De data aceasta Teatro Colón s-a arătat în întreaga sa splendoare. O extensivă renovare a avut loc începând cu 2006, porţile fiind redeschise în 2010 cu Simfonia a IX-a de Beethoven. Primul spectacol de operă după restaurare a fost Boema de Puccini, rolul lui Rodolfo fiind interpretat de Marius Manea. După reînnoire, atât sala cât şi renumitul Salon Dorado au recăpătat strălucirea de odinioară, iar acustica a rămas perfectă.
Rămâne de renovat - aşa cum spunea şi domnul Sergio Ionescu - calitatea muzicală. Dar ce trecut glorios are Teatro Colón! Prima clădire a fost inaugurată în 1857 în zona în care astăzi este situată Banca Naţională a Argentinei. Actualul teatru şi-a deschis porţile în 1908 cu un spectacol cu Aida. O istorie este greu de rezumat în câteva rânduri. Mă voi limita în a trece în revista câţiva din puţinii artişti români care au evoluat aici: Elena Teodorini (doar pe vechea scenă), Hariclea Darclée, Florica Cristoforeanu, Viorica Ursuleac, Sergiu Celibidache, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Gheorghe Iancu, Leontina Văduva, Angela Gheorghiu, şi, desigur, Marius Manea.
Muzica lui Enescu, nu cred că va surprinde pe nimeni, este rar cântată în Argentina. Desigur că Rapsodia a I-a şi unele lucrări camerale au fost din când în când executate. O notabilă excepţie a avut loc în 1960 când Carlo Felice Cillario - a cărui soţie a fost pianista Victoria Milicescu - a oferit publicului Suita a I-a pentru orchestră.
Ultimii ani au fost însă un pic mai favorabili Orfeului Moldav. Rapsodia a I-a, dirijată de veteranul Pedro Ignacio Calderón, a apărut în programul stagiunii 2012 a Orchestrei Naţionale a Argentinei, iar Rapsodia a II-a a putut fi ascultată în 2011. În 2010 Rossen Milanov a condus premiera sud-americană a Simfoniei a II-a. Un concert cameral intitulat Omagiu lui George Enescu a avut loc la Teatro Colón pe 20 mai 2012. Melomanii au audiat Sonatele pentru vioară şi pian nr. 2 şi 3, şi cele Şapte cântece pe versuri de Clément Marot. Evenimentul principal rămâne, fără îndoială, prima montare în scenă de pe întreg continental american a operei Oedipe.
Este o co-producţie cu Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, si Opéra National de Paris. Deoarece spectacolul de la Bruxelles a fost transmis prin Internet (există chiar zvonurile apariţiei unui DVD ), montarea este cunoscută unor melomani. Înscenarea a fost încredinţată trupei La Fura dels Baus. Fondată în 1979, având originile în teatrul de stradă, îndreptându-se apoi către cel experimental, compania catalană s-a aplecat în ultimii ani şi asupra operei. Punerea în scenă a tetralogiei wagneriene, Inelul Nibelungului dirijată de Zubin Mehta, a fost îndeosebi apreciată de critica de specialitate.
Pentru Oedipe, Allex Ollé, directorul companiei, şi scenograful Alfons Flores au conceput un cadru inspirat din basoreliefurile Mesopotamiei şi de catedralele Europei. Culoarea predominantă este cea a teracotei. Regizorii - Alex Ollé şi Valentina Carrasco - au pornit de la ideea că destinul personajului este mai mult afectat de oameni şi de evenimentele istoriei decât de zei. Din acest motiv Sfinxul, maşina distrugerii, este reprezentat de un avion al Germaniei naziste, iar decorul actului al patrulea înfăţişează consecinţele inundaţiilor din Ungaria.
Primul act mi s-a părut cel mai izbutit deoarece simplitatea punerii în scenă este în perfect acord cu muzica luminoasă a lui Enescu, doar culorile închise sugerând tragedia ce va urma. Actul al doilea debutează în camera lui Siegmund Freud cu o Meropă - psihiatru, care îl consultă pe Oedipe cu obiectivitatea profesionistului. Ca o consecinţă, lipseşte căldura celei care credea că este mamă. Urmează scena intersecţiei a trei drumuri, unde vedem muncitori în salopete, unul din aceştia fiind Păstorul, martorul evenimentelor. Este oare acelaşi personaj care a asistat şi la naşterea pruncului? Greu de închipuit.
