Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Visul unei nopţi de vară

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul unei nopţi de vară, regia Radu Afrim la Festivalul Naţional de Teatru, 2012


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Duminică (28 octombrie 2012), de la ora 16 şi apoi, de la 20:30, în cadrul iubitului şi frecventatului FNT, 2012, un murmur plutea pe deasupra capetelor publicului, îngrămădit în noua Sală Mare a TNB-ului, "Ce o fi făcut şi de data asta Afrim?" (sic!) Având reputaţia unui "copil al teatrului" neobedient, imprevizibilul regizor pare să nu dea socoteală decât imaginaţiei şi crezului lui artistic, în ceea ce priveşte spectacolele sale. Cât la sută din operele puse în scenă sunt soluţii logice şi raţionale, convenţii inedite sau simple fetişuri artistice, asta nu se poate stabili niciodată, pentru că spectacolele afrimiene (îmi permit să fac din numele lui un atribut) au o calitate salvatoare - sunt ca nişte torenţi puternici de apă care nu lasă spectatorul să iasă nicio clipă din vraja creată cu măiestrie de festinul vizual, coloana sonoră live, coregrafiile actorilor, bombardamentul cu spectaculos. Curaj până la capăt, pentru unii, teribilism inutil, pentru alţii.

De data aceasta, spectacolul montat la Teatrul Naţional din Iaşi, cu majoritatea actorilor - studenţi, este o adaptare neconvenţională, adusă în prezent, a comediei shakespeariene, Visul unei nopţi de vară. Visul lui Radu Afrim realizează subtil o paralelă între Grecia antică şi Grecia zilelor noastre (având câteva atingeri tematice şi cu România zilelor noastre), demonstrând, totuşi, că, dacă e să ne luăm după mituri şi legende, diferenţele nu sunt chiar aşa de mari. Pădurile orgiilor dintre zeii, semi-zeii şi preotesele de odinioară (cu toate că textul lui Shakespeare nu face o trimitere atât de clară înspre această latură) sunt acum cluburile de noapte ale tinerilor moderni şi exuberanţi, la fel de plini de pofte trupeşti. Un astfel de club este FOREST, (aşa-zisa pădure) în care se desfăşoară majoritar acţiunea spectacolului. Clubul deţinut de Oberon şi Titania e locul de întâlnire al Hermiei cu Lysander sau al Helenei cu Demetrius, locul în care Theseu şi Hippolyta îşi oficiază căsătoria şi încing o petrecere, precum şi locul în care, pe nişte schele de construcţie, lucrează o trupă de "muncitori de prin Est" deveniţi entertaineri. Bineînţeles, mediul aduce cu el o atmosferă anume, o vrajă tradusă mai mult sau mai puţin în termeni narcotici (cel mai dependent părând să fie Oberon...). Spiriduşul Puck e şi el un DJ cam poznaş, iar zânuţele sunt patru animatoare cu ecouri mondene - o Marilyn Monroe, o Amy Winehouse, o femeie de culoare neagră şi o femeie cu păr roşcat, cu veleităţi muzicale.

Acţiunea îşi păstrează acelaşi curs, doar cu câteva intervenţii mai mult sau mai puţin motivate: discursul este, pe alocuri, adaptat noii oralităţi ale lumii, scăpând de rimă şi de convenţia de muzicalitate a textului iniţial, trupa de actori e formată din variantele mioritice ale muncitorilor: un ardelean, un moldovean, un oltean, un muntean (şi o femeie-soprană), iar Helena este un băiat (în interpretarea foarte bună a tânărului student Andrei Sava, care realizează un contre-emploi departe de clişee). Având ipoteza în faţă, imaginaţi-vă, dar, un spectacol în care doi băieţi se bat pentru... un alt băiat. Deplasată sau nu, convenţia este dusă cu succes până la capăt şi presărată cu multe momente comice care se nasc din ea şi care transformă absurdul în firesc.

E greu să pui în cuvinte un spectacol care s-a relevat, în mare parte, prin imagini unice. Şi nici nu ar trebui, spectacolul în sine este o experienţă care trebuie să fie asimilată de către un iubitor de teatru, chit că acesta se declară nonconformist sau adept al dulcelui stil clasic. Muzica este aproape în întregime live, creată de cea care şi performează pe scenă, Cristina Pădurariu (Muştanţa, zâna neagră) şi asigură atmosfera sonoră care să o întregească pe cea vizuală. Scenografia inedită, pe care am tot amintit-o, aparţine Iulianei Vîlsan, iar coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. Per total, Visul unei nopţi de vară, în regia lui Radu Afrim este un spectacol care, poate, nu emoţionează, dar, cu siguranţă, impresionează. Deci, de neratat, pe 11 noiembrie 2012, la Teatrul Odeon, în Festivalul Viaţa e frumoasă, 2012.




 Toate articolele despre Visul unei nopţi de vară
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sabina Balan


Alte articole

 Galerie foto - Visul unei nopţi de vară, Adi Bulboacă
 Galerie foto - Visul unei nopţi de vară, Adi Bulboacă
 Galerie foto - Visul unei nopţi de vară, Mihaela Marin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer