octombrie 2012
Festivalul Național de Teatru, 2012
Silviu Purcărete, prezent la Festivalul Naţional de Teatru!
 
Aflat în Franţa pentru premiera spectacolului Artaserse, opera barocă a lui Leonardo da Vinci pe care a pus-o în scenă la Opéra National de Lorraine, celebrul regizor va fi totuşi prezent în mijlocul publicului şi al invitaţilor Festivalului Naţional de Teatru graţie unui dialog excepţional purtat cu eseistul şi profesorul George Banu sub semnul unei teme generoase: Teatrul şi sensul comunităţii

Filmat la Nancy chiar în urmă cu câteva zile de operatorul Horia Lapteş, pentru Festivalul Naţional de Teatru, acest dialog (cu o durată de 45 minute) va fi proiectat în premieră joi, 1 noiembrie 2012, de la ora 18.00, la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului "Bulandra", înainte de documentarul Insula. Într-o furtună: Silviu Purcărete de Laurenţiu Damian, şi va fi reluat duminică, 4 noiembrie 2012, la aceeaşi sală, după spectacolul Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett.
 
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Carmina Burana, al doilea spectacol marca Gigi Căciuleanu invitat la FNT
 
În seara zilei de 29 octombrie 2012, publicul Festivalului Naţional de Teatru a avut ocazia să-i redescopere pe minunaţii actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj într-o ipostază neaşteptată: aceea de magnifici interpreţi ai unei dificile partituri lirice, opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Metamorfoza a fost posibilă graţie regiei lui Silviu Purcărete - ale cărui spectacole constituie secţiunea centrală a festivalului -, dar şi impecabilei conduceri muzicale asumate de Katalin Incze G.

O metamorfoză se va produce pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi în seara zilei de 31 octombrie 2012, când actorii Teatrului Naţional din Târgu-Mureş vor deveni uluitori dansatori ("dans-actori") prin arta unui alt magician: regizorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, ale cărui viziuni caragialiene au stârnit deja ovaţii în deschiderea FNT. De această dată, Gigi Căciuleanu propune o lectură inovatoare a binecunoscutei compoziţii a lui Carl Orff Carmina Burana, concentrând-o în 21 de "tablouri" şi traducând într-un limbaj corporal plin de energie şi emoţie bogăţia de sensuri din poemele şi cântecele profane de secol XIII care au inspirat-o.

Venind în întâmpinarea numeroşilor spectatori dornici să vadă acest spectacol, Festivalul Naţional de Teatru anunţă că pe 31 octombrie 2012, vor fi puse în vânzare, la Opera Naţională din Bucureşti, bilete de ultim minut pentru reprezentaţia programată la ora 17, la următoarele tarife: 25 lei - categoriile I şi II, 20 lei - categoria III, preţul biletelor la categoriile IV şi V rămânând neschimbate: 10, respectiv 6 lei.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus