Unicul şi irepetabilul în decursul unui an, FNT (a cărui a 22-a ediţie a luat sfârşit duminică, 4 noiembrie 2012) a prilejuit spectacolul foarte interesant al Companiei Theatre Troupe Georipae din Coreea de Sud, o adaptare după celebra piesă a dramaturgului român, Eugen Ionesco. Lecţia prezentată vineri şi sâmbătă (2 şi 3 noiembrie 2012) la Teatrul Foarte Mic a uimit şi entuziasmat publicul, deopotrivă, prin noutatea abordării.
Deşi textul lui Ionesco a rămas într-o mare măsură puntea de legătură dintre artiştii asiatici şi spectatorii români, în sensul că adaptarea nu a fost făcută la nivelul conţinutului discursului dramatic, ci, mai degrabă, la nivelul interpretării textului şi reprezentării lui pe scenă, actorii coreeni au oferit publicului o lecţie de teatru. Modul lor de a juca aduce aminte de unele din formele Teatrului Nō - deşi japonez prin excelenţă, această formă de teatru s-a răspândit în Asia prin intermediul viziunii existenţiale, în esenţă, budistă, pe care o reflectă. Nu, actorii nu sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi nici nu rostesc invocări de origini ritualice, de altfel, decorul şi elementele vizuale sunt cât se poate de minimaliste, dar stilul lor de a juca se bazează în mare parte pe exteriorizare, pe elemente de mişcare controlate la maxim, ca nişte coregrafii ale gesturilor şi chiar ale mimicii faciale, modul lor de a emite sunetele, de a-şi rosti textele are ceva declamator şi, în general, accentul nu este pus pe interiorizarea sentimentelor. Un mod de a face teatru, aparent incompatibil cu acesta, dar care se pare că a mers de minune cu teatrul absurd. Marie, servitoarea (interpretată excelent de Sohee Kim - considerată a fi una dintre cele mai bune actriţe coreene contemporane) este un exemplu în acest sens, ea păşeşte demnă, ca o împărăteasă a dinastiilor coreene medievale, cu paşi aproape calculaţi, superioritatea ei manifestându-se şi asupra profesorului şi asupra elevei.
Desigur, simpla apariţie în scenă a actorilor coreeni aduce cu ea ceva exotic care invită la astfel de aprecieri, însă, unicitatea reprezentaţiei lor a fost un lucru de netăgăduit pentru toţi spectatorii care i-au aplaudat minute în şir, la final. Profesorul (interpretat de Seunghun Lee) şi eleva (interpretată de Inhwa Park) construiesc pe scenă o relaţie mai violentă şi mai carnală decât ar fi fost de aşteptat, însă motivată de premisele textuale. Cu toate că, la un moment dat, publicul rămâne şocat de nuditatea celor doi, impresia pe care actorii reuşesc să o transmită nu este cea de gratuitate excentrică sau vulgaritate, ci de carnalitate (agresivă) şi, în fond, curaj. E, totuşi, vorba despre o tendinţă de a aduce absurdul într-un registru realist - povestea poate fi aceea a unui profesor psihopat care-şi ucide elevele pe fondul lipsei de comunicare şi al devierilor societăţii contemporane. O lecţie despre înţelegere şi redare teatrală, care, poate, nu ar fi fost posibilă oriunde altundeva în lume...