De data aceasta, spectacolul montat la Teatrul Naţional din Iaşi, cu majoritatea actorilor - studenţi, este o adaptare neconvenţională, adusă în prezent, a comediei shakespeariene, Visul unei nopţi de vară. Visul lui Radu Afrim realizează subtil o paralelă între Grecia antică şi Grecia zilelor noastre (având câteva atingeri tematice şi cu România zilelor noastre), demonstrând, totuşi, că, dacă e să ne luăm după mituri şi legende, diferenţele nu sunt chiar aşa de mari. Pădurile orgiilor dintre zeii, semi-zeii şi preotesele de odinioară (cu toate că textul lui Shakespeare nu face o trimitere atât de clară înspre această latură) sunt acum cluburile de noapte ale tinerilor moderni şi exuberanţi, la fel de plini de pofte trupeşti. Un astfel de club este FOREST, (aşa-zisa pădure) în care se desfăşoară majoritar acţiunea spectacolului. Clubul deţinut de Oberon şi Titania e locul de întâlnire al Hermiei cu Lysander sau al Helenei cu Demetrius, locul în care Theseu şi Hippolyta îşi oficiază căsătoria şi încing o petrecere, precum şi locul în care, pe nişte schele de construcţie, lucrează o trupă de "muncitori de prin Est" deveniţi entertaineri. Bineînţeles, mediul aduce cu el o atmosferă anume, o vrajă tradusă mai mult sau mai puţin în termeni narcotici (cel mai dependent părând să fie Oberon...). Spiriduşul Puck e şi el un DJ cam poznaş, iar zânuţele sunt patru animatoare cu ecouri mondene - o Marilyn Monroe, o Amy Winehouse, o femeie de culoare neagră şi o femeie cu păr roşcat, cu veleităţi muzicale.
Acţiunea îşi păstrează acelaşi curs, doar cu câteva intervenţii mai mult sau mai puţin motivate: discursul este, pe alocuri, adaptat noii oralităţi ale lumii, scăpând de rimă şi de convenţia de muzicalitate a textului iniţial, trupa de actori e formată din variantele mioritice ale muncitorilor: un ardelean, un moldovean, un oltean, un muntean (şi o femeie-soprană), iar Helena este un băiat (în interpretarea foarte bună a tânărului student Andrei Sava, care realizează un contre-emploi departe de clişee). Având ipoteza în faţă, imaginaţi-vă, dar, un spectacol în care doi băieţi se bat pentru... un alt băiat. Deplasată sau nu, convenţia este dusă cu succes până la capăt şi presărată cu multe momente comice care se nasc din ea şi care transformă absurdul în firesc.
E greu să pui în cuvinte un spectacol care s-a relevat, în mare parte, prin imagini unice. Şi nici nu ar trebui, spectacolul în sine este o experienţă care trebuie să fie asimilată de către un iubitor de teatru, chit că acesta se declară nonconformist sau adept al dulcelui stil clasic. Muzica este aproape în întregime live, creată de cea care şi performează pe scenă, Cristina Pădurariu (Muştanţa, zâna neagră) şi asigură atmosfera sonoră care să o întregească pe cea vizuală. Scenografia inedită, pe care am tot amintit-o, aparţine Iulianei Vîlsan, iar coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. Per total, Visul unei nopţi de vară, în regia lui Radu Afrim este un spectacol care, poate, nu emoţionează, dar, cu siguranţă, impresionează. Deci, de neratat, pe 11 noiembrie 2012, la Teatrul Odeon, în Festivalul Viaţa e frumoasă, 2012.