Nu ştiu dacă să vă înşir date istorice, dar nişte informaţii de bază tot trebuie să vă dau. Atelierul de teatru este o trupă de liceeni din Botoşani, de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", uniţi de o flamă nebună a dragului de teatru. Bazele trupei au fost puse de domnul profesor Daniel Botezatu, încă de prin '95. Din 2000 au venit la "cârma" trupei actualii coordonatori: Lenuş Teodora Moraru şi Gelu Rîşca, iar din 2006 (ca eveniment din trecut - după Gufi), numele trupei devine, iremediabil: Atelierul de teatru.
Atelierul de teatru nu e un loc în care mergi pentru a deveni artist, ci un loc în care descoperi omul din tine. Minunea aceasta este săvârşită prin teatru, iar sacralitatea sa o simţim pe parcurs. Formula de "educaţie alternativă prin teatru", dincolo de oficialitatea pe care o impune, rezumă totul. Acolo este locul în care înţelegi poveştile puţin mai bine decât o faci la şcoală. E locul în care eşti pus să lucrezi cu tine, în relaţie cu ceilalţi. Atelierul înseamnă mulţi prieteni, de care nu eşti conştient până în momentul în care îi cuprinzi pe toţi cu privirea, iar apoi te bucuri să faci acelaşi lucru şi cu braţele. Locul în care ţi se taie respiraţia când realizezi ce lucruri minunate eşti în stare să faci. Atelierul reprezintă o descătuşare de care ai nevoie, iar cheia îţi este pusă în palmă. Tot ce trebuie să faci este să spui "mulţumesc", să zâmbeşti şi să porneşti la drum, "cu bunăvoinţă faţă de tine şi de corpul tău". Aceste lucruri se regăsesc în toate trupele de liceeni. Ceea ce ne face pe noi mai uşchiţi este că din momentul în care atingem cheia, intrăm în stare de... imponderabilitate - molipsitoare.
Atelierul de teatru este într-o continuă mişcare. Astfel, în fiecare an, în septembrie, se organizează "Regruparea Atelierului de teatru". Sunt aşteptaţi boboci şi oameni curioşi, cum mic, cu mare, pentru a primi cheia către stare. În 2012 s-au prezentat în jur de 30 de aspiranţi, iar din ei au rămas mai mult de jumătate. Sunt nişte buburuze energice, cu o sete incredibilă de cunoaştere şi cu un spirit pofticios de teatru.
Ştiu că v-aţi obişnuit cu faptul că toamna se numără bobocii, iar buburuzele apar doar primăvara. La noi e altfel. Buburuzele noastre, după ce şi-au luat avântul pe scena Balului Bobocilor al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" pe 3 noiembrie 2012 (dată marcată ca sărbătoare în calendarul nostru), şi-au continuat zborul în festivalului naţional de interpretare al piesei de teatru într-un act "Mihail Sorbul" din perioada 8-10 noiembrie 2012, în Botoşani. Câteva buburuze fâşneţe au aterizat direct pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" în spectacolul Deşteptarea primăverii după Frank Wedekind. Vitalitatea a atins apogeul în aceeaşi zi, la scena restaurantului englezesc din spectacolul Reţeta dragostei de Sabina Balan. Buburuzele roşii au năvălit sub reflectoare, din sală, să menţină energia la cote maxime.
Pe data de 9 noiembrie 2012 a fost triplă sărbătoare. Aşa cum spuneam, faptul că am jucat două spectacole îndrăgite în aceeaşi zi, în acelaşi loc, cu aceeaşi oameni speciali, bucurându-ne de susţinerea caldă a unui public format, majoritar, din colegii şi profesorii noştri. Al treilea motiv de bucurie a fost constituit de prezenţa buburuzelor în inima evenimentului, şi prezenţa lui Alexandru Voicu (care, nebun de teatru, s-a crezut în stare să vină de la U.N.A.T.C. să joace alături de noi) şi a Dianei Ligi (acum studentă la regie, tot în cadrul U.N.A.T.C. , cu care am împărtăşit emoţia din public).
Acum, că am pomenit despre doi oameni dragi, intraţi de curând în Atelieria grea, dacă spun că viaţa în Atelier se măsoară în ani, risc să intru într-un joc sentimental nedrept. Îmi este gândul constant la oameni pe care am avut prilejul să-i cunosc şi de care m-am ataşat iremediabil. Voi spune, în schimb, că viaţa în Atelier se măsoară în revelaţii şi în oameni pe care îi pui la inimă. La un moment dat nu reuşeşti să le mai ţii numărul. Abia atunci poţi spune că eşti pe drumul cel bun. Adică, pe cel mai bun: nu prea mai ai cum să ieşi din starea de Imponderabilitate. Ceea ce e de bine, crede-mă! Nu ţi-ai putea închipui viaţa fără ea.
Ne împrietenim cu oricine, oricând, oriunde. Începând cu sălile de spectacol şi terminând cu un ceai băut în faţa chioşcului de pâine. Atelierul nu e format numai din oamenii din trupă, ci din bucăţi de vieţi adevărate, ale unor oameni-prieteni diferiţi, dar care trăiesc aceeaşi poveste şi se molipsesc de Imponderabilitate de la noi. Îi iubim şi îi ţinem la loc călduţ, lângă suflet. Atelierul e un loc în care te îmbolnăveşti de iubire, în care primeşti cheia de la teatrul inimii tale.
