Instrumentele persane m-au fascinat pe parcursul timpului într-atât încât, având ocazia să îi aud pe membrii trupei Soor în cadrul acestei Săptămâni a Culturii Iraniene, nu mi-am putut înăbuşi dorinţa de a afla mai multe şi am mers direct la sursă, dorind să vorbesc cu aceşti instrumentişti extrem de dăruiţi. Ansamblul de muzică tradiţională iraniană Soor - în treacăt fie spus, am aflat de la ei că Soor înseamnă roşu în limba kurzilor, că de asemenea este numele unui copac a cărui vârstă depăşeşte o mie de ani, şi că roşul în cultura persană reprezintă un semn al curajului - s-a format în 2008. Cei şapte instrumentişti sunt Majid Molania (Tar), Jamshid Sefarzadeh (Santoor, un instrument de o graţie desăvârşită), Behzad Hasanzadeh (Kamanche), Saber Soori (Oud), Sara Zomorrodi (Tombak), Asal Malek Zadeh (Dayereh şi Daf - Daful este un instrument ce mă făcea să mă gândesc la o felie de portocală şi al cărui solo a reprezentat momentul de senzaţie al serilor de concert) şi minunatul vocal Reza Rezaei.
I-am întrebat la finalul ultimului concert pe membrii Soor amănunte referitoare la muzica lor. M-a interesat să ştiu povestea unei melodii de la finele concertelor, pe care au cântat-o ca bis şi despre care aflasem că este un cântec iranian vechi. Prin bunăvoinţa unui membru al trupei, care mi-a scris numele cântecului în caractere latine - Morgh-e-Sahan - am aflat povestea, în linii mari. Morgh-e-Sahan, care în traducere înseamnă pasărea răsăritului, vorbeşte despre limitările aplicate muzicii, despre suprimarea reprezentărilor muzicale din timpul dinastiei Ghajarilor (în jurul anilor 1900). Am mai aflat că multe dintre cântecele lor erau bazate pe versurile lui Rumi (aşa cum bănuiam, pentru că Rumi este piatra de temelie în materie de versuri în muzica persană tradiţională). Mi-am notat şi numele celor două cărţi ale lui Rumi, Masnavi şi Divane shams, la începutul primei fiind menţionat un instrument numit ney (de suflat, asemănător întrucâtva naiului românesc), la care cânta un colaborator al trupei.
Am fost curioasă să aflu diferenţele de primire a unei astfel de muzici în spaţiile musulmane şi în cele creştine şi mi s-a spus că nu au fost receptări diferite, că entuziasmul ascultătorilor a fost la locul lui şi că primirile au fost extrem de calde. Majid Molania, liderul trupei, mi-a spus că publicul român a fost foarte asemănător celui grec, dar că, per total, oamenii sunt foarte deschişi când vine vorba de receptarea şi asimilarea unei astfel de muzici noi multor urechi.
Am revenit să ascult acelaşi concert şi a doua oară (aş fi revenit de mai multe ori, concertele au ţinut mai multe zile, dacă aş fi ştiut mai devreme de aceste manifestări şi dacă nu aş fi avut sesiunea ca factor perturbator) şi mi-am lăsat mintea să cutreiere liber în ţinuturi persane, pe ritmuri de fineţe şi de dinamism, deopotrivă. Las la final o înregistrare cu un cântec auzit la primul concert:
"Fragment din concertul grupului Soor la Bucureşti" (1,89 Mb)