Insula, spectacol-concert de Ada Milea la Festivalul Naţional de Teatru, 2012

...sau terapia prin muzică. Un spectacol neconvenţional, jucat (sau, mai bine spus, interpretat) de actori ai scenei clujene, în care replicile personajelor, desprinse din piesa cu acelaşi nume a lui Gellu Naum, sunt frumos brodate pe muzica nonconformistă, compusă de Ada Milea (de fapt o a doua versiune a piesei, după cea la care a lucrat împreună cu artistul Alexander Bălănescu). Un spectacol care ar trebui folosit ca remediu împotriva depresiilor!

Un music-hall cu umor de calitate care vădeşte inventivitatea şi spiritul de joacă (joc şi joacă) al unor artişti, Insula prezintă povestea cântată pe diferite voci şi stiluri a singuraticului Robinson Crusoe şi a tuturor legăturilor de rudenie dintre el şi celelalte personaje. Chiar dacă povestea, nu foarte realistă în esenţa sa, este spusă pe un ton ironic şi auto-ironic, umorul nu vine neapărat din exagerarea acesteia sau din gag-uri presărate (care-şi pot avea originile în text), ci din subtilitatea comicului, dintr-o măsură a jocului actoricesc, care nu ţine să epateze, ci lasă muzica energică şi jucăuşă să îşi facă treaba. Aşadar, umor şi muzică de calitate au răsunat duminică, 4 noiembrie 2012, în ultima zi de FNT, în sala mare a Teatrului Odeon, aducând invariabil zâmbete pe chipurile celor din public. Fiecare personaj a căpătat culoare proprie, atât prin interpretare, cât şi prin muzică, astfel că, pe parcurs, nu aveai impresia că asişti la un simplu concert pe teme livreşti, ci la un adevărat spectacol, condus de actori precum: Cătălin Herlo, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman, Irina Wintze, Adriana Băilescu, Romina Merei, (şi dacă vă întrebaţi cum cântă un ied de capră, urmăriţi-l pe Cristian Grosu).

Cine nu e familiar cu muzica Adei Milea, poate să dea un search rapid pe internet. E ceva mai mult decât versurile plate, clişeice ale cântecelor ce populează media românească din ultimii ani, e un soi de muzică viscerală, înrădăcinată în acorduri de chitară şi cu versuri care nu declamă "şlăgăratic", ci duc cu gândul sau induc o stare anume. E o muzică actoricească, o gură de aer proaspăt. Chiar şi pentru asta şi pentru nimic mai mult, merită să căutaţi acest spectacol şi să vă destindeţi, văzându-l!