Farurile limuzinei regale care orbesc spectatorii au apărut şi în montarea lui Götz Friedrich. Scena Sfinxului ar fi fost mai reuşită fără grimasele şi constorsionismele "pilotului" - cântăreţei. Iar în final, când Oedipe îşi recapătă vederea, se "purifică" într-un duş zgomotos care acoperă sunetul orchestrei.
Au existat şi momente care au pus publicul pe gânduri. Moartea lui Laios a fost chiar paricid, nu accident al legitimei apărări. În scena încoronării Oedipe nu jubila, iar Iocasta părea puţin dispusă să se căsătorească cu un presupus străin. După primul lor contact fizic - îmbrăţişare ar fi prea mult spus - regina apare mânjită.
Rolul titular a fost interpretat de Andrew Schroeder. Posesor al unui glas omogen, al unui timbru agreabil, şi a unei bune cunoştinţe a limbajului enescian - în spectacolul de la Toulouse a cântat rolul lui Tezeu - baritonului american îi lipseşte volumul şi forţa. Cântăreţul este credibil în ipostaza adolescentul măcinat de gânduri din scena Corintului, nu şi în cea a regelui care a biruit destinul. De fapt a fost net eclipsat de Creon, întruchipat de Robert Bork.
Un fost interpret al lui Oedipe l-a personificat pe Tiresias: Esa Ruuttunen, la fel de aspru ca întotdeauna. Restul distribuţiei a fost acoperită aproape integral de cântăreţi argentinieni care şi-au făcut în general datoria fără a se remarca. Excepţia s-a numit Guadalupe Barrientos, o tânăra mezzosoprană care, deşi pusă în postură incomodă de către regizori, a dominat scena Sfinxului. Doar lipsa de experienţă a făcut ca uneori frazarea să fie mai puţin convingătoare.
Ira Levin nu a obţinut un randament corespunzător din partea orchestrei. Dansurile tebane au fost din păcate tăiate.
Am lăsat ce-a fost mai bun pentru sfârşit: magnificul cor. Vorbeam la un moment dat de renovarea standardurilor muzicale. Coro Estable del Teatro Colón nu are nevoie de nici un fel de reînnoire. Posedă un sunet robust, imediat identificabil. Nu cred că am ascultat vreodată o scenă a încoronării mai maiestoasă, iar bocetele tebanilor au fost cu adevărat sfâşietoare. Unele mici imprecizii în primul act nu au umbrit ceea ce a fost în ansamblu o prestaţie de clasă. Singura.
Fişa tehnică:
Dirijor: Ira Levin
Maeştru de cor: Peter Burian
Dirijorul corului de copii: César Bustamante
Concepţia scenică: Alex Ollé - La Fura dels Baus
Regia: Alex Ollé şi Valentina Carrasco, asistaţi de Tine Buyce
Decoruri: Alfons Flores
Costume: Lluc Castells, asistat de Nídia Tusal
Lumini: Peter Van Praet
Oedipe: Andrew Schroeder
Tiresias: Esa Ruuttunen
Creon: Robert Bork
Păstorul: Gustavo López Manzitti
Marele Preot: Fabián Veloz
Phorbas: Alejandro Meerapfel
Paznicul: Lucas Debevec Mayer
Tezeu: Gustavo Zahnstecher
Laios: Enrique Folger
Iocasta: Natascha Petrinsky
Sfinxul: Guadalupe Barrientos
Antigona: Victoria Gaeta
Meropa: Alejandra Malvino
O tebană: Cintia Velázquez
Corul, corul de copii, şi orchestra Teatrului Colón din Buenos Aires.
Vineri, 1 iunie şi duminică, 3 iunie, 2012. Teatro Colón, Buenos Aires.