Gătim teatru - Chutney la Undercloud, 2012

Chutney - un sos indian dulce-acrişor din fructe uscate, înăbuşite în tigaie, peste care se presară tot felul de mirodenii, în funcţie de gusturi. Asemenea acestui sos, cred că şi-a propus să fie piesa propriu-zisă: o tragi-comedie care să îţi lase un gust dulce-acrişor, condimentat de înţelesurile pe care i le dă fiecare spectator în parte.

Reprezentaţia din această seară de 7 septembrie 2012, stingherită de spaţiul prea mare pentru o piesă care cere intimitate între actori şi spectatori (montată pentru spaţii cum este Green Hours), a fost destul de neclară. Vitalie Bichir - regizorul piesei - joacă mai multe roluri: voce sală live care roagă închiderea telefoanelor mobile, prezentator de emisiune culinară, psiholog, instanţă obiectivă ce îi aduce faţă în faţă pe Sara (Valentina Popa) şi pe Victor (Istvan Teglas), doi nehotărâţi, doi singuratici care au nevoie de imbolduri pentru a se destăinui, pentru a-şi recunoaşte înfrângerile şi iubirile. Îmbrăcând formatul unei emisiuni TV, spectacolul a avut atuul unor astfel de show-uri, care îţi servesc surpriză după surpriză, dându-ţi impresia că nimic nu este calculat, că întâlnirea dintre cei doi este pur întâmplătoare. Neclaritatea însă vine din faptul că spaţiul / spaţiile nu sunt bine delimitate. Unde ne aflăm? O masă de bucătărie, cu o plită şi toate recipientele care conţin substanţele ce vor compune chutney-ul, două scaune. Bucătăria proprie a Sarei sau platou de televiziune, întrucât Victor este luat dintre spectatori, din sală şi se arată surprins, timid. Nu ştiu dacă e vorba numai despre această seară, dar pare că actorii nu şi-au răspuns la unele întrebări legate de personaje, de situaţia din piesă şi de relaţiile ce se nasc între ei. Este de apreciat modul în care dau candoare personajelor, dar folosită excesiv ea naşte incertitudine.

Cele două personaje au avut un trecut împreună, narat destul de schematic, având în vedere că povestea lor e limitată la o oră. Vor avea şi un viitor? Pentru că piesa se concentrează pe lucruri petrecute deja, nu reuşeşte să dea naştere unor acţiuni şi relaţii valabile aici şi acum. Sara şi Victor au fost împreună, dar par doi străini: ca şi cum ţi-ai trage partenerul de viaţă la loz în plic. Ar vrea să o iubească pe Sara, dar moartea mamei sale şi tatăl care alesese să treacă prin schimbări radicale, îi ştirbesc integritatea personalităţii. Nu ştie ce e cu el. Sara nu ştie dacă să se simtă singură sau nu, sentiment cu care se obişnuise şi pe care şi-l atenua prin gătit.

Piesa este o adaptare după romanul Kitchen al scriitoarei japoneze, Banana Yoshimoto. Trecerea de la epic la dramatic se simte: uneori ai impresia că lipsesc date importante ale personajelor, relaţiile dintre ele evoluează repede şi inexplicabil. Poate şi din această cauză, nu ştii exact de unde să-i iei şi unde se duc.

Cum se prepară chutney? Ce gust are? Puteţi afla la acest spectacol, dar ca în arta culinară şi în arta teatrului reţetele sunt relative. Gustul pe care îl simţi şi cu care rămâi este hotărâtor, instanţă supremă, nu foarte raţională, dar foarte perspicace şi intuitivă. Primul "gust" al spectacolului nu a fost rău, ci doar greu de diferenţiat, confuz. E nevoie de o a doua degustare.

Actorul şi regizorul Vitalie Bichir a început spunând: "Ne-am întâlnit să gătim."... deci, fie că se găteşte chutney sau teatru, tuturor, spor la gătit!