte adolescenţi zănatici. La bis, ni s-a oferit un singur cîntec. Dar ce cîntec! Balada I Honestly Love You are o însemnătate aparte pentru artistă. Este primul cîntec al Oliviei ajuns pe locul 1 în topul american. Se întîmpla în anul 1974. Cu acest cîntec a început ascensiunea unei tinere de 24 de ani, care avea să cucerească planeta cu zîmbetul şi vocea.

Am plecat de la concert într-o stare de nostalgie-melancolie-bucurie greu de uitat. M-a adus cu picioarele pe pămînt afişul unui concert. Astăzi, chiar în ziua în care plec din Australia, legendarul Ennio Morricone dirijează The Western Australian Youth Orchestra într-un concert excepţional din propriile creaţii. Concert sold-out, la fel ca majoritatea evenimentelor artistice de aici. Dar nu le poţi avea pe toate.