Neaoş româneşte - 7 blesteme... cerute, făcute şi legate la Undercloud, 2012

Festivalul de Teatru Independent de Orice Undercloud s-a închis cu spectacolul 7 blesteme... cerute, făcute şi legate în regia lui Chris Simion. Prezentat ca fiind făcut pe parcursul a celor 11 zile de festival, acest scenariu a mai prins o dată viaţă în 2010, tot în cadrul companiei de teatru D'AYA, avându-i ca actori pe Adriana Trandafir, Nicoleta Lefter şi George Corodeanu. În spectacolul reluat, rolurile sunt jucate de Magda Catone, Carla Teahă şi Andrei Runcanu. Coregrafia este semnată de Cristina Uţă şi Cristian Tarcea, dansatori fiind Irina Strungăreanu şi Florin Munteanu.

Piesa este o însăilare de blesteme şi poezii populare care se spun în momente cheie ale vieţii: naşterea, nunta şi moartea - cele trei cuvinte care rezumă ciclul vieţii. În această ordine, sunt prezentate şi pe scenă. Spaţiul nu poate fi altul decât lumea satului care este atât de profund legată de superstiţii şi care asistă cu mic, cu mare la naşteri, nunţi şi înmormântări ca şi cum ar asista la un spectacol. Fascinant este că pentru oamenii de la sat, fiecare eveniment este o premieră, chiar dacă rânduiala lui este bine cunoscută. Trăiesc zgomotos şi la vedere. La putere în sat este Baba Chiva (Magda Catone - autentică în interpretare) care le orânduieşte pe toate, doar cu nişte apă într-un ulcior şi câteva cuvinte de descântec. Tinerii îndrăgostiţi (Carla Teahă şi Andrei Runcanu) doresc să le fie pecetluită dragostea. Două vorbe spuse de Baba Chiva şi repetate de fiecare dintre ei şi astfel "dorinţa-i gata." Descântecele preamăresc, de fiecare dată când sunt rostite, puterea cuvântului, de aceea cred că ar fi trebuit o mai mare atenţie asupra lor. Vorbind însă de o săptămână de repetiţii pentru noii actori, replicile nu aveau cum să se aşeze, în aşa fel încât textul să capete incandescenţa specifică blestemelor şi descântecelor.

Momentele coregrafice completează şi descriu anumite situaţii, ofertante vizual, dar înclinaţia spre dans contemporan nu se mulează pe caracterul folcloric al textului şi al muzicii. Dansatorii se mişcă fluent, curat, foarte expresiv, dar nu este indicat să aibă loc două reprezentaţii artistice în acelaşi timp pe scenă (actoricească şi coregrafică) pentru că una dintre ele va acapara atenţia, dacă nu a fost suficient timp de lucru, pentru ca amândouă să se afle pe picior de egalitate. În acest caz, coregrafia reţine privirea mai abitir.

Spectacolul poate emoţiona datorită caracterului pur românesc. Simţi că te leagă de personaje, de scurta lor poveste, de felul lor de a acţiona şi de a vorbi, sentimente mai străvechi şi mai puternice decât ţi-ai fi imaginat. Spiritul naţionalist se redeşteaptă la auzul unor doine nemuritoare, tocmai de aceea, spectacolul trebuie curăţat de glumiţe şi momente care se apropie de nivelul, mai scăzut, al "cupletelor" de Casă de Cultură. Timpul are însă răbdare şi le orânduieşte pe toate. Deocamdată, aplauze pentru dans şi pentru muzică... dar şi pentru efortul actoricesc.