Lipatti şi lumea sa - Cinci români la Carnegie Hall, NY, 2012

Puţine au fost ocaziile cu care cinci artişti români au concertat în aceeaşi seară la Carnegie Hall. Dar pe 19 octombrie 2012, în auditoriul principal, numit acum în cinstea violonistului Isaac Stern, a avut loc un concert dedicat centenarului naşterii lui Sir Georg Solti. A participat Orchestra mondială pentru pace (???!!), fondată de maestrul omagiat, dirijată acum de Valeri Gherghiev, solişti fiind Angela Gheorghiu şi René Pape. Şi-a dat de asemenea concursul şi dirijorul Cristian Măcelaru, care a primit în 2012 premiul Sir Georg Solti.
 
Nici Angela Gheorghiu, nici Valeri Gherghiev - care oricum, nu prea are obiceiul de a repeta - nu mi-au stăvilit însă dorinţa de a asculta muzica lui Dinu Lipatti în cocheta sală care poartă numele controversatului filantropist Sanford Weill. A fost un recital numit Lipatti şi lumea sa organizat de Institutul Cultural Român, la care au participat pianiştii Matei Varga şi Vlad Iftincă, şi soprana Laura Tătulescu. Scopul artiştilor a fost de a prezenta fragmente din opera lui Dinu Lipatti în contextul erei în care a trăit şi a personalităţilor care l-au influenţat. Au fost deci executate şi lucrări de George Enescu (Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, Pavană şi Bouree din Suita a II-a pentru pian op. 10), Maurice Ravel (suita Ma mère l'oye), Mihail Jora (liedurile Cântec de fluier, Tu eşti un lac, şi Lupii) şi Constantin Silvestri (Dansuri româneşti din Transilvania op. 4 nr. 1).
 
Deci cum este muzica lui Dinu Lipatti? Bazându-mă atât pe lucrările cântate în acea seară (două lieduri din Cinq chansons de Verlaine, Nocturna în fa diez minor Op. 6, Fantezia op. 8 pentru pian, ultimele două în primă audiţie americană) cât şi pe cele cunoscute din înregistrări precum suita Şătrarii, Concertino în stil clasic, Dansurile româneşti, sau Simfonia concertantă, o primă impresie ar fi că avem de-a face cu un compozitor talentat în căutarea propriei voci. De pildă Nocturna Op. 6 este o piesă de factură romantică, Fantezia op. 8, este puternic influenţată de impresionismul francez, Concertino-ul este o lucrare neoclasică, iar suita Şătrarii inspirată de folclorul ţiganilor. Păcat că programul de sală, de fapt doar o jenantă foaie, nu conţinea o analiză detaliată a compoziţiilor. Pentru cei care doresc să aprofundeze acest subiect recomand studiile lui Grigore Bărgăuanu şi Dragoş Tănăsescu.
 
Câteva cuvinte despre interpreţi. Sufletul acestui concert a fost Matei Varga, care a făcut faţă provocărilor unor stiluri diverse şi a fost inspirat în special în fragmentele din suita lui Enescu. Vlad Iftincă este un foarte bun acompaniator şi un partener ideal pentru lucrările pentru pian la patru mâini (Ravel, Silvestri). În fine, Laura Tătulescu a dovedit nu doar că posedă o voce catifelată, dar a fost şi foarte atentă la nuanţele textului.

Deci un efort mai mult decât meritoriu în scopul popularizării muzicii lui Dinu Lipatti. Şi din fericire nu singurul: pianista Luiza Borac a înregistrat recent un disc compact care conţine şi câteva din compoziţiile menţionate mai sus. Aşteptaţi-l curând.